Linkuri accesibilitate

Mircea Carp: Zi de Paște departe de țară


Era în primăvara anului 1943.

După ce am trecut cu destulă emoție prin pădurea care lega orașelul Vitebsk de cantonamentul regimentului de tancuri,- partizanii!- camaradul meu Haidamac și cu mine, în cadrul programului de trimitere de elevi de scoala militara români la școli militare din Germania pentru perfecționare în tehnici militare, am ajuns cu bine la cantonament și urma să rămânem acolo pe o perioada de 3 luni – prezență pe front – ca și elevii din școlile militare din țară.

Ne-am prezentat comandantului companiei, după care care ne-am luat locul repartizat în compania respectivă. A doua zi, pe 20 aprilie, coincidența a vrut ca în 1943, exact în acea zi să cadă Sfintele Paste… cât și ziua de naștere a lui Hitler! În toată Germania era sărbătoare, pe front era liber – desigur acolo unde unitățile nu erau angajate în luptă. Tot atunci erau scutiți și rușii de muncă. La prânz am luat masa cu Haidamac și cu comandantul companiei, după care am trecut pe la subofițerul cu aprovizionarea care ne-a dat fiecăruia în gamela, porția care ni se cuvenea de coniac franțuzesc – dar de Paște al unei divizii germane de ocupație în Franța!

Apoi ne-am dus cu camaradul meu la „dacha” noastră ( căsuța din lemn tradițională de pe vremea lui Petru cel Mare dăruită reprezentanților burgheziei ruse, apoi confiscate și transformate de sovietici în 1917) unde eram încartiruiți. Când am intrat, ne-a izbit o lumină puternică, un miros de curățenie, ceva cu totul deosebit față de impresia pe care o trăisem dimineața când ne-am cazat. Gazda noastră împreună cu cei 2 copii (o fetiță de 13 ani și un băiețel de vreo 8 ani) ne-au primit cu „Cristos a inviat!” în limba rusă. Noi am răspuns bineînțeles în limba română și apoi Haidamac în limba rusă. Gospodina gazdă, folosind cuvinte rusești și câteva germane, ne-a spus că fiind Paștele lor și al nostru a vrut ca locuința să fie curată.

Cu ajutorul lui Haidamac care era originar din Bucovina de Nord și știa puțin rusește, am putut să înțelegem povestea icoanei Sfântului Gheorghe, așezată cu evlavie pe un stergar de pe peretele din camera. Gazda a povestit cum au îngropat-o, ea și soțul ei, în pământ sub casă, pentru că le-a fost frică să nu-i prindă comuniștii cu icoana în casă. Soțul ei a fost luat de armata sovietică la începutul celui de – al doilea război mondial și numai știa nimic de el de atunci. ,,Icoana a rămas sub pământ până la venirea voastră, am dezgropat-o acum înainte de sărbători. Și voi sunteți pravoslavnici ca și noi,, a spus gazda.

După ce ne-a povestit toate acestea, s-a dus în bucătărie, a adus în camera noastră două ouă și a spus cu tristețe că nu a avut cu ce să le înroșească. Le-am luat, i-am dat unul lui Haidamac și unul gazdei. Ei au ciocnit spunand pe rusește și pe românește : „Cristos a inviat!” și „Adevărat a înviat!” după care am dat ouăle celor doi copii care nu mai mâncaseră probabil de multă vreme ouă proaspete. După aceea gazda, împreună cu copiii ei ne-au părăsit, însă a adăugat și unii și alții suntem „pravoslavnici”.

Haidamac și cu mine am rămas singuri, el așezându-se pe marginea patului iar eu pe scaun, amândoi cu ochii la icoana de pe perete, singura pe care o puteam avea în acea zi de Paște. Ne-am spus și noi „Cristos a înviat!” și ,,Adevărat a înviat!” iar bucovineanul meu a adăugat ,,vezi, mâna lui Dumnezeu!” Apoi gândurile noastre s-au dus la mii de kilometri depărtare de țara, de ai noștri , fără să știm dacă și când ne vom mai revedea cu ei. Am fi vrut să fi fost acasă lângă ei măcar pentru câteva clipe, să simțim miros de cozonac proaspăt și de pască sfințită de sărbătorile Paștilor dar ,,vremurile nu sunt sub om ci bietul om sub vrerea vremurilor” cum spune cronicarul nostru moldovean. Trebuia să rămânem acolo, unde ne cerea datoria și unde ne era locul în acele momente.

Mai mult ca oricând amândoi aveam în minte „Cristos a înviat din morți / Cu moartea prin moarte călcând… Da, moartea era prin apropiere…

Mâine –poimâine i-am spus lui Haidamac, rupând tăcerea, vor fi zile grele pentru noi aici. Unitatea va pleca din nou la luptă! ,,Dar, vom avea mâna lui Dumnezeu deasupra capului nostru” a adăugat camaradul meu cu pioșenie. „Sunt convins că Dumnezeu este cu noi oriunde vom fi și ne va ajuta mereu” a continuat Haidamac.

Și chiar așa a fost! Am așteptat cu răbdare și credință, și așa cum ne cerea datoria de militar, până când ne-am întors acasă vii și nevătămați după mulți ani, atunci când acest lucru a fost posibil, ca să fim alături de cei dragi care ne așteptau.

Aceasta zi de Paste din 1943 , gazda cu copiii ei, „dacha” mică și curată, departe la mii de kilometri de țară, o icoană și credință, două ouă albe, speranța, datoria, dorul de cei dragi, un camarad, sunt amintiri pe care le revăd cu emoție în fiecare an de sfânta sărbătoare a Învierii Domnului și mi le voi aminti până la…urmă : așa a fost de Paște pentru mine în 1943.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG