Mihai Gane spune într-un interviu pentru Europa Liberă că mulți români care trăiesc în Spania i-au transmis că, de când îi citesc cărțile, nu le mai este rușine să spună că sunt români.
Acesta vorbește despre trauma trăită la vârsta 9 ani, atunci când a plecat cu părinții în Spania. Își iubește locul natal, Lerești, județul Argeș, și vine în țară de fiecare dată când are nevoie de energia satului.
„Odată cu plecarea din România, noi ne-am pierdut rădăcina și cred că mereu vom fi imigranți, pentru că nu mai aparținem niciunui loc, nici Spaniei, nici României, cred că suntem acolo, undeva, la mijloc, între două sentimente”, spune Mihai Gane pentru Europa Liberă.
Mihai Gane a lansat anul acesta cel de-al patrulea volum de versuri, "Ojos de sol", în care vorbește despre problemele societății, despre imigranți, despre rădăcinile sale din Lerești, județul Argeș.
Spaniolii îl consideră un fenomen al literaturii contemporane, notează TVR, iar ultima sa carte a ajuns în topul vânzărilor de carte din Spania, la doar câteva săptămâni de când a apărut în librării. Până acum, niciuna dintre cărți nu a fost tradusă în limba română.
Mihai Gane este originar din comuna Lereşti, județul Argeș, şi trăiește în Spania de la vârsta de 9 ani. Este dublu licenţiat în Drept şi în Administrarea Afacerilor şi are două masterate, unul de Proprietate Intelectuală şi unul în Avocatură. Acum câțiva ani, a luat examenul la barou, având posibilitatea de a profesa ca avocat.
Europa Liberă: Câte cărți ați vândut până acum și în câte țări sunt ele traduse?
Mihai Gane: Momentan, am ajuns undeva la cifra de 150.000 de exemplare. Cărțile sunt publicate în Argentina, în Mexic, în Spania, în Columbia, în Ecuador, în Costa Rica. Sunt mai multe țări din America Latină în care munca mea este prezentă pe piață și sunt doar traduse sau adaptate la limba spaniolă, castellana.
Europa Liberă: De ce nicio carte nu este tradusă în limba română? Vă bucurați de succes acolo, în Spania, și nu numai. De ce nu și în limba română?
Mihai Gane: Din păcate, până în prezent, marile edituri din România nu au fost interesate de munca mea și ofertele pe care le-am primit de la anumite edituri nu considerăm că sunt pe măsura succesului sau pe măsura imaginii pe care noi vrem să o avem pe piața din România.
Așa că preferăm să așteptăm. Pe viitor, probabil se va ivi ocazia în care vom intra și pe piața din România, pentru cititorii din România, dar eu, unul, nu vreau să forțez lucrurile. Am încercat deja prin mai multe căi dar, după cum vă spuneam, munca mea, momentan, nu interesează marile edituri din România.
Europa Liberă: În România, este posibil să vă citim în limba română anul acesta sau poate anul viitor?
Mihai Gane: Anul acesta nu cred. Și anul viitor, sincer, nu știu, pentru că nu avem nimic pe masă.
Europa Liberă: Sunteți la al patrulea volum de poezie, volum apărut în primăvară.
Mihai Gane: Da, a apărut pe 10 martie. „Ojos de sol” se numește. Este cartea mea cea mai personală, să zic așa, până în prezent. Am avut un turneu și încă mai avem prezentări prin toată Spania, dar nu numai în Spania, ci și în America Latină. Cartea a fost prezentă la mai multe târguri de cărți importante, internaționale. Și aici, în Spania, încă mai suntem pe mesele librăriilor.
Europa Liberă: Și cum merge? În „Ojos de sol” scrieți despre problemele societății, despre imigranți, aveți un întreg capitol dedicat familiei dumneavoastră și rădăcinilor din România, din Lerești, Argeș.
Cărțile mele sunt ca un fel de oglindă pentru oameni, folosesc un limbaj de stradă, vorbesc despre problemele actuale, e ca o conversație cu un amic. Citindu-mi cărțile, românii din Spania îmi spun că nu le mai e rușine că sunt români.
Mihai Gane: Cred că aceasta a fost partea cea mai surprinzătoare pentru cititorii mei, pentru că nu se așteptau să scriu în sensul ăsta poezii. Cartea merge OK, primesc critici foarte bune, foarte interesante din partea cititorilor.
Se identifică foarte mult cu munca mea. Mulți dintre ei se regăsesc în poezii, nu se simt singuri atunci când trebuie să înfrunte o problemă, găsesc undeva, în poezie, un răspuns pentru anumite întrebări.
Europa Liberă: Ați devenit cel mai vândut poet din Spania. Sunteți unul dintre cei mai apreciați poeți din Peninsula Iberică. Cum ați reușit?
Mihai Gane: De-a lungul anilor, am avut noroc, pentru că cititorii mi-au dat oportunitatea de a fi foarte prezent în librării. Cred că oamenii se regăsesc foarte mult în munca mea.
Cărțile mele sunt un fel de oglindă, oamenii își găsesc în ele o companie, folosesc un limbaj de stradă, vorbesc despre problemele actuale, poezia pe care eu o fac este o poezie pe care o înțelege toată lumea. Este o poezie care, în anumite momente, pare ca o conversație cu un amic și cred că aici sunt factorii actorii principali ai muncii mele și ai succesului.
Europa Liberă: Ce vă spun românii care trăiesc în Spania, români care au plecat din România pentru a duce o viață mai bună, pentru a câștiga bani mai mulți, poate, pentru familiile pe care le-au lăsat în România. Primiți mesaje, vă opresc pe stradă să vă spună câteva cuvinte?
Mihai Gane: Da, da. Am primit multe mesaje, ne-am întâlnit și la târgul de cărți, ne-am oprit și pe stradă să vorbim. Mulți dintre ei sunt foarte foarte bucuroși pentru că un concetățean, să zic așa, a reușit să-și creeze un nume prin literatură, a reușit să fie pe prima poziție de front a literaturii din Spania.
Sunt foarte bucuroși pentru că eu lupt de ceva timp împotriva imaginii create aici, în Spania, cum se văd românii sau cum s-au văzut românii de-a lungul anilor.
Mulți dintre ei mi-au spus că, de când cu cărțile mele, nu le mai este rușine să spună că sunt români. Mare parte dintre ei sunt mândri. Eu le mulțumesc pentru că sunt cuvinte de laudă, sunt cuvinte foarte frumoase și îi invit pe oameni să-mi găsească munca în librării.
La 9 ani, a trebuit să mă adaptez Madridului. Eu veneam dintr-un sat, din Lerești. Lumea asta nouă era o societate unde aveam supermarket, aveam și un spital lângă casă, multe mașini pe străzi, vecinii nu se salutau, dar am descoperit literatura, am descoperit cărțile.
Europa Liberă: Trăiți în Spania de la vârsta de 9 ani. Părinții dumneavoastră erau plecați de 3 ani înainte să vă ia și pe dumneavoastră acolo. Cum a fost să plecați din România, să vă mutați într-o țară nouă? A fost dificil pentru Mihai Gane, copilul din acea perioadă?
Mihai Gane: A fost dificil, da, pentru că am descoperit o lume nouă. A trebuit să învăț să mă joc din nou, pentru că jocurile aici erau foarte diferite. Normal, a trebuit să învăț o limbă diferită, nu știam nimic în spaniolă.
A trebuit să mă adaptez orașului, eu veneam dintr-un sat, din Lerești. Lumea asta nouă era o societate unde eu aveam supermarket, unde aveam și un spital lângă casă, aveam multe mașini pe străzi, vecinii nu se salutau, dar, în același timp, au fost și lucruri pozitive.
Am descoperit o nouă formă de comunicare, adică poezia mea, am descoperit literatura, am descoperit cărțile, aveam acces la mai multe servicii față de cum era la mine în sat. Mi-am făcut foarte mulți prieteni și încă îi mai am.
Europa Liberă: În România, în Lerești, veniți des?
Mihai Gane: Da, este refugiul meu Lereștiul. Încerc să vin în fiecare an, o dată, de două, de trei ori. Depinde de evenimentele familiale. O să vin pe 30 iunie. Sincer, abia aștept, o să fie exact la sfârșitul turneului de prezentări din Spania și am nevoie de energia satului.
Europa Liberă: Ați putea numi povestea imigrației dumneavoastră ca fiind una dureroasă?
Mihai Gane: Da, sunt sută la sută sigur de asta. Am scris un roman despre povestea noastră, „Cuando seas mayor”. A fost publicat în anul 2019 și vorbesc despre motivele sau cauza imigrației.
Lereștiul este refugiul meu. Noi am pierdut rădăcina noastră și cred că, de-a lungul anilor, mereu vom fi imigranți, pentru că nu mai aparținem niciunui loc, nici Spaniei, nici României. Cred că suntem acolo, undeva, la mijloc, între două sentimente.
Povestea e spusă de un copil de 9 ani. Majoritatea persoanelor vin de la sat, se confruntă cu o lipsă de oportunități, vin dintr-un prezent violent, din mai multe puncte de vedere, dintr-o societate unde este foarte greu să te dezvolți ca persoană.
Vorbesc în carte și despre lucrurile pe care le-am pierdut când am venit în Spania, în Madrid. Sunt multe persoane de care nu ne-am putut despărți sau au plecat dintre noi.
Am pierdut un pic, să zic așa, rădăcina noastră și cred că, de-a lungul anilor, mereu vom fi imigranți, pentru că nu mai aparținem niciunui loc, nici Spaniei, nici României. Cred că suntem acolo, undeva, la mijloc, între două sentimente.
