Linkuri accesibilitate

O localnică din Harkov merge printre clădirile în ruină ale orașului distrus de ocupația rusească. Foro: Anatolii Stepanov/AFP
O localnică din Harkov merge printre clădirile în ruină ale orașului distrus de ocupația rusească. Foro: Anatolii Stepanov/AFP

Război în Ucraina | Alerte de raid aerian în toată Ucraina. Rusia pregătește noi atacuri

Ziua 279 a invaziei. Orașul Dnipro a fost lovit luni noapte de rachetele rusești. Ucrainenii spun că au lovit un grup de rachete Grad MLRS al rușilor, în satul Velyki Kopani, din regiunea Herson.

00:30 30.11.2022

G7 de acord să înființeze o rețea care să coordoneze investigațiile privind crimele de război ale Rusiei în Ucraina

Grupul G7 a fost de acord să înființeze o rețea care să coordoneze investigațiile privind crimele de război, ca parte a eforturilor de urmărire penală pentru presupusele atrocități din Ucraina, transmite The Guardian.

Într -o declarație comună, miniștrii justiției G7 au declarat că țările membre se vor asigura că există un punct național de contact în fiecare stat pentru urmărirea penală a crimelor internaționale.

00:29 30.11.2022

Olena Zelenska cere un tribunal ca la Nürnberg pentru Putin și liderii ruși

Soția lui Volodimir Zelenski a cerut ca președintele Rusiei, Vladimir Putin, și liderii țării să fie judecați într-un tribunal special creat pentru crime de război.

Olena Zelenska a cerut sprijin britanic în crearea unui tribunal în stilul Nürnberg pentru conducerea rusă pentru a ordona invadarea neprovocată a Ucrainei și vărsarea de sânge care a urmat.

22:37 29.11.2022

Ucraina, fără piese de schimb pentru rețeaua de electricitate. Apel disperat. Sprijin NATO

Livrările de piese de schimb ale Ucrainei pentru rețeaua sa de electricitate distrusă se epuizează pe fondul bombardamentelor susținute ale Rusiei.

Companiile europene sunt rugate să doneze de urgență surplusul pentru a ajuta țara să treacă peste iarnă, după ce ultimele ultimele atacuri rusești, care au vizat centralele și instalațiile electrice,au dus la întreruperi de curent de 48 de ore sau mai mult în toată țara.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța nu se va retrage în sprijinul său pentru Ucraina, cerând partenerilor să angajeze mai mult ajutor pentru iarnă pentru Kiev, deoarece se pregătește pentru mai mult frig și întuneric din cauza atacurilor rusești asupra infrastructurii.

Miniștrii de externe NATO reuniți la București se concentrează pe intensificarea asistenței militare pentru Ucraina , cum ar fi sistemele de apărare aeriană și muniția, chiar dacă diplomații recunosc problemele legate de aprovizionare și capacitate, dar discută și despre ajutorul neletatal.

17:03 29.11.2022

Ucraina reține un oficial din Herson suspectat că i-a ajutat pe ocupanții ruși

Ucraina a reținut un adjunct al șefului proaspăt eliberat al consiliului orășenesc al Hersonului, fiind suspectat că a ajutat și încurajat forțele de ocupație ruse care au preluat controlul orașului în martie, a declarat procurorul general al Ucrainei.

Oficialul din Herson, care nu a fost numit în declarație, a cooperat cu autoritățile de ocupație și a ajutat la funcționarea serviciilor publice sub ruși, potrivit procurorului general citat de Reuters.

Oficialul, care nu a putut fi contactat pentru comentarii, riscă până la 12 ani de închisoare în baza acuzațiilor, dacă va fi urmărit penal și găsit vinovat. Oficialul era în arest, dar ar putea plăti cauțiune, a spus procurorul.

Ucraina a proclamat eliberarea Hersonului pe 11 noiembrie, după ce forțele rusești care au invadat Ucraina în februarie s-au retras din orașul din sudul țării și au traversat pe malul celălalt al râului Nipru.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG