Linkuri accesibilitate

Putin:sprijin pentru Igor Dodon și pentru guvernul Maiei Sandu


Igor Dodon la întâlnrea pe care a avut-o cu Vlaidmir Putin, pe 15 iulie 2018 la Moscova

Președintele rus Vladimir Putin a spus că acțiunile președintelui moldovean Igor Dodon și a partenerilor săi de coaliție reprezintă "un pas spre construirea unui stat civilizat și modern"

Vladimir Putin și-a declarat sprijinul pentru Igor Dodon și guvernul Maia Sandu, susținând că acesta o primă soluție pentru a scăpa de ”oligarhii care au uzurpat puterea și au acaparat toate instituțiile statului”. Mesajul său a fost distribuit, pe Facebook , de președintele Republicii Moldova.

În Republica Moldova continuă să funcționeze în paralel două guverne care se luptă unul cu celălalt, unul ales de parlament și format din reformiștii blocului ACUM împreună cu socialiștii președintelui Igor Dodon, și celălalt condus de Pavel Filip, recunoscut ca valid de Curtea Constituțională până la alegeri anticipate, format din democrații lui Vladimir Plahotniuc.

Cabinetul Maiei Sandu a fost recunoscut deja indirect atât de Moscova și Occident, dar executivul precedent condus de Pavel Filip nu vrea să plece de la guvernare mizând pe decizia Curții Constituționale de la Chișinău care a hotărât că trebuie făcute alegeri anticipate fiindcă trecuseră 90 de zile de la validarea alegerilor din 24 februarie 2019 (validate pe 9 martie 2019), iar forțele politice nu reușiseră să facă un nou guvern: potrivit legii este vorba însă de trei luni, iar Blocul ACUM și socialiștii au reușit să-și treacă noul cabinet pe 8 iunie, exact la o zi după ce expiraseră cele 90 de zile socotite de judecătorii constituționali, trimiși în aceste funcții de partidul aflat la guvernare și care îi este subordonat oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Plahotniuc se află de mai multă vreme în dizgrația Moscovei, iar guvernul aflat sub umbrela lui a expulzat mai mulți diplomați ruși, acum doi ani.

Miercuri președintele Klaus Iohannis a făcut apel într-o scrisoare adresată Consiliului Europan și șefului Comisiei Europene la „indentificarea urgentă a unor soluții concrete pentru a pune capă actualei situații din Republica Moldova”.

Soluția trebuie să fie una ”negociată în Republica Moldova pe baza valorilor și principiilor Uniunii Europene”, spune președintele, România fiind ”pregătită să sprijine aceste eforturi în deplină concordanță cu obiectivul nostru strategic, care este și obiectivul Uniunii Europene”, spune în scrisoare Iohannis. Președintele Iohannis mai avertizează că ”această criză, în imediata vecinătate a României și a Uniunii Europene, prezintă mize semnificative pentru stabilitatea și securitatea regionale pe care Uniunea Europeană și statele sale membre nu le pot ignora”.

Reacția președintelui vine în contextul în care ministrul de externe Teodor Meleșcanu a avut inițial o poziție ambiguă în sprijinirea guvernului Maia Sandu, votat de parlamentul de la Chișinău, de abia ulterior, la o zi distanță, Ministerul Afacerilor Externe a dat comunicat prin care și-a clarificat poziția.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG