Dmitri Medvedev avertizează Occidentul că ameninţarea nucleară „nu este o cacealma''
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat marţi că Rusia are dreptul de a se apăra cu arme nucleare dacă este împinsă dincolo de limitele sale şi a precizat că aceasta „cu siguranţă nu este o cacealma'', transmite Reuters.
„Să ne imaginăm că Rusia este forţată să folosească cele mai înspăimântătoare arme contra regimului ucrainean care a comis un act de agresiune pe scară largă, ce este periculos pentru însăşi existenţa statului nostru'', a susţinut Dmitri Medvedev într-o postare pe Telegram.
Conform doctrinei nucleare a Rusiei, preşedintele poate folosi arme nucleare dacă statul se confruntă cu o ameninţare existenţială, inclusiv cu arme convenţionale.
„Cred că NATO nu se va amesteca în mod direct în conflict, chiar şi în acest scenariu. Demagogii de peste ocean şi din Europa nu vor muri într-o apocalipsă nucleară'', a continuat Medvedev.
Trupele ruse au închis complet zona ocupată în regiunea Herson
Zona ocupată de ruși în regiunea Herson a fost „închisă complet pentru intrare și ieșire” în urma unui așa-numit referendum privind aderarea regiunii la Federația Rusă organizat de autoritățile separatiste, a anunțat marți Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit CNN.
Călătoria în și din porțiunea ocupată a regiunii vecine Zaporojie este, de asemenea, foarte dificilă pentru civili și aproape imposibilă pentru bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, a susținut Centrul Național de Rezistență al Ucrainei - o unitate a Ministerului Apărării din Ucraina
De asemenea, coridoarele umanitare din sudul Ucrainei - inclusiv Herson - au fost afectate și, în unele cazuri, efectiv închise, potrivit surselor guvernamentale ucrainene.
Dmitri Peskov anunță că așa zisele referendumuri vor avea consecințe în domeniul securității
Kremlinul anunţă marţi că așa zisele referendumuri de anexare care se încheie marţi în patru regiuni ucrainene -Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporijie - aflate parţial sau în totalitate sub un control rus, vor avea „consecinţe” profunde asupra acestor teritorii, mai ales în domeniul securităţii, relatează AFP.
„În aceste teritorii vor avea loc schimbări cardinale din pucnt de vedere juridic, din punct de vedere al dreptului internţaional şi din cauza consecinţelor respectării (măsurilor luate) în vederea asigurării securităţii”, a declar presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
Ministrul francez de externe, în vizită la Kiev
Ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a ajuns marţi la Kiev, pentru o vizită de susţinere a Ucrainei în faţa invaziei ruse, relatează AFP.
„Bună ziua, Ucraina, Franţa este alături de tine", a scris ea pe Twitter, într-un mesaj însoţit de fotografia ei, alături de ambasadorul francez în Ucraina, Etienne de Poncins, într-o piaţă din Kiev acoperită de ceaţă.
Colonna se va întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu omologul ei, Dmitro Kuleba, şi cu procurorul general Andrii Kostin. Este a treia vizită în Ucraina a şefei diplomaţiei franceze de la începutul războiului declanşat de Rusia în februarie.
Ea va mai vizita şi aeroportul Hostomel de lângă Kiev, unde s-au dat lupte grele la începutul conflictului, până în martie, când forţele ruse s-au retras.
„Ministrul doreşte să dovedească solidaritatea Franţei cu poporul ucrainean şi deplina sa hotărâre de a întări sprijinul pentru Ucraina şi pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a acesteia", arată un comunicat al ministerului de externe de la Paris.
Instituţia adaugă că vizita va sublinia de asemenea „întărirea sprijinului acordat de Franţa, atât în privinţa livrării de echipamente pentru apărare şi de luptă împotriva celor nepedepsiţi, cât şi pe plan financiar şi umanitar".
Ministerul reaminteşte trimiterea către Ucraina a unei nave umanitare cu peste 1000 de tone de ajutoare şi eforturile pentru crearea unei zone de protecţie în jurul centralei nucleare din Zaporojie, ocupată de forţele ruse şi lovită de mai multe bombardamente.