Conform noului acord, Serbia nu va mai emite propriile plăcuțe și abțibilduri auto pentru mașinile din Kosovo, iar autoritățile din Kosovo vor opri efortul de a re-înmatricula mașinile care aveau aceste plăcuțe. Compromisul îngroapă acest conflict deoarece nu mai provoacă proprietarii de mașini cu plăcuțe vechi, în timp ce clarifică regula pe viitor.
Acordul de miercuri a fost agreat între diplomații din Serbia și Kosovo, după ce luni, cele două țări nu au reușit să ajungă la o înțelegere. În acel moment, Kosovo a decis, sub presiuni internaționale, să mai amâne cu câteva zile începutul amenzilor împotriva șoferilor cu plăcuțe emise de municipiile majoritar sârbe din nordul țării.
Înaintea compromisului de miercuri, Serbia insista ca orice mașini intră din Kosovo să poarte abțibilduri speciale emise de ei pe plăcuțele de înmatriculare.
Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell, dăduse vina pe Kosovo pentru eșuarea negocierilor de luni. Acest fapt i-a înfuriat pe kosovari, care au ținut să le mulțumească aliaților americani, și nu europenilor, pentru succesul negocierilor de miercuri.
Nu se știe încă dacă sutele de etnici sârbi care își dăduseră demisia din posturi de la stat la începutul lunii, în semn de protest față de decizia guvernului de la Priștina, se vor întoarce la muncă.
Și-au părăsit postul un ministru, toți parlamentarii etnic sârbi care au fost ulterior înlocuiți de partid, primarii, polițiștii, procurorii și alți oficiali ai statului, o mișcare care a riscat să dezechilibreze statul bazat pe un balans precar al albanezilor și sârbilor la putere. Uniunea Europeană a trimis peste 130 de polițiști și jandarmi pentru a păstra ordinea în nordul Kosovo.
La fiecare reaprindere a conflictului plăcuțelor de înmatriculare din ultimii doi ani, tensiunile etnice s-au agravat în zonă. Mai multe mașini care au schimbat plăcuțele sârbe pe cele kosovare au fost incendiate, iar sârbii au ridicat de mai multe ori baricade pe drumurile care leagă regiunea nordică de restul Kosovo și de Serbia.
Kosovo și Serbia s-au angajat în 2013, la cinci ani după ce Kosovo și-a declarat independența, la un dialog mediat de partenerii vestici din Uniunea Europeană și Statele Unite. Independența Kosovo este recunoscută de 119 de state din lume, dar nu și de România, una din cinci țări UE care nu recunoaște independența țării.
Toate cele cinci țări europene care nu recunosc Kosovo o fac pe motiv că ar legitima mișcări de independență ale minorităților etnice care pretind un teritoriu anume (de exemplu, Ținutul Secuiesc în România, Catalonia și Țara Bască în Spania, Cipru cu regiunea sa nordică ocupată de turci).
Conflictul nu s-a terminat. Dilemele instituționale care încă se dezbat
Europa Liberă a discutat despre situația instituțională precară din Kosovo cu Dr. Konrad Clewing, cercetător la Institutul Leibniz pentru studii est și sud-est europene.
„Acordul pare destul de rezonabil. Seamănă mult cu soluția care nu a fost agreată la începutul săptămânii în întâlnirea premierului kosovar Albin Kurti și a președintelui sârb Aleksandar Vucici”, precizează cercetătorul.
Dr. Clewing observă că presiunea internațională pare să fi funcționat, în acest caz. Statele Unite și UE asigură stabilitatea în zonă mai ales prin prezența militară KFOR, explică expertul, punctând că forțele de ordine trimise de aliații NATO vor rămâne indispensabile până când va fi rezolvată definitiv problema statului Kosovo.
„Există încă foarte multă nesiguranță cu privire la ce va urma”, punctează Dr. Clewing. Acesta spune că trebuie urmărit dacă Serbia va înceta, într-adevăr, să emită plăcuțele de înmatriculare și dacă autoritățile din Kosovo vor înceta presiunea asupra celor cu plăcuțe sârbe. Expertul punctează că sârbii din Kosovo acceptaseră, de fapt, să folosească plăcuțe emise de Kosovo și că nu s-au simțit niciodată amenințați de această politică, indicând posibilitatea ca Serbia să fi exagerat problema pentru câștig politic.
Acordul nu marchează, încă, o schimbare a poziției Serbiei, care nu acceptă existența legală a statului Kosovo ca entitate separată.
Dr. Clewing avertizează că situația nu s-a detensionat complet, ci că „potențialul de agravare va continua atâta timp cât Serbia nu va susține integrarea minorității sârbe în instituțiile din Kosovo. Acest lucru se va întâmpla cu o singură condiție: ca Serbia să abandoneze politicile care creează structuri de stat paralele pentru sârbii din Kosovo.”
Chiar dacă chestiunea plăcuțelor de înmatriculare s-a încheiat, teoretic, rămân multe aspecte de rezolvat la nivel instituțional cu privire la relația dintre Kosovo și Serbia.
Un posibil compromis, indică expertul de la Institutul Leibniz, ar vedea existența mai multor instituții autonome pentru sârbii din nordul Kosovo. Ar fi un compromis similar cu statutul celor două Germanii în anii ‘70, prin care Serbia nu ar trebui să recunoască independența Kosovo, dar nici nu ar mai submina statul de drept, subliniază Dr. Clewing.
„Puterea instituțională a minorității sârbe din instituțiile kosovare este deja foarte mare, datorită condițiilor independenței declarate în 2008. Priștina refuză deocamdată să permită existența unei asociații a județelor majoritar sârbe, de frică că sârbii ar folosi o astfel de asociație pentru a susține separarea etnicilor sârbi de restul țării, la fel ca în Bosnia-Herțegovina după acordul de la Dayton din 1995. Serbia, de cealaltă parte, cere cu tărie implementarea acestei asociații și își va susține în continuare aspirațiile de a include Kosovo în statul sârb”, punctează Dr. Clewing.
