Linkuri accesibilitate

Klaus Iohannis discută cu CSM. I se cere să respingă eliminarea pensiilor


Președintele Klaus Iohannis la o ședință a CSM.

Preşedintele Klaus Iohannis va avea joi, la ora 11,00, o întâlnire cu conducerea CSM pe tema eliminării pensiilor de serviciu, în timp ce câteva sute de magistrați au semnat un apel public prin care îi cer să nu promulge legea votată de Parlament.

Întâlnirea președintelui Iohannis cu Nicoleta Tînț, președinte CSM, și cu Tatiana Toader, vicepreședinte, are loc la solicitarea lor, a anunțat Administrația Prezidențială.

Consiliul Superior al Magistraturii și-a exprimat public „îngrijorarea şi dezacordul" faţă de adoptarea legii prin care este eliminată pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor.

„Această situaţie este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie ", a transmis CSM, miercuri seara, într-un comunicat de presă.

Consiliul Superior al Magistraturii susţine „în mod ferm" demersul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de sesizare a CCR pe legea votată de Camera Deputațilorpentru control de constituţionalitate, înainte de promulgare.

Între timp, câteva sute de magistrați au semnat deja un apel public, prin care îi cer președintelui Iohannis să intervină pe două planuri: să trimită legea care elimină pensiile de serviciu înapoi la Parlament pentru reexaminare și să sesizeze, la rândul lui, Curtea Constituțională. Acestea sunt două prerogative pe care președintele le are prin Constituție.

„Vă solicităm în mod public sprijinul pentru susţinerea independenţei justiţiei", susțin magistrații în apel.

Semnatarii, aproape 500 miercuri seara, lista fiind deschisă, spun că apelează la intervenția președintelui din mai multe motive. Unul este rolul constituţional de mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate, pe care îl are președintele.

Văzând instigarea publică la ură împotriva magistraţilor sub pretextul unor privilegii nemeritate. Având în vedere viciile de neconstituţionalitate vădite ale proiectului de lege care v-a fost înaintat spre promulgare, vicii relevate chiar de Avizul negativ al Consiliului Legislativ, de avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi punctul de vedere al Guvernului României", sunt alte argumente ale magistraților.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri seara, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la legea care elimină pensiile de serviciu ale magistraţilor, adoptată de Camera Deputaţilor.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale (...), adoptată prin vot final în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 28.01.2020", se precizează în comunicatul de presă al ÎCCJ.

Camera Deputaţilor, cameră decizională, a adoptat, marţi, cu 247 voturi "pentru" şi 21 de abţineri, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile de serviciu ale magistraților și ale personalului auxiliar din justiție.

Vrei să primești știrile zilei pe e-mail?

Multimedia

Explozie la o navă civilă străină în portul Sulina
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:28 0:00
XS
SM
MD
LG