Klaus Iohannis a fost primit marți dimineață la reședinția președintelui kenyan din Nairobi, de către omologul său William Ruto.
Cei doi au avut convorbiri tête-à-tête și au semnat mai multe documente bilaterale, având și declarații de presă comune, potrivit Administrației Prezidențiale.
Kenya este unul dintre partenerii tradiţionali ai României în Africa de Est, a afirmat președintele Iohannis, la finalul întrevederii din Nairobi.
„România şi Kenya au o relaţie îndelungată, caracterizată prin respect și încredere reciprocă, consolidate pe parcursul a 55 de ani de relații bilaterale”, a spus Iohannis, care a apreciat că această ţară este „un exemplu de stabilitate politică şi de tranziţie democratică în Africa de Est”.
„Am convenit să dezvoltăm cooperarea în domenii cu rol crucial atât pentru România, cât şi pentru Kenya: protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice, protecţie civilă, educaţie, digitalizare, energie verde”, a mai spus Klaus Iohannis.
Tot marţi, președintele român depune o coroană de flori la mausoleul lui Jomo Kenyatta, unul dintre cei mai importanți politicieni kenyeni, apoi vizitează Biroul ONU din Nairobi şi se întâlnește cu directorul executiv al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Președintele Klaus Iohannis nu are pe agendă un eveniment public în a doua zi a vizitei oficiale din Kenya, dar joi va merge la Liceul pentru fete „Uthiru”.
Turneul african al preşedintelui, care se va încheia în 23 noiembrie, mai include vizite de stat în Tanzania, Insulele Capului Verde şi o vizită oficială în Senegal.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, vizitele preşedintelui lui Klaus Iohannis în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani şi vizează relansarea relaţiilor României cu continentul african.
Vizite cu avion privat, cheltuielile - tot private
Ca şi la precedentele vizite, preşedintele Klaus Iohannis a apelat la un avion privat, un Gulfstream G550 închiriat de la Global Jet Luxemburg, conform site-ului specializat BoardingPass, care a mai det detalii în trecut despre aeronavele utilizate de preşedinte.
Potrivit BoardingPass, aeronava Gulfstream G550 închiriată de la Global Jet poate transporta maximum 13 pasageri, o parte dintre scaune se pot transforma în două paturi pentru o persoană şi alte două paturi duble şi are inclusiv duş.
Vizitele externe ale președintelui Klaus Iohannis au stârnit controverse odată cu secretizarea costurilor, mai ales că zborurile sunt efectuate cu avioane private de lux, după cum Europa Liberă a arătat în mai multe articole.
În iulie, Administrația Prezidențială a înregistrat o premieră. În mai puțin de jumătate de an, aproape toți banii alocați pentru deplasările externe ale președintelui au fost cheltuiți - peste 25 de milioane de lei (aproximativ 5 milioane de euro). Bugetul inițial total pentru 2023 a fost de aproximativ 27 de milioane de lei.
Până la sfârșitul lunii septembrie, președinția cheltuise 30 de milioane de lei - cu trei milioane în plus față de bugetul alocat.
La începutul lunii noiembrie, Guvernul a suplimentat bugetul Administrației Prezidențiale cu peste 7,5 milioane de lei din Fondul de rezervă, fiind evitată astfel rectificarea bugetară.
Recent, publicația Recorder a dezvăluit că două dintre deplasările în străinătate ale președintelui au ajuns să depășească 1,2 milioane de euro fiecare, conform estimărilor realizate în baza cifrelor furnizate de companiile private și de specialiști în domeniul aviației.
De ce un turneu în Africa?
Administrația Prezidențială argumentează că vizitele oficiale și de stat din cele patru țări africane „reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani şi vizează relansarea relaţiilor României cu continentul african”.
„Aceste vizite urmăresc relansarea dialogului politic la nivel înalt cu statele menţionate şi redinamizarea relaţiilor economice şi sectoriale, urmărind deschiderea şi valorificarea de noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes comun, inclusiv cele privind gestionarea provocărilor la nivel global”, mai explică Administraţia Prezidenţială.
Cotroceniul mai susține că vizitele în Africa sunt cu atât mai importante cu cât România a adoptat recent strategia „România - Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare şi educaţie, un document-cadru de viziune”.
Prin această strategie națională, România îşi propune revigorarea relaţiilor cu Africa şi aducerea lor la un nivel superior, în acord cu interesele României şi cu importanţa în creştere a Africii pe plan internaţional.
Ce relații economice are România cu cele patru țări africane vizitate de Klaus Iohannis
Datele furnizate de Institutul Național de Statistică în anuarul publicat în 2022 privind comerțul internațional arată că România are schimburi comerciale infime cu Kenya, Capul Verde, Tanzania și Senegal - cele patru țări pe care le vizitează președintele Klaus Iohannis în această perioadă.
Ca o comparație, valoarea schimburilor comerciale bilaterale cu cel mai important partener economic al României - Germania - a fost anul trecut de peste 40 de miliarde de euro.
- Kenya - România a exportat bunuri în valoare de 16,43 de milioane de euro în anul 2021 - în principal cafea și ceai, iar importurile au fost de puțin peste 5 milioane de euro - cu precădere îngrășăminte;
- Tanzania - Bunurile exportate de România în această țară au avut o valoare de 2,34 milioane de euro pentru anul 2021, iar importurile au fost duble: 5 milioane de euro;
- Republica Capului Verde - datele sunt inexistente;
- Senegal - Anul 2021 a însemnat pentru România exporturi în valoare de 4,85 milioane de euro către această țară africană, în timp ce importurile totale au fost de 15.000 de euro.