Convorbire Zelenski - Steinmeier
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a postat pe Twitter că a vorbit cu președintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier.
„Am avut o conversație bună, constructivă și importantă cu președintele german Steinmeier. Mulțumesc pentru sprijinul puternic acordat Ucrainei. Așteptați-vă să fie intensificat. Conducerea germană este importantă pentru a contracara agresiunea rusă. Informat despre situația din prima linie, situație critică în Mariupol”, a scris Volodimir Zelenski pe pagina sa de Twitter.
În aceeași zi, Die Welt a scris că Germania se pregătește să furnizeze Ucrainei șapte obuziere blindate Panzerhaubitze 2000.
„Lupte grele și sângeroase” au loc în Azovstal
Unul dintre ucrainenii baricadați în uzina de oțel Azovstal din Mariupol a postat un videoclip cu o actualizare a situației de acolo.
Rusia a „încălcat” încetarea focului promis, la combinatul unde civilii și ultimii apărători ai orașului sunt ascunși, a spus căpitanul Sviatoslav Palamar, comandantul adjunct al Regimentului Azov din Ucraina, într-un videoclip pe Telegram.
„Este a treia zi în care inamicul a intrat în combinatul siderurgic Azovstal. Au loc lupte grele și sângeroase. Din nou, rușii nu s-au ținut de promisiunea unei încetări a focului și nu au oferit șansa de a evacua civilii care caută adăpost în subsolurile uzinei. Inamicul nostru nu respectă norme etice, convenții sau legi.”
El a făcut apel la președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să aibă grijă de „soldații răniți care mor într-o agonie teribilă din cauza unui tratament necorespunzător”.
„Oferiți posibilitatea de a ridica cadavrele soldaților, astfel încât ucrainenii să își poată lua rămas bun de la eroii lor. Răspundeți corespunzător unei situații critice în care inamicul nu aderă la nicio normă etică.”
Dmitri Peskov a negat că Rusia ar fi atacat fabrica. Rusia a declarat că deschide un coridor umanitar timp de trei zile pentru a permite civililor prinși în centrală alături de luptători posibilitatea de a evacua.
Presa transnistreană: focuri de armă la granița cu Ucraina
Presa transnistrenă relatează despre focuri de armă care s-ar fi auzit joi, 5 mai, în apropierea punctului de control Cuciurgan.
Postul de televiziune TSV relatează pe canalul său din rețeaua Telegram, citând „surse din cadrul structurilor de forță”, că focuri sporadice s-ar fi tras pe teritoriul Ucrainei, în zona localității Pavlivka, aflată în apropierea satului Cuciurgan și că ar fi vorba de niște exerciții militare, după cum transmite Radio Europa Liberă Moldova.
Aceste relatări au fost preluate imediat de mai multe agenții de presă rusești.
Relatarea din 5 mai vine după mai multe presupuse incidente similare care ar fi avut loc recent în Transnistria, regiune autointitulată „autonomă” și susținută de Moscova care are 1.500 de soldați ruși pe teritoriul său.
O serie de incidente începute în regiunea transnistreană pe 25 aprilie au readus în discuție o posibilă implicare a enclavei separatiste din R. Moldova în războiul Rusiei contra Ucrainei.
Cancelarul german Olaf Scholz și președintele Frank-Walter Steinmeier, invitați de Zelenski la Kiev
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a invitat pe cancelarul german, Olaf Scholz, și pe președintele Frank-Walter Steinmeier (foto) să-l viziteze la Kiev, a anunțat biroul de presă al președintelui german, citat de AFP.
Zelenski a făcut invitația în timpul unei convorbiri telefonice cu Steinmeier mai devreme, în care „s-au clarificat iritările din trecut”, iar președintele german și-a exprimat „solidaritatea, respectul și sprijinul” pentru Ucraina, a declarat o sursă din biroul președintelui.
Invitația vine la trei săptămâni după ce Steinmeier, un fost ministru de externe german, a fost respins de Kiev pe fondul criticilor pentru politica sa de ani de zile față de Rusia. El a recunoscut luna trecută că s-a oferit să viziteze Ucraina cu alți lideri ai UE, dar a spus că acest lucru „nu a fost dorit la Kiev”.
Scholz s-a confruntat, de asemenea, cu critici pentru propriul eșec de a vizita Kievul, precum și pentru ezitarea sa privind furnizarea de arme grele pentru a ajuta Ucraina să reziste invaziei Rusiei.
Guvernul german a declarat săptămâna trecută că va trimite tancuri antiaeriene în Ucraina, într-o schimbare clară a politicii prudente a Berlinului privind sprijinul militar pentru Kiev.
În convorbirea telefonică de astăzi, Steinmeier a spus că Germania „stă alături de forțele unite în solidaritate de partea Ucrainei”, a spus sursa din biroul președintelui.
Ambii președinți au descris discuțiile ca fiind „foarte importante și foarte bune”, arată sursa citată.