N-ar fi corect pentru Spania, mai ales față de persoanele pe care le avem aici, de aproape douăzeci de ani, să zicem că încă suntem sută la sută din România și că aparținem României, pentru că viața noastră s-a dezvoltat aici.
Eu îmi ador locul unde m-am născut, satul meu Lerești, dar, în același timp, ador și Madridul, pentru că este un oraș care mă învață și-mi face cadou foarte multe oportunități.
Europa Liberă: Ați simțit vreodată rușine, poate la început, când erați în Spania de câțiva ani? Ați simțit că vă este rușine că sunteți român?
Mihai Gane: Da, din păcate, e un sentiment care a fost prezent în cazul mai multor români. Majoritatea știrilor care ieșeau în presă erau negative. Aveam o imagine nefastă, să zic așa. Nu știu de ce nu se vorbea despre lucrurile pozitive, adică despre familiile care vin aici și-și caută o oportunitate de viață.
Din păcate, asta făcea să ne fie rușine să spunem că suntem români sau să o spunem cu capul plecat în jos, ca și cum ar trebui să cerem scuze pentru toate informațiile care apăreau în presă.
Este o tragere de urechi pentru presa spaniolă. Am discutat foarte mult cu ei (n.r. jurnaliștii spanioli), atunci când am publicat cartea, și am ajuns la concluzia că imaginea pe care am avut-o de-a lungul acelor ani nu corespundea deloc cu realitatea.
Majoritatea persoanelor care au venit aici erau familii care își căutau un viitor, erau oameni dispuși să muncească, erau dispuși să se integreze într-o societate, erau dispuși să cedeze timp și ani din viață unui loc care în care nu se născuseră.
Europa Liberă: Acum câțiva ani, celebra scriitoare Isabel Allende, a decis să includă în noua sa carte „Femeile sufletului meu", tradusă la noi „Ce vrem noi, femeile", una dintre poeziile dumneavoastră. Cum a fost?
Mihai Gane: Da, doamna Isabel Allende a găsit poezia mea pe internet, investigând pentru cartea sa și a decis că este o bună oportunitate să-mi dea o voce acolo.
Directorul meu editorial este și editorul doamnei Isabel Allende. A fost o emoție specială, o mulțumire, pentru că Isabel Allende este una dintre scriitoarele cele mai citite în lume. Cartea a fost publicată în foarte multe limbi.
În România, avem foarte multă nevoie de cărți, de librării. Eu locuiam în satul Lerești și librăria cea mai apropiată, de unde puteam cumpăra cărți noi, era și este și azi în Pitești, adică undeva la 70-80 de kilometri. Cred că asta este o problemă socială.
Am primit mesaje de la cititori din Italia, din Portugalia, unde cărțile mele nu sunt pe piață, dar am rămas surprins în mod pozitiv să văd cât impact poate avea o poezie în lumea de astăzi.
Europa Liberă: Ce credeți că doare încă în România? Care sunt problemele României și ce vă place în România?
Mihai Gane: Cred că avem foarte multă nevoie de cărți, de librării pe piață. Eu locuiam în satul Lerești și librăria cea mai apropiată, de unde puteam cumpăra cărți noi, era și este în Pitești, adică undeva la 70-80 de kilometri. Cred că asta este o problemă socială.
În același timp, avem nevoie de multe modele și de multe exemple în societatea noastră, în care să ne regăsim, să ne refugiem, cu care să ne identificăm. Avem o țară superbă, spaniolii care vin în România au rămas surprinși în mod pozitiv de natură, de pădurile noastre, de animalele sălbatice, de tradițiile pe care încă le avem. Dar au văzut și foarte multă tristețe, foarte multă violență, foarte mult gri.
Europa Liberă: Vă gândiți să vă întoarceți în România, să trăiți în România?
Mihai Gane: Sincer, în prezent, nu. Vreau să locuiesc în Madrid, încă mai am aici multe de făcut, multe de spus, dar niciodată nu se știe unde mă vor duce anii. Am nevoie de Madrid, pentru că eu aici am dezvoltat poezia. Și, în cazul în care voi veni în România, cred că aș locui doar în sat, acolo, la mine, în Lerești.
Vină împărțită
Uneori dragostea nu e de ajuns.
Uneori este nevoie de mai mult decât un sărut
sau un apel surpriză.
Adesea a dori nu este suficient.
Suntem piese din același puzzle
Dar nu ne potrivim
Vorbim aceeași limbă
Dar nu ne înțelegem.
Împărțim același pat
dar ce folos
dacă dormim pe perne diferite.
Uneori dragostea nu e de ajuns
a iubi,
si mai e nevoie de ceva
pentru o viață împreună,
ceva ce nici tu, nici eu, nu
știm ce este,
exact.
Mihai Gane
