Funcționarii publici din prefecturi au declanșat luni dimineață o grevă generală, nemulțumiți de salariile scăzute în comparație cu cele ale altor funcționari publici.
Potrivit sindicaliştilor, niciun document nu va fi înregistrat sau soluţionat de către salariaţi, protestul fiind desfăşurat pe toată durata programului de lucru (8:00-16:00).
„La această acţiune vor participa 1.800 salariaţi prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul instituţiei prefectului”, se arată într-un comunicat al Sindicatului „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică.
Salarii mai mici decât în alte instituții
Sindicaliștii mai cer trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat, deoarece „instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate”.
Potrivit acestora, salariul unui funcționar de prefectură începe de la 2.600 de lei (aproximativ 530 de euro), o sumă mai mică decât remunerația unui angajat din consiliile județene sau primării.
În județul Iași, de exemplu, sindicaliștii spun că diferența poate să fie de la 1.000 de lei până la aproape 4.000 de lei, relatează agenția privată News.ro.
Astfel, un consilier superior cu o vechime în muncă de peste 20 de ani are un salariu net de 4.000 – 4.200 lei lunar, în timp ce același consilier poate încasa un salariu net cuprins între 5.000 – 8.000 lei lunar.
Potrivit agenției naționale de presă Agerpres, prefecții din mai multe județe s-au declarat solidari cu angajații din subordine, asta și pentru că mulți salariați preferă să plece către ale instituții locale, fiind afectată activitatea.
„Atât timp cât este un protest legal, democratic, eu nu pot decât să fiu de acord cu acest mod al colegilor mei de a-şi susţine revendicările. (...) La momentul acesta, din 14 posturi din schemă la Juridic, jumătate sunt neocupate”, a spus Daniel Ţiclea, prefectul judeţului Buzău, pentru Agerpres.
„Nu spun de ce sunt salarii mai mari la ANAF sau la Consiliul Judeţean unde îmi pleacă colegii, dar este o realitate. De un an şi jumătate aşteptăm ca aceste funcţii să fie transformate în funcţii de stat”, a completat el.
Sindicatul „Egalitatea” reprezintă funcționarii din majoritatea prefecturilor din România: 35 de prefecturi din totalul de 42. Protestatarii afirmă că vor continua greva până când solicitările lor vor primi un răspuns.