Linkuri accesibilitate

Marile dosare cu miză politică: 10 August, Revoluția și Mineriada. Tehnica tergiversării


Mitingul din 10 august 2018 a fost reprimat cu brutalitate de regimul lui Liviu Dragnea. Peste 700 de oameni au fost răniți și gazați. La trei ani de la evenimente dosarul stagnează.

Dosarul 10 August se înscrie pe traiectoria celorlalte mari dosare cu miză politică - Revoluția și Mineriada - pentru care s-a folosit tehnica tergiversării. Niciun lider politic nu a fost tras la răspundere, indiferent de culoarea guvernelor care au deținut puterea de-a lungul timpului.

Soarta dosarului 10 August seamănă până acum izbitor cu cea a dosarelor Revoluției și Mineriadei: închideri și redeschideri, schimbarea încadrărilor, pasarea dosarelor de la un parchet la altul, refacerea probelor și, mai ales, lentoarea anchetelor. Un adevărat pattern.

Așa se face că la trei ani de la mitingul de protest din 10 august 2018 nu există niciun vinovat nici la vârful instituțiilor responsabile pentru represiune, nici din rândul politicienilor vremii, pentru sutele de oameni răniți și gazați atunci.

Deși a fost restituit Parchetului Militar acum patru luni, printr-o decizie a Curții de Apel, dosarul nu a ajuns încă la procurorii militari. Ancheta ar urma să-i vizeze pe șefii Jandarmeriei, dar asta după ce dosarul fusese clasat de DIICOT, unde șef era procuroarea Giorgiana Hosu. Responsabilii politici sunt în continuare protejați, împotriva lor neexistând nicio investigație. Or, miza anchetei exact asta ar fi trebuit să fie: aducerea în fața justiției a celor care au dat și aplicat ordinele.

Dosarul Revoluției, Iliescu a scăpat din nou

Nimic nou sub soare, exact la fel s-a întâmplat și în dosarul revoluției, omorât în momentul de față după ce Curtea Supremă a decis, în mai anul acesta, să retrimită dosarul la Parchetul General pentru refacerea anchetei. Astfel, Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu ( fost vicepremier), acuzați de crime împotriva umanității, imprescriptibile, au primit un nesperat răgaz. Dar, mai ales, unul care e greu de precizat în timp, asta pentru că procurorii trebuie să refacă practic toată ancheta după ce Curtea Supremă a exclus o serie de probe importate și a constatat nereguli judiciare în întocmirea rechizitoriului.

Surse din Parchetul Militar au precizat pentru Europa Liberă că ar putea fi vorba de câțiva ani deoarece depozițiile a zeci de persoane vătămate au fost excluse din materialul probator, la fel documente de arhivă ale Marelui Stat Major, precum și descrierea faptelor reținute în sarcina inculpaților. Va fi, deci, o anchetă de lungă durată pentru că vor trebui reaudiați zeci, dacă nu sute de martori, și refăcute acte de sesizare întocmite acum 20 de ani după cu totul alte proceduri.

În dosarul revoluției nu a mișcat mai nimic timp de zece ani, când la putere s-au aflat nu doar Frontul Salvării Naționale (FSN) și urmașul său PDSR, ci și Convenția Democratică din România (CDR)- primele condamnări au fost date de abia în anul 2000, când generalii Mihai Chițac și Victor Stănculescu au fost condamnați la 15 ani de închisoare, dar eliberați în urma recursului în anulare făcut de Joița Tănase, procurorul general de atunci. Cei doi au fost încarcerați în 2008 - Chițac pentru scurt timp, a murit în 2010 acasă, iar Stănculescu a fost eliberat în 2014 și a murit doi ani mai târziu într-un azil de lux.

În 2007, dosarul este blocat ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale care decide mutarea lui de la Parchetul Militar la o secție civilă, procurorul Dan Voinea, cel care îl instrumentase până atunci, este retras din anchetă de Laura Codruța Kovesi, iar în 2015 este clasat. Motivul? Genocidul , tratamentele neomenoase și infracțiunile contra umanității nu erau prevăzute în legea penală. Dosarul revoluției este redeschis în 2016 de procurorul general interimar Bogdan Licu, iar în 2019 Augustin Lazăr, procuror general, îi trimite în judecată pe Iliescu, Voiculescu și Iosif Rus, șeful Aviației militare. Dosarul suferea de un viciu de fond, așa cum a aratat Europa Liberă, Securitatea era scoasă din ecuație și exonerată de orice responsabilitate.

Dosarul Mineriada, au rămas doar coperțile

Dosarul Mineriadei a urmat în linii mari același întortocheat traseu, cu un final similar: dosarul a fost dat procurorilor militari pentru a fi refăcut în integralitate, toate probele fiind declarate nule. Din el au rămas ”doar coperțile”, spunea fostul procuror general, Augustin Lazăr într-un interviu pentru Europa Liberă. Toți inculpații dosar, în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, acuzați de infracțiuni contra umanității, au putut răsufla ușurați. Deja dosarul se află la Parchetul General de nouă luni de zile.

Dosarul ”Mineriada” s-a aflat ani în șir pe masa procurorilor, a fost închis și redeschis de mai multe ori, au fost audiați sute de martori, s-au scris mii de pagini de rechizitoriu și s-au administrat probe. În 2008, dosarul mineriadei, care fusese instrumentat până atunci de procurorul militar Dan Voinea, este închis de fostul procuror general Laura Coduța Kovesi, care dă rezoluții de neînceperea urmăririi penale.

În 2014, România a fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să continue investigațiile în dosar, iar lucrurile au părut că încep să se miște. În 2015, Tiberiu Niţu, procurorul general al României, infirmă rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale, iar în 2017 dosarul este finalizat de procurori și trimis în instanță, dar stă la Camera Preliminară de la Curtea Supremă aproape doi ani, până în mai 2019, când aceasta decide retrimiterea lui la Parchet. Decizia a rămas definitivă în 2020.

Astfel, la 31 de ani de la violențele și atrocitățile săvârșite de minerii din Valea Jiului veniți la București la chemarea lui Ion Iliescu, care au lăsat în urmă un oraș traumatizat, 4 morți și peste 1000 de oameni bătuți și arestați, niciun responsabil politic al acelor vremi nu a ajuns în fața instanței.

Ritualul indignărilor politice

Situația acestor trei mari dosare este motiv de indignare, de proteste și de luări de poziție an de an. Un ritual cu aceleași întrebări și acuzații. Anul acesta, de exemplu, Ludovic Orban constată că după trei ani nimeni nu a fost pedepsit în dosarul 10 august. „Nu pot accepta faptul că oamenii care au ieşit în stradă pentru a apăra democraţia şi statul de drept au ajuns batjocura unui regim retrograd şi toxic condus de PSD, fără ca nimeni să plătească. Dacă suntem cinstiţi cu noi, nu putem să nu realizăm faptul că încrederea în sistemul judiciar nu va putea fi recuperată pe deplin până când astfel de cazuri, care au fost în văzul nostru, al tuturor, nu-şi vor găsi vinovaţii”.

Dacian Ciolos, co-președinte USR PLUS, spune ceva similar: „e un eșec al justiției”, „o aniversare tristă, așteptăm în continuare adevărul despre ceea ce s-a întâmplat”. Cât despre ministrul Justiției, Stelian Ion, acesta afirmă că: „Am așteptarea unei anchete corecte, rapide și în urma căreia să aflăm adevărul foarte clar în dosarul 10 august. Cred că suntem la limita noțiunii de durată rezonabilă de soluționare a acestui dosar”. Stelian Ion speră ca acest dosar să nu aibă soarta celorlalte două: Revoluția și Mineriada.

Dar cine nu speră, cu excepția PSD, probabil? Președintele Iohannis, de exemplu, a spus nu o singură dată că este „o rușine” faptul că dosarul revoluției nu este terminat și a deplâns „infama incapacitate a statului”. La fel și în ce privește dosarul Mineriadei: „Este o rușine, faceți dreptate!”, spunea șeful statului la împlinirea a 30 de ani de la evenimente.

Cu excepția PSD și a celor vizați direct de anchete, cu precădere Ion Iliescu, mulți din partidele de centru-dreapta se simt datori să ia poziții similare. Asta nu înseamnă însă mare lucru, pentru că Justiția are ritmul și tehnica ei, aceleași de 31 de ani.

Protest la Kabul | Femeile afgane cer dreptul la muncă și educație
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:55 0:00
XS
SM
MD
LG