Justyna Wydrzynska, în vârstă de 48 de ani, este activistă pentru drepturile reproductive ale femeilor de mai bine de un deceniu și face parte din organizația Abortion Dream Team. Conform legii din Polonia, pot fi găsiți vinovați pentru un avort cei care au oferit procedura, nu femeile care se supun procedurii medicamentoase sau medicale.
Wydrzynska riscă trei ani în închisoare pentru că a ajutat o femeie să obțină pastilele care provoacă o întrerupere de sarcină, la începutul anului 2020. Femeia, care părea să fie într-o relație abuzivă și era în a douăsprezecea săptămână de sarcină, a sunat helpline-ul organizației după ce nu a fost lăsată de partenerul său să obțină un avort în Germania, iar Wydrzynska i-a trimis prin poștă pastilele necesare. Când partenerul acesteia a aflat, el a informat poliția care a interceptat pachetul.
Gruparea Abortion Dream Team lucrează de mulți ani în zona gri a legislației poloneze, modul lor de operare fiind următorul: când sunt contactate de o persoană care cere un avort, ADT le trimite prin poștă, prin intermediul unor organizații din afara țării cu care se află în contact, pilulele cu Mifepriston și Misoprostol, care provoacă avortul medicamentos.
Deoarece nu ADT le trimitea femeilor pastilele și fiindcă nu există nicio lege care interzice unei organizații străine să ofere astfel de servicii, organizația poloneză a reușit să acționeze cu succes. De această dată, însăși Wydrzynska i-a trimis femeii pilulele pe care ea le avea acasă de frica suspendării serviciilor poștale la începutul pandemiei, încălcând astfel legea.
Stresul anchetei care a avut loc în 2020 i-ar fi provocat femeii o întrerupere spontană de sarcină în săptămânile care au urmat. Femeia mai avea un copil cu partenerul său și nu dorea să mai poarte un altul, ceea i-a amintit Justynei de propria sa situație din trecut.
„Oamenii au nevoie de ajutor. Surorile mele au nevoie de ajutor. Voi repeta mereu acest lucru”, a declarat Wydrzynska înainte să intre în sala de judecată.
Deși fapta a avut loc în februarie 2020, înaintea aplicării noii legi, aceasta este judecată retroactiv. Este primul caz de acest gen împotriva unui activist din Europa și se întinde de mai multe luni, după ce procesul a mai fost amânat în ianuarie.
Zeci de susținători au ieșit în stradă la Varșovia pentru a o susține pe Wydrzynska. În fața tribunalului s-au strâns și contrademonstranți, care au pus în difuzoare rugăciuni catolice.
„Statul polonez le este ostil femeilor”, a declarat activista pentru Deutsche Welle, adăugând că tot ce a făcut a fost să ajute pe cineva care avea nevoie de ajutor și că nu a convins-o pe femeie să facă un avort, doar i-a dat din propriile sale pastile.
Avortul în Polonia, aproape imposibil. Sistemul judiciar supus executivului conservator
Drepturile reproductive din Polonia au fost dintotdeauna restricționate - între 2010 și 2020 s-au acordat permisiuni legale pentru mai puțin de 5 avorturi pe an pe motiv de viol, una dintre puținele circumstanțe care permiteau efectuarea procedurii.
În ianuarie 2021 legile au fost înăsprite la nivelul actual, care nu permite avortul sub aproape nicio circumstanță. Până acum doi ani, mai era posibil avortul în cazul malformațiilor fătului, dar acum mai rămâne posibil doar în cazul de viol sau incest ori dacă sarcina pune în pericol semnificativ viața mamei.
În condițiile de față, chiar și o sarcină cu un făt care are probleme congenitale incompatibile cu viața trebuie dusă la termen, iar copiii trebuie născuți chiar dacă nu au șansa să supraviețuiască mai mult de câteva ore.
Femeile poloneze au ieșit în stradă de repetate ori în ultimii șase ani, însă nu au reușit să obțină nicio victorie împotriva sistemului din țara catolică.
În prezent, oricine are nevoie de un avort medical în Polonia trebuie să călătorească în afară pentru a-l obține, adesea în Germania, Austria, Cehia sau Olanda. La fel trebuiau să călătorească și femeile din Irlanda către Marea Britanie înaintea legalizării avortului în 2018.
În 2021, cel puțin 34.000 de femei poloneze au cerut ajutorul organizațiilor precum Abortion Dream Team pentru a procura pastilele pentru avortul medicamentos sau pentru a se deplasa în străinătate pentru procedura medicală. În același an au fost efectuate doar 107 avorturi în spitalele poloneze.
Sistemul judiciar din Polonia se află din 2015 sub controlul partidului la guvernare, Lege și Justiție (PiS). Acesta a modificat toate legile care se referă la instituțiile judiciare, semnalează Freedom House.
Curtea Constituțională, Consiliul judiciar și multe tribunale din țară sunt conduse de figuri numite politic începând cu 2017-2018, o mișcare pe care PiS o justifică spunând că ajută în combaterea corupției.
Curtea Constituțională se opusese mai multor măsuri ale PiS cu câțiva ani înainte, motiv pentru care partidul a ales să se răzbune când a intrat din nou la guvernare în 2015, au semnalat organizațiile de apărare a independenței justiției.
Partidul spune că executivul este cel ales democratic și reprezintă dorințele poporului. Și președintele Andrzej Duda și-a asigurat putere în contextul luptei cu sistemul judiciar - el are acum dreptul de a numi președintele Curții Constituționale și de a-l reinstaura pentru al doilea mandat.
În doar un an, între 2017 și 2018, au fost înlocuiți 150 de președinți și vicepreședinți ai tribunalelor poloneze. Schimbările au culminat în 2018 cu înlocuirea membrilor Curții Constituționale cu persoane numite politic.
Controlul politic absolut asupra justiției a creat o situație incompatibilă cu statul de drept și cu standardele Uniunii Europene, motiv pentru care oficialii de la Bruxelles observă de câțiva ani cu îngrijorare problema. Aceștia au încercat să constrângă PiS prin amenzi și izolare diplomatică să reinstaureze independența sistemului judiciar din țară, însă nu au avut succes.
În Polonia, criza constituțională și cea a drepturilor reproductive merg mână în mână. Începând din 2016, sistemul judiciar a început să restricționeze drepturile reproductive din Polonia. Astfel au început grevele femeilor din Polonia, care, îmbrăcate în negru, au strâns peste 100.000 de persoane în proteste simultane în 143 de localități din întreaga țară. Mișcarea civică se domolise după ce au reușit să împiedice înăsprirea legilor avortului.
În octombrie 2020, Curtea Constituțională a eliminat dreptul la avort în cazul malformațiilor congenitale. Atunci au ieșit din nou mii de oameni în stradă, cerând drept la avort și contracepție, educație sexuală, dar și eliberarea justiției de sub controlul PiS și numirea unui avocat al poporului imparțial.
În noiembrie anul trecut, zeci de mii de polonezi au ieșit în stradă scandând sloganul „nici una în plus” pentru a protesta față de legile care restricționează avortul, după ce o femeie de 30 de ani a murit pentru că i-a fost interzisă procedura când i-a început travaliul în a douăzeci și doua săptămână de sarcină. Guvernul a dat vina pe o eroare medicală. În aceeași perioadă, parlamentul dezbătea o lege care să pedepsească avortul cu închisoarea între 5 și 25 de ani, sub absolut orice circumstanță.
Situația s-a repetat și la începutul acestui an, când o altă femeie în vârstă de 37 de ani a murit după ce i s-a refuzat un avort. Femeia începuse sarcina cu bine, dar brusc inima unuia dintre feți se oprise. Câteva zile mai târziu, și al doilea geamăn i-a murit în burtă. Medicii au refuzat timp de două zile după moartea celui de-al doilea făt să facă o întrerupere de sarcină. Starea femeii s-a înrăutățit și aceasta a murit de septicemie câteva zile mai târziu.
Conform unui sondaj de opinie efectuat în mai anul acesta, 66% din polonezi susțin dreptul la avort până în săptămâna a douăsprezecea de sarcină. Până de curând, majoritatea polonezilor de opuneau avortului dar, în urma protestelor și a implicării clare a partidului în sistemul judiciar, opinia publică s-a schimbat mai ales în rândul tinerilor și al femeilor.
Ucraina - o nouă problemă sau o distragere?
Polonia era, până de curând, marginalizată politic la nivel european din cauza problemelor din sistemul judiciar. Odată cu începutul războiului din Ucraina, Polonia și-a deschis porțile refugiaților care au venit cu milioanele și a susținut guvernul și armata ucraineană în lupta împotriva rușilor.
Această susținere pentru Ucraina a scos din dezbaterea publică subiectul avortului, iar opinia celor de la Bruxelles a devenit mai favorabilă. Acum, mii de femei din Ucraina stabilite în Polonia se confruntă cu dificultăți în a obține contracepție și întreruperi de sarcină.
Zeci de femei din Ucraina violate de soldații ruși au ajuns în Polonia, unde apelează la serviciile organizațiilor precum Abortion Dream Team. În țara lor ar fi avut dreptul la avort la cerere în primele douăsprezece săptămâni de sarcină, precum și acces la contracepție de urgență. Este extrem de dificil, în acest context, să se ofere îngrijirea necesară femeilor supuse la violență sexuală sau celor care aveau o sarcină dorită, dar s-au răzgândit pentru că nu voiau să devină mame odată ce au devenit refugiate.
Într-un articol din The Guardian, din mai, este povestită situația unei femei din Ucraina care era însărcinată cu un făt care avea sindrom Down. Aceasta urma să aibă un avort, dar în urma invaziei Rusiei s-a refugiat în Polonia și nu a mai reușit să obțină procedura. Brusc, se afla într-o țară unde acest lucru nu mai era posibil. Medicul său, care în mod similar se refugiase din Ucraina în Polonia, a sfătuit-o să meargă în Cehia.