TRU. Coroana n-a alunecat (I)

Prima condiție pe care mania pentru aventurile mondene ale Coroanei britanice o pune candidaților la inițiere e ignoranța profundă. Cine se dă în vînt după noutăți cu Harry și Meghan sau deplînge cruzimea încuiată a bătînei Regine Elizabeta trebuie să se asigure, mai întîi, că nu știe nimic și nici nu vrea să învețe ceva despre lucrurile pe care le comentează. Fără această regulă imperativă, toată romanța agitată a Ducesei izgonite și a Prințului umilit ar fi o banalitate. Numai o excelentă ne-cunoaștere a locului, îndatoririlor și instituției în care care se desfășoară episoadele dramei poate asigura scandalul și dă prilejul indignărilor de tot felul.

Literatura febrilă a Coroanei dătătoare de picanterii oprează pe baza unei substituții. Ea transformă instituția monarhiei britanice în decor și scoate din joc orice bănuială privitoare la rolul istoric și constituțional al acestei instituții. Prin urmare, rămîn în joc și la vedere ceremoniile, palatele, nunțile, galele de binefacere, titlurile și vizitele în depărtările exotice ale fostului Imperiu. Restul e invizibil sau, în cel mai bun caz, indecent de vechi, anacronic și postum.

Odată instalată, această substituire atractivă transformă unicitatea și tradiția în vulgaritate. Familia regală devine familia vecină și asta aduce dreptul la curiozitate și opinie fără limite. Cuplul Harry-Meghan iese din constrîngerile fără sens ale regalității și trece într-un show mult gustat. Cu atît mai gustat cu cît personajele sînt reale și fac schimburi de sentimente și mesaje cu un public enorm. Viața devine un film despre viață ca film. Nimeni nu mai are timp de viață ca realitate complicată și exigentă. În toată scenografia pe care stă spectacolul cu Prințul Harry și Ducesa de Sussex nu există decît dorințele și pasiunile zilei, transferate spre o audiență glabală și întoarse spre a consolida aura individuală a două perosane libere de orice rigori. Baia de regalism șic are un succes nebun și continuă să arhiveze spre dispariție sensul instituției regale. Asta înseamnă că, exceptînd cercuri de presă și supuși britanici demult etichetați ca reacționari-nostalgici, lumea nu mai știe ce e Monarhia sau, mai interesant, e brusc doritoare de ceva ce se numește „modernizarea Coroanei”.

Puțină lume a notat că toate deciziile majore în politica de stat britanică devin lege, în continuare, formal dar negreșit, numai după consimțămîntul Coroanei. Nu e greu de observat sau de aflat că pînă și Coroana are serviciu și trebuie să se țină de el. Așa cum proabil multă lume uită, Parlamentul, Guvernul și Opoziția sînt, după titulatura lor oficială, „ale Majestății Sale”. Programul legislativ al Parlamentului e enunțat în Discursul Tronului. Anchetele judiciare și deciziile Justiției sînt reglementate în numele Coroanei. Referendumurile - inclusiv Brexitul - sînt asimilate legal numai după consimțămîntul Coroanei. Coroana este și reprezintă statul. În consecință, Coroana primește și acreditează reprezentanții altor state (ambasadorii care se prezintă în audiență la Curte - Court of St James’s). Toate aceste puteri și prerogative sînt formale. Practic, ele sînt adjudecate înainte de a primi aprobarea Coroanei. Dar nimeni nu contestă acest

mecanism care poate părea absurd sau decorativ.

În fond, atribuțiile formale reținute de Coroană spun că mult invocata modernizare a Coroanei a avut loc demult. Lipsa de puteri a Coroanei e atent distribuită și respectată în sistemul politic britanic tocmai pentru că e rezultatul unui conflict violent urmat, acum 400 de ani, de un compromis între Monarhie și Parlament, între tradiție și modernitate. Coroana e expresia unei crize soluționate strălucit, într-un fel pe care ale state vest-europene nu l-au cunoscut sau reușit. Definiția Coroanei e, ca urmare a acestui aranjament, echibrul impersonal în afacerile de stat și serivicul public - adică o sumă de poziții și acțiuni care oferă societății un model de comportament și aspirație. Așadar, Coroana nu e sediul decorativ al tribulațiilor mondene și personale ale personajelor care o compun, ci o instituție cu reguli și rigori bine stabilite. Astfel construit, sistemul britanic a funcționat foarte bine și a ferit societatea de surprize și deraieri, de lideri și regimuri radicale. Oricare le-ar fi convingerile politice, britanicii nu par dornici de un Președinte Corbyn sau Johnson în fruntea statului. Istoria validează această percepție. Căci, episoadele dictatoriale care au confiscat viața atîtor societăți europene în ultimii aproape 100 de ani sînt necunoscute în Marea Britanie. Circumstanțe cu totul excepționale, între care și garanțiile de echilibru datorate Coroanei, au confirmat valoarea modelului. Încă o dată, Coroana nu e relicvă întreținută din bani publici, așa cum susțin din cînd în cînd și fără mare trecere, adversarii ei declarați. Și nici o furnizoare ocazională de intrigi și senzații mondene.

Articolele din rubrica Agora reprezintă opiniile autorilor