Linkuri accesibilitate

Magistrați cu diurne uriașe pentru o navetă de câțiva kilometri: Lia Savonea, 10.300 lei pentru 10 km.


Lia Savonea, șefa Consiliului Superir al Magistraturii

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Inspecției Judiciare și ai Secției Speciale de anchetare a judecătorilor și procurorilor care locuiesc în suburbiile orașului, primesc indemizații de detașare uriașe, deși au câțiva kilometri până la birou.

Dacă pentru judecătorii și procurorii din țară care stau departe de familii măsura este de înțeles, în cazul celor care locuiesc în apropierea Capitalei recompensa este cel puțin discutabilă. Aceste indemnizații se plătesc în baza unei ordonanțe de urgență a guvernului din 2006, potrivit căreia ”judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detașării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară”.

Magistrații au interpretat acest articol în sensul că dacă nu au domiciliul în localitatea în care au locul de muncă, indiferent de distanța dintre acestea, atunci sunt detașați sau delegați și sunt îndreptățiți să primească indemnizația care ajunge până la o treime din salariu.

Este cazul șefei CSM, Lia Savonea, care, în baza acestui articol, a încasat anul trecut, potrivit declarației de avere din 5 februrie 2019, 124.175 de lei, adică 10.300 de lei pe lună, doar pentru a se deplasa din satul Roșu, comuna Chiajna, la București. Distanța Roșu - București este de 10 kilometri. Transportul este decontat separat, iar Lia Savonea a primit 1.212 lei. Aceste sume se adaugă indemnizației de membru CSM care ajunge la 315.661 de lei pe an. În declarația de avere din iunie, ca să nu mai bată la ochi probabil, șefa CSM nu a mai trecut veniturile defalcate, ci doar suma totală, adică 473.627 lei/an.

Prietena Liei Savonea, judecătoarea Alina Ghica de la Curtea de Apel București și fost membru al CSM a încasat și ea, potrivit declarației de avere din 2017, 81.204 de lei, având în proprietate un ”imobil Ilfov”, cel mai probabil tot în comuna Chiajna, unde deține un teren de 483 metri pătrați.

Și alți membri ai CSM încasează acestă indemnizație de detașare, dar aceștia s-au mutat efectiv în București în urma alegerilor pentru Consiliu. Astfel, Nicoleta Ținț a primit anul trecut 93.315 de lei pe lângă salariu deoarece s-a mutat de la Brașov, Gabriela Baltag a încasat 85.370 de lei după ce a venit de la Piatra Neamț, Andrea Chiș a primit 119.117 de lei după ce s-a mutat de la Cluj, Florin Deac 119.627 de lei după ce a venit din Maramureș, Bogdan Mateescu 140.809 de lei după ce s-a mutat în București de la Băile Govora, Vâlcea.

Un alt magistrat care a primit diurnă de detașare este Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare. Astfel, el a încasat anul trecut, pe lângă salariu, 147.000 de lei pentru că a făcut naveta de la Giurgiu, acolo unde are domiciliul, la biroul din București. Adjuncta sa, Daniela Sandu Mateș, a primit în 2017 52.000 de lei în plus la salariu, dar ea s-a mutat de la Brașov în București.

Această anomalie a diurnelor plătite regește pentru o navetă de câțiva kilometri a fost sesizată, marți, de Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) care ”solicită factorilor decidenți să evalueze și să inițieze demersurile legislative necesare pentru a pune capăt unor astfel de situații, în care persoane orientate beneficiază de venituri uriașe ca urmare a diurnelor care parazitează resursele publice alocate funcționării justiției”, se arată într-un comunicat al asociației.

Procurorii mai arată că ”situațiile aparte din cadrul Inspecției Judiciare sau al Consiliului Superior al Magistraturii, de a primi diurne pentru deplasarea din suburbiile orașului până la birou și de a beneficia de aceste drepturi pentru funcții în care sunt numiți și nu delegați/detașați, nu sunt deloc justificate, fiind necesară abrogarea dispozițiilor legale care permit acest lucru. Într-un caz ipotetic, o persoană care locuiește în orașul Otopeni și desfășoară activitatea în cadrul uneia dintre cele două instituții va primi suplimentar circa 400 de lei, în fiecare zi calendaristică, pentru o călătorie care durează la fel de mult ca drumul Militari – Universitate”.

Și alți magistrați din țară au încercat să-și suplimenteze veniturile solicitând instanțelor de judecată să le acorde indemnizația de detașare deși transportul le este decontat. Astfel, în iunie 2018, un procuror din Brașov a dat în judecată ministerul Justiției și a cerut să i se plătească acestă indemnizație pentru perioada când a făcut naveta de la domiciliu la locul de muncă. Dacă tribunalul i-a dat dreptate, Curtea de Apel Brașov a ales să sesizeze Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți , având în vedere mai multe decizii contradictorii date de diferite instanțe pe aceeași speță.

Problema de drept pusă în discuție privea acordarea diurnei de detașare a magistraților detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu, în situațiile în care acestea beneficiază de decontarea transportului zilnic în localitatea de domiciliu. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă cererea magistraților de la Brașov, lăsând la latitudinea instanțelor să judece fiecare caz în parte.

Facebook Forum

Multimedia

Bodog: Nu am fost niciodată chemat la DNA
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:50 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG