Proiectul de ordonanță de urgență pentru comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare arată că, astfel, România va transmite un semnal clar că „îşi doreşte să urmeze poziţia pro-UE şi proiectele pentru dezvoltarea Uniunii pentru toate unităţile administrativ-teritoriale”.
„Mai mult, aleşii locali pot motiva cetăţenii să se prezinte într-un număr mai mare la urne şi să-şi exprime opţiunile de vot. Sunt reduse cheltuielile şi perioada electorală, în condiţiile în care în România în anul 2024, aşa cum am menţionat mai sus, se vor desfăşura 4 tipuri de scrutine electorale”, mai spune nota de fundamentare a proiectului de OUG.
Proiectul mai arată că, la nivelul statelor membre ale UE, alegerile europarlamentare se desfăşoară în mod frecvent, la aceeaşi dată cu cele locale.
Aleșii locali nu își mai pierd mandatul ușor
Prin derogare de la legislația în vigoare, primarii și președinții de consilii județene vor putea să treacă la alt partid fără să-și piardă mandatul, cu cel mult 60 de zile înainte de scrutinul din 9 iunie și până la data intrării în exercițiul mandatului, care va avea loc în toamnă, prevede proiectul.
În prezent, legea prevede că aleșii locali își pierd mandatul dacă schimbă partidul.
Candidații la europarlamentare pot să se înscrie și pentru a candida la alegerile locale.
De asemenea, proiectul arată că la alegerile din data de 9 iunie 2024, votarea începe la ora 07.00 și se încheie la ora 22.00.
„Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot” și „pot vota până cel mult la ora 23.59”, mai prevede proiectul.
Cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puțin de 60 de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul.
Proiectul de OUG stabilește că aceleași birouri electorale se vor ocupa de ambele scrutine și că votarea se va face în aceleași secții de votare.
„La alegerile din data de 9 iunie 2024, în secțiile de votare din țară, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.