„Alegerile locale sunt tot timpul cele mai înfierbântate”, crede Septimius Pârvu, expert în procese electorale al Expert Forum. Totuși, spune el, „nu cred că mai există metodele clasice de fraudare, cum era suveica, să aduci buletine de vot din afara secției”.
„Nu mă aștept să fie probleme generalizate, la o scară foarte mare”, spune și Elena Calistru, președinta organizației Funky Citizens. „Partea de fraudare a alegerilor a ajuns la un nivel de sofisticare, nu mai vorbim de mita electorală de acum câțiva ani”, consideră ea.
Introducerea, de la alegerile din 2016, a sistemului SIMPV (Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal) a redus drastic posibilitatea de a frauda votul, iar neregulile semnalate la vot au scăzut și ele, arată cei doi experți consultați de Europa Liberă. Sistemul respectiv, securizat de STS, monitorizează în timp real cum votează cetățenii, în sensul că dacă cineva apare că a votat deja în altă secție, sistemul dă o alertă.
Cu toate acestea, există metode prin care rezultatul alegerilor poate fi viciat sau influențat.
1. Presiunea candidaților aflați deja în funcții
Când ești primar de comună, ai trei secții, te poți duce prin toate să spui oamenilor cum să voteze.Septimius Pârvu, Expert Forum
Cea mai mare problemă la alegerile locale este presiunea pe care aleșii locali care candidează din nou o pot exercita asupra alegătorilor sau membrilor comisiilor electorale din secțiile de vot, spun experții.
„Primarii și consilierii care sunt și candidați pot sta în secții. Este clar, și la alegerile trecute am avut cazuri, apar tot felul de situații în care aceștia încearcă să se impună asupra comisiei”, explică Septimius Pârvu.
Nu este ceva specific pentru alegerile locale posibilitatea prezenței candidaților în secțiile de vot, pentru a observa procesul electoral. Și la alte tipuri de alegeri acest lucru este permis, însă influența acelor candidați nu este la fel de directă și semnificativă asupra votului ca la locale, unde secțiile de vot arondate unei localități sunt mai puține, iar oamenii se cunosc, mai ales în localitățile mici, cu candidații.
„Când ești primar de comună, ai trei secții, te poți duce prin toate să spui oamenilor cum să voteze”, explică Septimius Pârvu, care remarcă faptul că la localele din 2020, circa 140 de secții de vot se află chiar în incinta primăriilor.
În comunitățile mici, influențarea votului vine și sub formă de amenințări, uneori chiar violențe.Elena Calistru, Funky Citizens
„În comunitățile mici, influențarea votului vine și sub formă de amenințări, uneori chiar violențe”, spune Elena Calistru, de la Funky Citizens. În alte situații, presiunile aleșilor locali care candidează din nou pot fi „mult mai sofisticate”.
„Apar asfaltări în ultima clipă, am văzut de multe ori astfel de situații când dacă programul este finanțat prin PNDL, primarul asfaltează jumătate de drum și apoi zice, dacă nu ies cu 80%, nu mai asfaltez. Poate părea ridicol, dar se întâmplă”, explică Elena Calistru pentru Europa Liberă.
„O altă chestiune este că în corpul experților electorali, adică cei care pot fi președinți și vicepreședinți de secție, pot fi oameni din administrația locală”, mai explică Septimius Pârvu. „La locale, dacă ești angajat al primarului și primarul candidează, este o problemă – la număratul voturilor sau în timpul zilei mai poți da oameni afară din secție, dintre observatori”, spune Pârvu.
2. Restricțiile privind Covid-19 arată bine pe hârtie, dar ar putea muri în practică
Se va destabiliza votul, nu zic că va fi fraudă, dar va afecta procesul de vot.Septimius Pârvu, Expert Forum
Cea mai mare provocare pentru alegerile locale de duminică este buna lor desfășurare sub imperiul restricțiilor impuse pentru a proteja oamenii de riscul infecției cu noul coronavirus. Pe lângă măsurile de igienă – măști, luarea temperaturii, dezinfecția mâinilor, păstrarea distanței de cel puțin un metru, există și restricții de prezență fizică în secțiile de votare – nu pot fi mai mult de 15 oameni în spațiul de votare și nici mai mult de 5 alegători deodată.
