Linkuri accesibilitate

Cimitirul din Nikolaev
Cimitirul din Nikolaev

Războiul din Ucraina | Angajații de la Energoatom, răpiți și torturați. Zelenski, la 81 de ani de la invazia nazistă: Răul a revenit!

Rusia și-a intensificat bombardamentele în est. Președintele Volodimir Zelenski încearcă să obțină susținerea tuturor celor 27 de state membre pentru statutul de țară candidată la UE a Ucrainei.

14:41 22.6.2022

Kremlinul amenință Lituania cu represalii după interdicția tranzitului de mărfuri rusești

Kremlinul a declarat că interdicția Lituaniei de tranzit a mărfurilor sancționate de Uniunea Europeană către Rusia prin Kaliningrad -- exclava Rusiei în UE -- este „inacceptabilă”, relatează CNN.

Moscova are în vedere măsuri ca răspuns la „pașii neprietenoși” ai Vilnius-ului, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Suntem convinși că sancțiunile adoptate de UE sunt absolut inacceptabile. Aplicarea acestor sancțiuni în ceea ce privește tranzitul către Kaliningrad și înapoi pur și simplu contrazice acordurile fundamentale”, a spus Peskov miercuri, adăugând că se discută măsuri de represalii.

Peskov a refuzat să detalieze ce ar putea implica acele măsuri și a spus că nu există un calendar exact pentru răspunsul Moscovei, dar că le va anunța când vor fi gata.

„Se pregătesc măsuri (de răspuns). După ce cântărim totul cu atenție, vom vorbi despre asta”, a spus el.

Peskov a spus că mișcarea a fost „fără precedent” luni. „De asemenea, considerăm că este ilegal”, a spus el, adăugând că Kremlinul va trebui să analizeze cu atenție situația. „Desigur, face parte dintr-un blocaj”, a spus el.

Cu toate acestea, Lituania a spus că doar menține sancțiunile Uniunii Europene și că blocul european a susținut decizia țării.

13:54 22.6.2022

Avertisment: Europa trebuie să se pregătească urgent pentru întreruperea gazelor din Rusia

Europa trebuie să se pregătească imediat pentru cazul în care Rusia va opri toate exporturile de gaze în această iarnă, a avertizat șeful Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol. Acesta a cerut guvernelor să lucreze la reducerea cererii și la menținerea funcționării centralelor nucleare.

Fatih Birol a spus că reducerile de aprovizionare din ultimele săptămâni pe care Kremlinul le-a atribuit lucrărilor de întreținere ar putea fi, de fapt, începutul unor reduceri mai largi menite să prevină umplerea depozitelor în pregătirea pentru iarnă, deoarece Rusia încearcă să câștige un avantaj asupra regiunii.

„Europa ar trebui să fie pregătită în cazul în care gazul rusesc este întrerupt complet”, a spus oficialul într-un interviu pentru Financial Times.

„Cu cât ne apropiem de iarnă, cu atât înțelegem mai bine intențiile Rusiei. Cred că reducerile sunt orientate spre evitarea umplerii depozitelor din Europa și creșterea influenței Rusiei în lunile de iarnă”, a subliniat el.

Țările UE se luptă pentru a reumple depozitele, Germania sperând să atingă 90% din capacitate până în noiembrie. Rezervele sale sunt doar pe jumătate pline.

Moscova a redus sau chiar a întrerupt livrările de gaz către mai multe țări din UE în ultimele săptămâni, ca răspuns la decizia de a impune sancțiuni Kremlinului pentru invadarea Ucrainei.

Livrările de gaze rusești către Europa primite prin conducta Nord Stream 1 – care trece pe sub Marea Baltică până în Germania – au scăzut.

Săptămâna trecută, compania de energie din Rusia, Gazprom, controlată de stat, a anunțat a doua reducere a gazului transportat prin conductă,aducând livrările la doar 40% din capacitate.

12:33 22.6.2022

Ce arme a livrat și urmează să livreze Germania Ucrainei ( lista completă)

Într-un gest de transparență, dar și pentru a răspunde criticilor privind lentoarea și dimensiunea furnizărilor de arme Ucrainei, Guvernul federal publică acum o listă cu echipamentele militare - inclusiv 30 de tancuri antiaeriene „Gepard” - pe care Germania le-a livrat sau le va livra Ucrainei.

Procedând astfel, se urmează practica Statelor Unite, care, de asemenea, își transparentizează livrările de arme către Ucraina, a anunțat Guvernul federal:

  • „Ca parte a procesului bugetar 2022, fondurile pentru inițiativa de modernizare au fost majorate la un total de 2 miliarde de euro, pentru 2022. Fondurile suplimentare sunt destinate, în primul rând, în beneficiul Ucrainei.
  • Totodată, acestea vor fi utilizate pentru finanțarea contribuțiilor obligatorii sporite,ale Germaniei la Facilitatea europeană pentru pace (EPF), din care pot fi, la rândul lor, rambursate costurile statelor membre UE, pentru serviciile de sprijin pentru Ucraina“.

