Agresiuni sexuale, copii pierduți sau familii cu copiii alungate de proprietarii români sunt doar câteva dintre cazurile grave cu care s-au confruntat angajații Direcției de când au început să acorde asistență socială la Romexpo, povestește Cosmina Simiean, șefa Direcției, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Principalele idei ale interviului:
- Numărul persoanelor care vin zilnic să beneficieze de mâncare și haine la Romexpo s-a dublat de la momentul deschiderii centrului, în martie 2022.
- Interesul persoanelor fizice pentru a ajuta ucrainenii cu hrană a scăzut simțitor.
- Sunt zile când stocurile de mâncare se epuizează.
- Unele dintre femeile ajunse la Romexpo au fost victimele violenței domestice sau a agresiunilor sexuale în Ucraina.
- Ucrainenii veniți în București își doresc să se întoarcă în țara lor, nu să se integreze în România.
- Există derapaje xenofobe la adresa refugiaților.
Europa Liberă: Care este situația după 10 luni de la venirea primilor refugiați în București?
Cosmina Simean: Din nefericire, la nivelul municipiului București ne aflăm în permanență de circa zece luni în cele două faze pe care orice criză umanitară le are.
În primul rând, ne aflăm încontinuu în faza de urgență, în care oameni vin din Ucraina, inclusiv pentru a se adăposti de iarnă grea care este acum în Ucraina și lipsa curentului electric, dar avem și persoane care sunt aici din luna februarie sau martie a anului trecut și care au intrat într-o semi-etapă de integrare.
Este destul de complicat având aceste două faze. Nu este o criză clasică a refugiaților, când ai perioada de urgență se termină și toate serviciile se duc între întrajutorarea și integrarea refugiaților.
Practic, pentru noi este foarte greu să jonglăm cu aceste două faze și să găsim resurse ca să asigurăm atât nevoile imediate ale refugiaților care vin pentru prima oară la București, cât și pentru cei care se află aici de 10 luni.
Europa Liberă: În urmă cu 10 luni, ne obișnuisem să fie bucureștenii dispuși să ajute, să fie prezenți în gară, să preia o parte dintre refugiați. Ce se întâmplă cu cei care vin acum pentru prima dată în România?
Cosmina Simean: Refugiații care vin acum prima oară în România, față de luna februarie a anului trecut, au ceva mai multe informații. Există foarte multe canale prin care aceste informații sunt vehiculate.
Astfel, atunci când un ucrainean ajunge în București, el cam știe deja care sunt serviciile, care este parcursul și unde trebuie să se îndrepte. Sigur că mai sunt și puține cazuri în care persoanele pur și simplu ajung aici și atunci continuăm să oferim asistență în Gara de Nord.
Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București este alături de Salvați Copiii în continuare la Gara de Nord, cu o mână de voluntari care ne sprijină cu traducerea și cu se serviciile de asistență.
Europa Liberă: Mai există centre de primire?
Cosmina Simean: Există încă centre de primire în regim de tranzit la nivelul Capitalei, aproximativ 11 astfel de centre. Sigur, rata lor de ocupare este departe de cea care a existat în primele luni ale războiului, datorită programului guvernamental 50-20 care le permite persoanelor care provin din Ucraina să se mute în apartamente private, după o scurtă ședere în centrele de tranzit.
Dar, la acest moment, toate centrele sunt operaționale, au capacități în așteptare. Deci, dacă, prin absurd, să spunem - și nu ne dorim asta - există iarăși un val foarte mare de refugiați nevoiți să caute adăpost la București, Capitala poate să facă față unui număr generos de de persoane și să le ofere acestora un acoperiș.
Europa Liberă: Ce se întâmplă acum la Romexpo, care este fluxul unei zile?
Cosmina Simean: Din păcate și din fericire, Romexpo este încă un punct fierbinte pe harta crizei refugiaților din România și nu doar din București. Faptul că aici sunt cele mai multe resurse concentrate face ca persoane din Constanța, preponderent, dar și din alte județe ale țării unde sunt găzduite, să vină la Romexpo în căutarea de ajutor.
Faptul că Romexpo nu și-a schimbat programul în toate cele 10 luni, că suntem acolo, de luni până vineri, de la 9:00 la 17:00, conferă acestor persoane o stabilitate. Dincolo de informațiile calde și proaspete și verificate pe care le primesc la Romexpo, Romexpo este încă, pentru foarte, foarte multe familii, un sprijin de care nu se pot lipsi în ceea ce privește hainele, mai ales că acum s-a schimbat sezonul și iarăși avem iarnă în București, lucruri pentru bebeluș, produse de igienă și mâncare.
Dacă pentru mâncare programul guvernamental funcționează cumva și aceste persoane își primesc banii de la proprietari după 60 de zile, ei având doar a-și asigura cele 60 de zile până la decont, pentru produsele de igienă și produsele de bebeluși, Romexpo rămâne, din păcate, cam singurul punct de unde pot lua aceste produse.
Dacă ne uităm în jurul nostru, în supermarketuri, când facem noi cumpărăturile, o să vedeți că un pachet de scutece a ajuns - un pachet mare, care-ți ajunge cam 2 săptămâni, a ajuns 70-80 de lei. Este o sumă foarte mare pe care multe dintre familii nu și-o pot permite.
Același lucru și cu laptele praf, care iarăși a devenit foarte scump, precum și produsele de igienă, totul s-a scumpit. Acest lucru se resimte și pentru populația din România, dar mai ales pentru aceste persoane, care foarte multe dintre ele nu pot ocupa un loc de muncă.
Europa Liberă: De unde găsiți resurse financiare?
Cosmina Simean: E o luptă care nu se termină niciodată. E o muncă de 20 de ore din 24 pentru a reuși să oferim la Romexpo ceea ce familiile refugiate au nevoie.
Pe de altă parte, noi spunem că dacă Dumnezeu vrea ca noi să facem asta și să ajutăm atât de multe familii zilnic ne va da și mijloacele. Se întâmplă să avem zile în care știm că la ora 17:00, când închidem, nu mai avem nimic de mâncare pentru a doua zi și cumva se întâmplă că o organizație, o persoană fizică sau cineva ne sună astăzi vă livrăm ceva.
A scăzut lipsa de interes pentru a dona la Romexpo.
Până acum lucrurile s-au așezat în felul acesta, însă este evident că nu este un model sustenabil. O să intrăm în a douăsprezecea lună de război. Am avut 200 de mii de persoane asistate anul trecut la Romexpo și este evident că resursele încep să se împuțineze.
Va trebui o reformă a ajutorului umanitar pe care-l oferim și la Romexpo. Însă momentan, în următoarele 2 luni sperăm să să reușim să o scoatem la capăt. A scăzut lipsa de interes pentru a dona la Romexpo. În toate crizele există o perioadă de de vârf, de maxim entuziasm, în care toată lumea donează, ajută, sprijină cu ceea ce pot.
Însă tot în toate crizele există și momente de fad-out, în care ajutorul se diminuează până a ajunge aproape inexistent.
Dacă ne uităm în mass-media, cu foarte puține excepții, războiul din Ucraina nu mai ocupă prima pagină a ziarelor, iar interesul publicului pentru această problemă a devenit destul de nișat. Există bule, există nișe de persoane, de organizații care încă se ocupă de refugiații din Ucraina, dar la nivel general, interesul este scăzut.
Lucrul acesta se vede și în volumul donațiilor pe care noi le primim la Romexpo din partea persoanelor fizice, persoane fizice care veneau cu portbagajul cu sacoșe, fiecare cu ce putea ca să ajute o mamă și un copil din Ucraina.
Însă acest lucru se întâmplă foarte puțin spre deloc în ultima vreme, iar ajutorul pe care îl primim și donațiile vin exclusiv de la câteva companii și câteva organizații neguvernamentale mai mari, care mai au resurse să facă asta.
De partea cealaltă, au existat situații disperate, dacă vorbim de familii de provenind din Ucraina care au avut nevoie de ajutor imediat și ajutor consistent.
Gândiți-vă că la Romexpo, începând din luna decembrie, am sărit de la 1.000 de persoane pe zi la 1.800 chiar 2.000. Și printre aceste 2.000 de persoane care se înregistrează zilnic la Romexpo au fost și cazuri cu adevărat disperate.
Am avut minori care nu-și mai regăseau părinții.
Din fericire, procesul de înregistrare a persoanelor la Romexpo este făcut integral de asistenți sociali și atunci ei știu să recunoască semnele unei crize sociale și pot interveni cu toate resursele pe care le avem la dispoziție.
Am avut cazuri de mame care au venit cu o valiză și 3 copii în brațe la Romexpo pentru că au fost date afară de proprietari și au căutat adăpost. Am avut minori care nu-și mai regăseau părinții, care au venit la Romexpo pentru a începe procedurile de unificare cu familia. Am avut victime ale violenței domestice.
Au fost foarte multe cazuri sensibile în aceste 10 luni și credem noi că prin tot sistemul de referire care să vrea la nivelul Capitalei, am reușit să acoperim o mare parte din aceste nevoi urgente.
Europa Liberă: Victimele violenței familiale în familii de ucraineni?
Cosmina Simean: Da, desigur, pentru că violența domestică este un fenomen care nu există doar în România, există peste tot acolo unde există femei, mai ales în aceste condiții de traumă, relațiile familiale, unele relații familiale s-au deteriorat.
Am mai avut și persoane care ne-au sesizat cazuri de posibile încercări de trafic asupra lor și acestea au fost transmise organismelor competente.
Când ai atât de mulți oameni la un loc, evident că toate situațiile de viață apar și e important - și accentuez asupra acestui lucru - pentru că la ora aceasta există resurse în piață.
Pentru noi, cel mai greu caz a fost al unei doamne care a suferit o agresiune sexuală din partea unui bărbat în Ucraina, a rămas însărcinată și s-a adresat ROMEXPO pentru o întrerupere de sarcină și, din fericire, avem pus la punct un sistem de referire prin care o anumită organizație, la solicitarea noastră, oferă astfel de servicii de consiliere și de îndrumare pe piața serviciilor medicale.
Europa Liberă: Ce le lipsește ucrainienilor?
Cosmina Simean: Țara lor și pace. Spre deosebire de populația ucraineană aflată în țări din vestul Europei, cei aflați în România doresc să se întoarcă acasă.
Din toate discuțiile care le avem cu ei la Romexpo și în celelalte servicii pe care le oferim, gândul lor este doar acasă, la familiile care sunt acolo, la locuințele lor, la traiul lor de dinainte de război și nu prea pot să conceapă că vor rămâne în România.
Nu au suficiente servicii medicale, nu au suficient acces în serviciile de educație.
Speranța lor, chiar de 10 luni de zile, este că războiul se va termina curând. Acum, orizontul de așteptare este să treacă iarna și cu siguranță războiul se va termina și vor să se întoarcă acasă.
Sigur că le lipsesc foarte multe lucruri. Nu au suficiente servicii medicale, nu au suficient acces în serviciile de educație, nu au suficiente încălțări groase pentru copii, nu au cărți în limba ucraineană, nu au programe la televizor ca pe care să le poată înțelege dacă nu cunosc limba engleză. Le lipsesc foarte multe lucruri, dar cel mai mult le lipsește țara lor.
Europa Liberă: În privința integrării, sunt dispuși să se integreze în România? Câți dintre ei sunt dispuși să se integreze în România sau să rămână aici?
Cosmina Simean: Sunt foarte multe nuanțe care trebuie luate în considerare când vorbim de integrarea acestei populații în societatea românească.
Trebuie să ținem cont că aceștia nu sunt migranți economici, așa cum este lumea obișnuită, ca o persoană care se refugiază într-o altă țară să încerce să-și reconstruiască existența, să ocupe un loc de muncă, să înscrie copii într-un sistem educațional în societatea respectivă. Nu este cazul populației ucrainene care se află în țara noastră.
Ei se află aici temporar, iar intențiile de stabilire în România sunt extrem de reduse. Sunt persoane care își doresc să rămână aici, dar foarte puține. Marea lor majoritate nu concep momentan faptul că vor rămâne în România sau că vor fi nevoiți să rămână în țara noastră ca să înceapă să-și construiască aici o existență firească.
Europa Liberă: Ce alte programe ați dezvoltat pentru ei?
Cosmina Simean: În paralel cu serviciile centrului de donații de la Romexpo, care unește mai mulți parteneri, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București împreună cu Primăria Capitalei au dezvoltat o serie de alte programe pentru ucraineni.
Printre acestea pot enumera - ceea ce a început ca o școală de vară pentru copii ucraineni pentru ca ei să învețe limba română, s-a transformat într-o școală veritabilă, într-un hub educațional care înglobează acum aproape 170 de copii de toate vârstele, inclusiv grupă de grădiniță.
Nu se oferă doar servicii educaționale. Acolo facem consiliere cu mamele, le ajutăm să-și caute un loc de muncă. Condiția pentru a participa la cursurile noastre este ca mama să lucreze.
Noi avem grijă de copii de dimineață până după-amiază la ora 18:00, dar ele trebuie să să lucreze cu o altă organizație neguvernamentală. Am dezvoltat trei servicii de tip centru de zi pentru copiii mai mici, care nu merg la școală. Au vârste cuprinse între un an (2 luni este cel mai mic) până la 6 ani și avem trei astfel de centre, împreună cu UNICEF.
Am mai deschis și un centru de învățare, joacă și parenting, care, iarăși, înglobează toate serviciile de care ar avea nevoie familiile ucrainene. Nu ne adresăm doar copiilor.
„Centrul Bebe de București are hăinuțe”, din Bulevardul Elisabeta 75, a înregistrat anul trecut mai mulți beneficiari din Ucraina - aproximativ 5.600 - decât beneficiari români. Sunt doar 5.000 români versus 5.600 de copii ucraineni care au primit servicii acolo.
În continuare, activitatea de la Gara de Nord este susținută 90% de angajații echipei de urgență din cadrul DGASMB. Începând din 16 ianuarie, am deschis o cantină socială care va deservi persoanele provenind din Ucraina, cu o masă caldă pe zi în cele 60 de zile până când pot primi bani.
Deci, de la data obținerii protecției temporare, ele pot primi o masă caldă timp de 60 de zile când, teoretic, ar trebui să primească banii de la proprietari.
Foarte multe dintre persoanele din Ucraina au probleme în a echivalarea studiilor.
Era un gap de finanțare până se primeau acești bani. În parteneriat cu o altă organizație neguvernamentală, am dezvoltat un serviciu educațional și vocațional pentru cei care se află în căutarea unui loc de muncă.
17 ianuarie este e prima zi a unui târg de joburi organizat în cadrul acestui proiect și care merge foarte bine. Foarte multe dintre persoanele din Ucraina, chiar dacă au o specializare înaltă în Ucraina, au probleme în a echivalarea studiilor și a ocupa un loc de muncă conform pregătirii lor.
Acest centru vocațional analizează situațiile împreună cu ei și identifică cele mai bune opțiuni pentru ca ei să poată să ocupe un loc de muncă în România.
În afară de acest lucru, cu multe organizații neguvernamentale, desfășurăm traininguri și sesiuni deschise pe timp de zi pe diferite problematici. Una dintre acestea este trauma războiului și încercăm să convingem oamenii să vorbească despre asta.
Un alt program prevede, așa cum am spus, referirea violenței domestice sau victimelor violenței sexuale către serviciile de specialitate.
Am fost destul de ocupați în aceste 10 luni, iar cel mai important mi se pare în direcția integrării, faptul că Primăria Capitalei a semnat, pentru prima oară în 15 ani, un parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație pentru elaborarea unei strategii multiculturale de integrare a migranților în București.
Nu este vorba doar de refugiații ucraineni. Acesta a creat doar pretextul. Să nu uităm că în București există și refugiați din Siria, din Irak, din Afganistan, din Eritreia, din Somalia. Există astfel de persoane în București și este timpul ca Bucureștiul să aibă o astfel de strategie pe termen lung.
Europa Liberă: Care e starea de spirit în echipa dumneavoastră? Au obosit oamenii?
Cosmina Simean: Aș minți să spunem că avem același entuziasm și putere de muncă ca la început. Au trecut totuși 10 luni în care munca a fost continuă. Sigur că mulți dintre colegii mei au avut și câteva concedii mici, chinuite.
Peste tot unde s-au dus exista populație din Ucraina și a fost cumva ca continuare firească a muncii lor. Suntem puțini, obosiți. Lucrăm acum mult mai coerent și mult mai închegat pe help for helpers, să-i ajutăm pe cei care ajută, iar programele astea se adresează atât lucrătorilor noștri sociali, cât și voluntarilor care intră în contact cu ucrainenii.
Dacă la început era o efervescență, toată lumea vorbea cu toată lumea în toate limbile posibile, acum lucrurile sunt mai așezate, mai schematizate și mult mai aranjate, ceea ce ajută un pic echipele să se sudeze, să se rotească și să își ia și timpul de a reconcilia viața de familie cu cea profesională.
Europa Liberă: Există o tendință în societatea românească, oamenii acuză autoritățile că ar da prea multă atenție ucrainienilor. V-ați confrunta cu astfel de atitudini din partea asistaților social români?
Cosmina Simean: Lucrurile, așa cum spuneam, sunt destul de nișate și în bule. Am stat și eu în bulele astea de oameni, de organizații care ajută ucraineni, iar discuțiile despre de ce am ajuta atât de mult ucraineni și nu români m-au ocolit pentru o perioadă.
O să vă dau un singur exemplu - postările publice ale diferitelor persoane publice, de pe oricare canal de social media ajung să fie transmise. Vedem și noi comentarii, vedem și o anumită atitudine.
N-aș putea să spun că la nivelul Capitalei, asistații de care noi ne ocupăm în mod direct au ceva de spus împotriva ajutorului pe care le acordăm Ucrainei, pentru că am încercat să menținem calitatea și dimensiunea serviciilor la aceleași nivele, fără ca ele să fie afectate.
Eu zic că ne-a ieșit și asta ne-a ferit cumva de de presiunea asta a asistaților, care să fie nemulțumiți pentru ajutorul acordat Ucrainei. Sigur, înțelegem și vedem și noi în ultima vreme că nu e aceeași situație în cadrul opiniei publice generale, care nu lucrează direct cu noi și că există anumite derapaje, cel puțin în în social media, care ar putea fi considerate ușor xenofobe și îngrijorătoare.
