Armata ucraineană: Rusia a luat cu asalt Mariupolul, dar fără succes
Armata ucraineană a declarat joi dimineață că forțele ruse continuă să lanseze raiduri sistematice cu rachete și bombe asupra infrastructurii militare și civile din regiunile Harkov, Donețk și Zaporojie, transmite BBC.
Forțele rusești continuă să consolideze unitățile de artilerie, să optimizeze sistemele de comandă existente, serviciile de informații și sprijinul medical în apropierea graniței de est a Ucrainei.
În Slobojanski, în nord-estul Ucrainei, forțele rusești efectuează recunoașteri ale locurilor probabile de atac. De asemenea, acestea continuă să blocheze parțial orașul Harkov, în timp ce bombardamentele continuă în regiune.
În Donețk, în estul Ucrainei, forțele rusești au luptat în districtele Slaviansk, Popasna și Kurakhovo și au luat cu asalt orașul-port Mariupol, însă fără succes.
Forțele ucrainene spun că au distrus un tanc, patru unități blindate și șase vehicule, precum și un sistem de artilerie rusesc.
Miercuri, Rusia susținea că peste 1.000 de soldați ucraineni din Mariupol s-au predat, însă informația a fost respinsă de Kiev.
Un superiaht deținut de un oligarh rus a ajuns fără permisiune în Fiji
Poliția din Fiji îl interoghează pe căpitanul unui vas de lux deținut de un oligarh rus, după ce acesta a ajuns în această țară insulară fără a avea autorizație vamală, relatează agenția de știri Reuters.
Presa locală din Fiji a relatat că poliția a confiscat superiahtul Amadea, deținut de miliardarul rus Suleiman Kerimov, și a reținut echipajul acestuia.
Suleiman Kerimov a fost sancționat de SUA, Marea Britanie și Uniunea Europeană din cauza invaziei Rusiei în Ucraina.
Un oficial din Fiji a declarat că căpitanul vasului de lux a fost interogat cu privire la modul în care acesta a ajuns în Fiji fără permisiune.
Un oficial de rang înalt al SUA ar putea călători la Kiev
Statele Unite iau în calcul trimiterea unui oficial de nivel înalt pentru a se întâlni cu Volodimir Zelenski la Kiev, pentru a arăta sprijinul față de Ucraina, ca urmare a multor lideri europeni care au vizitat deja capitala ucraineană.
Politico relatează că o decizie încă nu a fost luată, întrucât nu a fost stabilită persoana care să meargă în Ucraina. Publicația mai scrie că o eventuală vizită nu va fi anunțată, din motive de securitate.
Președintele Joe Biden și vicepreședintele Kamala Harris rămân candidați pentru a reprezenta SUA în capitala ucraineană, deși este mult mai probabil ca un membru al cabinetului, precum secretarul de stat Antony Blinken sau secretarul apărării Lloyd Austin, să călătorească la Kiev.
Atât Joe Biden, cât și Kamala Harris au călătorit recent în Polonia, țară vecină cu Ucraina.
În ultimele săptămâni, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și premierul britanic Boris Johnson au călătorit la Kiev, în timp ce liderii Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Poloniei s-au întâlnit miercuri cu Zelenski.
Emmanuel Macron, criticat de președintele Ucrainei pentru că a refuzat să numească „genocid” acțiunile Rusiei
Volodimir Zelenski a denunțat refuzul președintelui francez Emmanuel Macron de a numi crimele din Ucraina ca fiind „genocid”, dar și referirea sa la ruși ca fiind un popor „înfrățit” cu cel ucrainean.
„Astfel de lucruri sunt foarte dureroase pentru noi, așa că voi face cu siguranță tot posibilul pentru a discuta această problemă cu el”, a declarat Zelenski la o conferință de presă, alături de președinții din Polonia și statele baltice, relatează The Guardian.
Franța și Germania au refuzat miercuri să repete acuzația președintelui american Joe Biden potrivit căreia Rusia ar fi comis un „genocid” împotriva ucrainenilor, avertizând că escaladările verbale nu vor ajuta la încheierea războiului.