Procesul se va desfășura mai lent, pentru că membrii comisiilor de vot nu trebuie să intre în contact direct cu alegătorii, nici cu obiectele necesare votului – carte de identitate, buletine de vot, ștampilă de vot, autocolante cu VOTAT. Sunt lucruri și proceduri care se vor desfășura în premieră și care vor da cu siguranță naștere la neînțelegeri, dar mai ales timp pierdut în procesul de votare.
„Regulile, procedurile sunt relativ bine puse la punct. Pe hârtie. Problema va fi cu practica. Sunt niște mici detalii care pot genera niște mari probleme. Inclusiv situații în care cineva are simptome de Covid și nu apucă să ajungă la secție, nu mai poate apela la urna mobilă, pentru că cererile se depun până la ora 21 cu o seară înainte”, spune Elena Calistru.
„Cel mai mare risc cred că este cel legat de Covid-19”, spune și Septimius Pârvu. „Dacă președinții birourilor electorale nu vor ține în frâu și nu vor aplica regulile – măști, temperatură – am văzut ce se întâmplă la supermarket, sunt sigur că în secția de votare va fi și mai rău. Se va destabiliza votul, nu zic că va fi fraudă, dar va afecta procesul de vot”, spune reprezentantul Expert Forum.
Restricțiile anti-Covid-19 ar putea fi folosite și ca pretext de îndepărtare a observatorilor independenți, crede Pârvu: „Ne temem că, din cauza spațiilor mici, observatorii vor fi primii care vor fi zburați din spațiul de votare”.
Mai există și posibilitatea ca teama de infecția cu noul coronavirus să îi facă pe unii membri ai comisiilor din secțiile de votare să se retragă sau să nu apară deloc în ziua votului. „Comisia trebuie să aibă minimum 5 oameni ca să funcționeze, dar dacă nu mai vine președintele, ce faci? Mai pot fi oameni care să refuze să meargă cu urna mobilă. Dacă sunt trimiși într-un spital de Covid-19, ce fac, se duc?”, povestește Septimius Pârvu.
3. Vizele de flotant, între necesitate și răsturnare a rezultatului
În localitățile mici din rural sau din urbanul mic, poate fi semn de fraudă. Acolo 20 de voturi în plus chiar contează.Septimius Pârvu, Expert Forum
Înaintea alegerilor locale, au fost înregistrate cazuri de localități unde a avut loc o creștere semnificativă a solicitărilor de vize de flotant, care să permită cetățenilor respectivi să voteze în localitatea unde obțineau viza respectivă. Totuși, acest fenomen nu indică mereu o viitoare fraudă la vot, în sensul că un candidat își aduce oamenii din alte localități să îl voteze. Unii oameni care locuiesc într-un oraș, dar nu și-au preschimbat și cărțile de identitate, chiar vor să voteze la aceste alegeri locale în orașul în care locuiesc de facto, nu acolo unde au adresa din buletin.
„Problema vizelor de flotant trebuie pusă în context, nu neapărat tot ce e viză de flotant este fraudă. În unele localități pare justificat, în București e foarte greu să zici că e fraudă, pentru că lumea chiar își face vize de flotant. În localitățile mici din rural sau din urbanul mic, poate fi semn de fraudă. Acolo 20 de voturi în plus chiar contează”, explică Septimius Pârvu.
„Vizele de flotant nu sunt o problemă majoră”, consideră și Elena Calistru. „De la alegerile din 2016, când a fost introdus SIMPV, problemele din secții au ajuns să fie mult mai puține, pe partea de vot multiplu și turism electoral. Sistemul verifică în timp real”, spune președinta Funky Citizens.
Cu toate acestea, pe platforma votcorect.ro există mai multe sesizări cu privire la faptul că primarii în funcție din comunele mici dau vize de flotant pe bandă rulantă unor oameni din alte localități, pentru a-și asigura voturile.