Echipamente militare furnizate Ucrainei de către Germania

  • 3.000 de cartușe Panzerfaust 3, plus 900 de mânere
  • 14.900 de mine antitanc
  • 500 de rachete antiaeriene STINGER
  • 2.700 sisteme STRELA (Manpads- Man Portable Air Defense System)
  • 7 tancuri PzH 2000, inclusiv adaptare, instruire și piese de schimb (proiect comun cu Țările de Jos)
  • 16 milioane de cartușe de muniție pentru arme de mână
  • 50 de mitraliere Bunkerfaust
  • 100 MG 3 mitraliere cu 500 de țevi de rezervă și șuruburi
  • 100.000 de grenade de mână
  • 5.300 de încărcături explozive
  • 100.000 de metri de cordon detonant și 100.000 de detonatoare
  • 350.000 de detonatoare
  • 23.000 de căști de luptă
  • 15 paleți de echipamente vestimentare
  • 178 autovehicule (camioane, microbuze, SUV-uri)
  • 100 de corturi
  • 12 generatoare de energie
  • 6 paleți de material pentru eliminarea munițiilor explozive
  • 125 binocluri
  • 1.200 de paturi de spital
  • 18 paleți de consumabile medicale, 60 de lanterne chirurgicale
  • îmbrăcăminte de protecție, măști chirurgicale
  • 10.000 de saci de dormit
  • 600 de ochelari de tragere
  • 1 sistem de radiofrecvență
  • 3.000 de telefoane de câmp cu 5.000 de role de cablu de câmp și echipament de transport
  • 1 spital de campanie (proiect comun cu Estonia)
  • 353 ochelari de vedere pe timp de noapte
  • 4 dispozitive electronice anti-drone
  • 165 binocluri
  • Produse medicale (inclusiv rucsacuri, truse de prim ajutor)
  • Telemetru cu laser 38
  • Combustibil diesel și benzină (livrare curentă)
  • 10 tone de AdBlue
  • 500 de bucăți de pansamente pentru a opri sângerarea
  • 500 bucăți de rații alimentare
  • Alimente: 2.025 de paleți (68 de camioane) cu 360.000 de rații un pachet (EPa)
  • Piese de schimb MiG-29
  • 30 de vehicule blindate

Servicii de sprijin militar în pregătire / implementare

  • 10.000 de cartușe de muniție de artilerie
  • 53.000 de cartușe de muniție antiaeriană
  • 5,8 milioane de cartușe de muniție pentru arme de mână
  • 5.000 de căști de luptă
  • 8 radare mobile la sol și dispozitive de termoviziune
  • 8 drone de recunoaștere
  • 10 vehicule protejate
  • 7 echipamente de bruiaj
  • 8 dispozitive electronice anti-drone
  • 4 dispozitive de deminare mobile, controlate de la distanță și protejate
  • 65 frigidere pentru consumabile medicale
  • 1 punct de decontaminare vehicule
  • 100 de injectoare auto
  • 14 senzori anti-drone și bruiaj
  • 10 tunuri anti-drone
  • 32 de drone de recunoaștere
  • 54 transportoare blindate de trupe M113 cu armament (sisteme din Danemarca, conversie finanțată de Germania)
  • 30 de tancuri antiaeriene GEPARD, inclusiv aproximativ 6.000 de cartușe de muniție antiaeriană
  • Sistem de apărare aeriană IRIS-T SLM
  • Radar de detectare a artileriei COBRA
  • 80 Toyota pickup
  • 3 lansatoare de rachete multiple MARS cu muniție
  • 100.000 de truse de prim ajutor
  • 22 de camioane
11:55 22.6.2022

Olaf Scholz: Decizia de a trimite arme în Ucraina este de anvergură

Cancelarul Olaf Scholz a afirmat marţi că decizia guvernului german de a furniza arme Ucrainei este de anvergură, însă este decizia corectă, relatează dpa.

Germania a livrat şapte tunuri autopropulsate Panzerhaubitze 2000 la patru luni de la începutul conflictului, iar întârzierea livrării armamentului greu a fost criticată atât pe plan intern, cât și extern, scrie Agerpres.

"Acest lucru este necesar acum", le-a spus Olaf Scholz membrilor grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat.

Germania a cântărit mult timp dacă ar trebui sau nu să furnizeze arme Ucrainei, rezultând întârzieri mari care au făcut obiectul unor critici severe atât pe plan intern, cât şi în străinătate.

Scholz le-a spus parlamentarilor din formaţiunea sa politică că populaţia germană a susţinut decizia.

Cancelarul german a afirmat totodată că Rusia trebuie să pună capăt războiului şi a subliniat dreptul Ucrainei de a exista ca ţară liberă. „Tot ceea ce facem are ca scop acest lucru", a mai spus el.

El a numit decizia de a livra arme Ucrainei ca fiind una de anvergură.

„Cu toate acestea, a fost decizia corectă pe care trebuia să o luăm acum şi în această situaţie", a mai spus Scholz.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG