Bun găsit,
Iată principalele subiecte:
- PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților (care are 19 mandate în Camera Deputaților) și-au anunțat „angajamentul ferm” pentru formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României.
- Europa Liberă România analizează motivele pentru care s-a ajuns la anularea alegerilor prezidențiale. În seria „Cine și ce a știut”, două noi analize: ascensiunea legionarismului sub ochii autorităților și reacțiile la noul „război cognitiv”.
- În Siria, rebelii l-au numit pe Mohammed al-Bashir premier pentru guvernul de tranziție.
„Angajamentul ferm”
Marți seară târziu, un comunicat de presă informa că PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților au ajuns la o înțelegere pentru „formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european și susținerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidențiale”. Ar fi vorba despre un „angajament ferm” al politicienilor care s-au întâlnit aseară nu la vreun sediu de partid sau la Parlament, ci la Guvern.
Decizia, deocamdată teoretică, subliniază jurnalista Ioana Ene Dogioiu în Spotmedia, „vine într-o situație extrem de gravă. Faptul că după anularea alegerilor nu am avut o explozie socială violentă nu înseamnă că tensiunea s-a diminuat”. Jurnalista analizează ideea candidatului comun la prezidențiale pentru a conchide că dacă partidele nu vor fi capabile să găsească un candidat viabil, fie el independent sau nu, „democrația e pierduta în România”.
Detalii despre strategii și intenții post-angajament nu au apărut încă. Pe paginile de Facebook ale PSD și a lui Marcel Ciolacu nici măcar nu apăruse anunțul miercuri dimineață. USR și PNL au transmis fotografii de la întâlnire, UDMR e singura formațiune care a avansat (înainte de întâlnire) nume de potențiali candidați independenți la președinție.
Președintele UDMR Kelemen Hunor a spus la Digi24 că președintele Iohannis ar trebui să se retragă și să predea atribuțiile prezidențiale viitorului șef al Senatului.
Lista potențialilor candidați la președinție nominalizați de Hunor, pe news.ro: Daniel David, Daniel Funeriu, Toader Paleologu, Crin Antonescu, Nicuşor Dan.
La final de 2024, cu un Parlament la final de mandat și fără președinte ales, România lipsește de pe scena internațională în momente importante – Curs de guvernare.
„Cine și ce a știut”
Europa Liberă publică o serie de articole despre instituțiile publice care ar fi trebuit să intervină pentru ca alegerile prezidențiale din România să nu ajungă să fie „viciate” de „actori statali și ne-statali”.
Oana Despa a scris ieri despre ascensiunea legionarismului sub ochii autorităților și comemorarea liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu. Ceremoniile publice de la Tâncăbești, lângă București, datează, conform datelor publicate de Mișcarea Legionară, din 1994, adică de 30 de ani. Oana reface drumul „de la parastas la salut fascist”.
În seria „Cine și ce a știut”, Anca Grădinaru analizează cât de conștientă e România de noul tip de război, cel cognitiv.
În Spotmedia, jurnalistul Emilian Isăilă scrie despre cum au fost transformați mai mulți rezerviști militari în propagandiști ai Rusiei.
Libertatea descrie eroarea care a împiedicat arestarea preventivă a lui Horațiu Potra (reținut duminică pentru că ar fi plănuit acțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice): procurorul a încadrat pistolul airsoft din mașina mercenarului drept armă letală. Arma găsită în mașina lui Potra nu ar fi fost letală și nu ar fi funcționat.
Antena 3 CNN și Digi24 au comentat ieri pe parcursul întregii zile imaginile (foto și video) care ar arăta că Horațiu Potra s-a întâlnit cu candidatul prorus Călin Georgescu înainte ca acesta să declare la Realitatea TV că nu l-ar fi cunoscut.
Din Hotnews.ro, despre contestaţia privind documentele desecretizate ale SRI, SIE, MAI şi STS care au susținut decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale. Contestația depusă de Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice, al cărei președinte este Călin Georgescu, ar urma să fie analizată astăzi de Curtea de Apel București.
Asociația fostului candidat a dat în judecată Administrația Prezidențială, SRI, SIE, Ministerul Afacerilor Interne - DGPI și STS. Digi24 precizează că sunt contestate documentele serviciilor secrete cu privire la campania electorală a lui Georgescu pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale, desecretizate de CSAT pe 4 decembrie.
În fine, din Biziday: Board-ul editorial al Financial Times atrage atenția că „experiența României ar trebui să declanșeze alarma în toată Europa. Regulile de finanțare a partidelor trebuie actualizate urgent pentru a nu fi și alte țări nevoite să se confrunte cu dileme similare, cât de curând”.
Siria are premier interimar
Rebelii care au reușit răsturnarea regimului Bashar al-Assad l-au numit pe Mohammed al-Bashir drept premier interimar. Potrivit Reuters, acesta a anunțat că se va afla la conducerea echipei de tranziție până pe 1 martie.
The Guardian notează că eforturile interne de stabilire a unei noi administrații au loc pe fondul mișcărilor actorilor internaționali – în sud, Israelul vrea să creeze o „zonă sigură” în interiorul granițelor Siriei, în timp ce, la nord, Turcia atacă ținte kurde.
Israelul a confirmat atacul asupra forțelor navale siriene, titrează BBC, ca parte a eforturilor de a neutraliza obiective militare.
CNN scrie că Israelul a lansat deja aproape 500 de lovituri aeriene asupra unor ținte din Siria și și-a trimis trupele în interiorul zonei demilitarizate pentru prima dată în ultimii 50 de ani. Mai multe state arabe acuză Israelul că profită de instabilitatea din Siria pentru a acapara teritoriu.
Statele Unite au transmis că noul guvern sirian trebuie să respecte pe deplin drepturile minorităților, să faciliteze accesul populației la asistență umanitară și să îi blocheze pe cei care ar vrea să folosească țara drept punct de inițiere a unor acțiuni teroriste.
Un rezumat al evenimentele din Siria, pe pagina Europa Liberă România.
Alte știri:
- În Coreea de Sud, Poliția a percheziționat biroul președintelui Yoon Suk Yeol în cadrul anchetei cu privire la încercarea eșuată a acestuia de a impune legea marțială – Reuters.
- Snoop.ro: Un profesor cercetat penal pentru agresiune sexuală asupra unor eleve minore a continuat să predea la școala unde e director fratele său, fost candidat PSD la primărie.
- Final de an: Politico a ales cei mai influenți europeni, BBC cele mai bune filme din 2024, de pe Google România - Căutările anului 2024.
Așteptăm mesajele tale la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.
Te poți abona la newsletter AICI, iar pe Google News ne găsești AICI.
Toate bune,
Carmen