4. Adusul cetățenilor la vot cu mașinile și „fantoma fake” a votului multiplu
Aducerea alegătorilor la secții, în mod organizat, este un alt risc de influențare a rezultatelor alegerilor, deși nu poate fi numită o fraudare a acestora.
„Există riscul de transport organizat, partidele să își aducă votanții. Ce se discută în acele mașini nu știi”, spune Septimius Pârvu.
Totuși, vechea metodă „Autobuzul”, prin care unii cetățeni erau plimbați de partide să voteze în mai multe locuri, nu mai poate funcționa ca în trecut, cu atât mai puțin la locale, unde alegătorii pot vota doar acolo unde au domiciliul.
„SIMPV a redus foarte mult din bănuielile pe care le-am putea avea asupra fraudării votului. Votul multiplu oricum nu prea ar putea funcționa la locale, pentru că nu poți să votezi decât unde ești arondat cu domiciliul sau reședința. Să zicem că votezi de două ori, cine riscă închisoare pentru a vota de două ori? La referendumul din 2012, când nu exista SIMPV, mi-adus aminte cazuri de persoane care votaseră de 11 ori. Aici nu mai ai acest risc”, spune Septimius Pârvu.
Pentru unii, vestea venită de la Biroul Electoral Central, că SIMPV nu poate totuși interzice cuiva să voteze, chiar dacă apare că a mai votat și în altă parte, a venit ca o noutate și o dovadă că alegerile pot fi fraudate. Nu este așa, arată experții consultați de Europa Liberă. În primul rând, situația nu este apărută în 2020, ci chiar de la începutul introducerii SIMPV, din 2015.
„A fost o interpretare eronată a presei, acest lucru se întâmpla și înainte, în sensul în care SIMPV nu poate împiedica pe cineva să voteze. Niciun președinte de secție de votare nu își poate permite acest lucru. Pot exista erori”, explică Elena Calistru importanța exercitării dreptului de vot, garantată prin Constituție.
Totuși, în astfel de cazuri, cetățenii semnalați prin aplicație că au votat deja și vor să exercite un vot multiplu nu sunt lăsați la voia întâmplării, chiar dacă pot vota – teoretic – și a doua oară.
„Sistemul îți arată, apare un avertisment. Președintele de secție trebuie să verifice în secția unde apare că cetățeanul a mai votat, iar dacă nu apare nicio semnătură acolo, îl poate lăsa să voteze. Orice alegător are dreptul să voteze, nu poți bloca votul prin SIMPV, pentru că pot apărea situații – poate cineva a semnat în locul altuia sau nu e semnătura alegătorului, nu poți face acolo o expertiză grafologică. Alegătorul poate vota, dar semnează o declarație și se deschide dosar penal pentru fiecare din astfel de cazuri, pentru a se urmări dacă a fost vot multiplu”, explică Septimius Pârvu.
În astfel de situații, votantul este informat că este suspect de vot multiplu, că poate comite o infracțiune și că votează pe propria răspundere, explică și Elena Calistru. În astfel de condiții, nu sunt multe cazuri care își asumă riscul să facă închisoare pentru a vota de două ori, pentru că oricum la locale nu ar avea cum să voteze în mai multe localități sau secții fără legătură cu domiciliul.
Chiar și la alte scrutinuri, problema votului multiplu pare să fi dispărut, spune Septimius Pârvu: „S-au redus foarte mult cazurile de vot multiplu, la prezidențiale, au fost câteva zeci de astfel de incidente, arătate de SIMPV, deci nu fraude dovedite”.
Desigur, la alegerile locale, ca la orice alt scrutin, există mereu riscul mitei electorale, lucru pedepsit cu închisoarea. Oamenii pot fi plătiți dacă dovedesc că o poză că au votat cu cine dă banul. Astfel de situații nu pot însă influența masiv rezultatul alegerilor, dar pot răsturna balanța votului în unele localități mici, unde câteva zeci de voturi pot face diferența.
Facebook Forum