Linkuri accesibilitate

3 minute | Generalul de partid, frica de moarte & avertismentul lui Vladimir Putin


Generalul NIcolae Ciucă a fost nominalizat de președintele Klaus Iohannis prim-ministru al României. Ar fi primul premier militar după Nicolae Rădescu, în 1944.
Generalul NIcolae Ciucă a fost nominalizat de președintele Klaus Iohannis prim-ministru al României. Ar fi primul premier militar după Nicolae Rădescu, în 1944.

România se îndreaptă spre un guvern minoritar condus de un fost militar, în timp ce românii se sperie de efectele valul IV și merg să se vaccineze.

Iată știrile zilei, pe scurt:

  • Președintele României l-a nominalizat în funcția de premier pe generalul în rezervă Nicolae Ciucă. PNL refuză să mai guverneze cu USR și se îndreaptă spre PSD pentru susținerea guvernului
  • Numărul românilor care s-au vaccinat cu prima doză a crescut ieri cu 50% față de ziua precedentă.
  • Șeful NATO a catalogat relațiile Vestului cu Rusia ca fiind la cel mai jos nivel de la Războiul Rece până în prezent.

Un general la Palatul Victoria

Președintele Klaus Iohannis s-a lepădat ieri de Florin Cîțu și l-a nominalizat în funcția de premier pe generalul în rezervă Nicolae Ciucă. Militar de carieră și cu un nume respectat în Armată, dl Ciucă este văzut ca soluția salvatoare nu doar pentru a scoate țara din criza sanitară, ci și pentru a spăla imaginea unui PNL la pământ.

Florin Cîțu a pierdut guvernarea și nici în partid nu se simte foarte confortabil.
Florin Cîțu a pierdut guvernarea și nici în partid nu se simte foarte confortabil.

Nicolae Ciucă va merge săptămâna viitoare în Parlament cu o formulă guvernamentală din care vor face parte cel mai probabil personaje implicate și în guvernul Cîțu. Printre acestea se numără inclusiv miniștri responsabili de gestionarea pandemiei, despre care chiar președintele spunea zilele trecute că a fost defectuoasă.

Nominalizarea dlui Ciucă trimite în opoziție USR PLUS, ai cărei lideri au căutat dialog aseară la vârful PNL pentru o eventuală refacere a coaliției. Dacian Cioloș l-a sunat pe Florin Cîțu pentru a-i propune acest lucru, însă s-a izbit refuzul acestuia.

Odată oficializat divorțul de USR PLUS, pentru PNL nu mai rămâne decât varianta unui concubinaj cu PSD. Guvernul Ciucă va fi votat cel mai probabil de social-democrați, ai căror lider, Marcel Ciolacu, a declarat ieri că va avea o discuție cu premierul propus.

Ne așteaptă astfel o guvernare PNL – UDMR – rămâne de văzut cât de lungă – cu sprijinul în Parlament al PSD. Care, cu siguranță, nu va fi dezinteresat.

Reforme? Poate doar cele impuse de Comisia Europeană prin PNRR. Dacă nu din dragoste pentru țară, măcar pentru banii de la Bruxelles.

Frica de moarte

Numărul românilor care au primit prima doză de vaccin a crescut ieri cu 50% față de ziua precedentă. Peste 62.000 de persoane s-au vaccinat, cu aproape 20.000 mai multe decât cu o zi înainte – când, de asemenea, fusese înregistrat recordul ultimei perioade.

Pentru persoanele care nu s-au vaccinat până acum riscul de infectare este mult mai mare.
Pentru persoanele care nu s-au vaccinat până acum riscul de infectare este mult mai mare.

România are în continuare o rată de vaccinare foarte mică (6 milioane cu prima doză), iar imunizarea din această perioadă se realizează mai degrabă pe cale naturală decât științifică. 16.000 de cazuri noi au fost raportate ieri. 448 de persoane au murit, dintre care 412 nevaccinate, iar, în secțiile de terapie intensivă, se aflau 1.815 persoane.

Măsurile de restricție anunțate de președintele Klaus Iohannis vor intra în vigoare de luni. O întârziere contestată de specialiști, care spun că intervenția ar trebui să fie una imediată. Lista măsurilor va fi adoptată astăzi de CNSU, însă ministrul Sănătății a dezvăluit aseară câteva: interzicerea tuturor evenimentelor private și accesul în majoritatea locurilor, mai puțin magazinele alimentare și locul de muncă, a persoanelor nevaccinate.

Supărarea lui Putin

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că dezvoltarea militară a Ucrainei cu sprijinul occidental reprezintă o amenințare reală pentru Moscova. „Aderarea oficială [a Ucrainei] la NATO poate să nu aibă loc, dar dezvoltarea militară a teritoriului este deja în curs”, a spus Putin la Soci.

Vladimir Putin în timpul discursului de ieri de la Soci, o stațiune din Peninsula Crimeea.
Vladimir Putin în timpul discursului de ieri de la Soci, o stațiune din Peninsula Crimeea.

Relațiile dintre NATO și Rusia sunt la un nivel foarte jos, iar contactele oficiale au fost drastic limitate după ce Rusia a anexat ilegat Crimeea, în 2014.

O reacție dinspre NATO a venit ieri și din partea secretarului general Jens Stoltenberg, care a descris relațiile cu Rusia ca fiind la minimul ultimelor decenii. „Nu a fost mai dificil de la sfârșitul Războiului Rece”, a spus dl Stoltenberg. La Bruxelles, a început de ieri un summit de două zile al miniștrilor apărării.

O relație politică tensionată este și cea dintre SUA și China, ai căror lideri ar putea avea o întâlnire virtuală în perioada următoare. Dacă în privința lui Vladimir Putin și Rusia comparațiile merg înspre Războiul Rece, în privința puterii lui Xi Jinping, Reuters face comparația într-o analiză de astăzi cu Mao Zedong.

Alte știri internaționale, pe scurt:

  • Organizația Mondială a Sănătății spune că între 80.000 și 180.000 de lucrători din domeniul sanitar ar fi fost uciși de Covid-19 până în luna mai a acestui an, insistând că trebuie să li se acorde prioritate pentru vaccinare.
  • Americanii pot primi doza III inclusiv de la Moderna și Johnson & Johnson, a decis principalul for oficial de sănătate publică al țării.
  • Vladimir Putin nu va participa la conferința Națiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice care va avea loc la finalul lunii, la Glasgow.

Dacă aveți comentarii, sugestii sau propuneri de subiecte pe care ați vrea să le citiți în Europa Liberă, ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org.

Rămâneți sănătoși.

Pe mâine,
Ionuț

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG