Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană dă în judecată Polonia pentru nerespectarea dreptului european


Tribunalului constituțional polonez a decis în 2021 că măsurile europene privind „sistemul, principiile și procedurile” curților poloneze „nu sunt în conformitate” cu constituția poloneză.
Tribunalului constituțional polonez a decis în 2021 că măsurile europene privind „sistemul, principiile și procedurile” curților poloneze „nu sunt în conformitate” cu constituția poloneză.

Comisia Europeană a dat Polonia în judecată în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Acțiunea este cauzată de decizia Curții Constituționale a țării, care a stabilit că măsurile cerute de Uniunea Europeană pentru remedierea statului de drept nu sunt conforme Constituției poloneze.

Tribunalului constituțional polonez a decis în 2021 că măsurile europene privind „sistemul, principiile și procedurile” curților poloneze „nu sunt în conformitate” cu constituția poloneză. Decizia fost considerată un „Polexit legal”.

„Tribunalul Constituțional a încălcat principiile generale de autonomie, supremație, eficacitate și aplicare uniformă a dreptului Uniunii Europene,” a declarat Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

Comisia Europeană a mai spus că hotărârile tribunalului polonez au încălcat legile Uniunii care garantează dreptul la protecție judiciară.

„Obiectivul Comisiei este de a se asigura că drepturile cetățenilor polonezi sunt protejate și că aceștia se pot bucura de beneficiile UE în același mod ca toți cetățenii UE.”

Conflictul dintre Polonia și Uniunea Europeană în ceea ce privește statul de drept a început încă din 2015, când partidul Drept și Justiție PiS a câștigat majoritatea în parlament iar candidatul PiS Andrej Duda a câștigat alegerile prezidențiale.

PiS și-a crescut influența asupra sistemului de numire a judecătorilor, subminând independența sistemului judiciar. De exemplu, a înființat un nou organism numit Consiliul Național al Justiției (CNJ) care este compus din membri numiți de partidul de la guvernare. De asemenea, PiS a modificat modul în care funcționează Tribunalul Constituțional și felul în care sunt numiți judecătorii constituționali.

În 2017, a fost introdusă o Cameră de Disciplină pentru a supraveghea procedurile disciplinare împotriva judecătorilor. Membrii săi sunt numiți de partidul de la guvernare și nu sunt supuși proceselor normale de numire judiciară.

Camera de disciplină a fost folosită pentru a investiga și a sancționa judecătorii care au criticat reformele judiciare ale guvernului. În 2020, președintele Andrej Duda a semnat o lege prin care judecătorii care critică reformele judiciare pot fi concediați.

Statul de drept este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene și este consacrat în articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

„Uniunea se întemeiază pe valorile respectului pentru demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparținând minorităților.”

În decembrie 2017, Comisia a declanșat pentru prima dată o procedura de infringement împotriva Poloniei pentru neresepectarea statului de drept. Astfel fondurile europene pentru Polonia au fost suspendate.

Recent, parlamentul Poloniei a încercat să formuleze o nouă legislație care să limiteze unele din modificările aduse sistemului judiciar.

Scopul era de a debloca cele 36 miliarde de euro promise de Comisia Europeană pentru recuperarea economică post-pandemie. Cu toate acestea, președintele Duda a blocat propunerile la începutul lui februarie.

  • 16x9 Image

    Sorana Horșia

    Este intern la Europa Liberă. 

    Ea studiază jurnalism și drepturile omului la Sciences Po în Paris. A terminat licența în științe politice la campusul Sciences Po din Dijon, axat pe Centrul și Estul Europei.

XS
SM
MD
LG