Secretarul de stat Antony Blinken a ajuns la Bucureşti
Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns în noaptea de luni spre marţi la Bucureşti, unde va participa la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, anunţă Ambasada SUA.
În cursul dimineţii, premierul Nicolae Ciucă şi secretarul de stat american Antony Blinken vor vizita expoziţia itinerantă „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic", realizată de Ambasada SUA în parteneriat cu Ministerul român al Afacerilor Externe şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi în colaborare cu Universitatea din Craiova.
La ora 10,30, oficialul american va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.
Blinken are programate, ulterior, consultări politice cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la finalul cărora cei doi vor susţine o conferinţă de presă comună, la sediul MAE.
SUA vor debloca un ajutor de urgenţă pentru infrastructura energetică a Ucrainei
Statele Unite ar urma să anunţe marţi un ajutor financiar „substanţial" acordat Ucrainei pentru a o sprijini să facă faţă daunelor pe care Rusia le-a provocat infrastructurii sale energetice, în marja reuniunii NATO din România, au indicat luni înalţi responsabili americani, scrie AFP, preluat de Agerpres.
Acest ajutor, care va fi detaliat de secretarul de stat american Antony Blinken, sosit luni seară la Bucureşti, „va fi substanţial şi nu s-a terminat", le-a spus jurnaliştilor unul dintre responsabili, sub acoperirea anonimatului, refuzând să ofere detalii suplimentare sau suma exactă. Totuşi, el a amintit că administraţia Biden a bugetat 1,1 miliarde de dolari pentru energie în Ucraina şi Republica Moldova.
Acesta se înscrie în perspectiva unei conferinţe internaţionale a donatorilor în „sprijinirea rezistenţei civile ucrainene", care va avea loc pe 13 decembrie în Franţa, a subliniat el.
.
Preşedintele Volodimir Zelenski: Lucrăm la crearea unui tribunal special care să judece Rusia
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat luni seara că Ucraina lucrează, la diferite niveluri, la crearea unui tribunal special care să judece Rusia pentru crima de agresiune împotriva ţării sale, iar Olanda oferă asistenţă Kievului în acest sens.
„Am discutat astăzi (luni, 28 noiembrie - n.r.) despre acest lucru cu miniştrii de externe ai ţărilor partenere. Şeful Biroului prezidenţial, Andrii Iermak, a participat la conferinţa desfăşurată în Franţa. Acolo lucrează membrii grupului de lucru pe tema creării unui tribunal. Procurorul general Andrii Kostin şi prima doamnă a Ucrainei au reprezentat ţara noastră în Marea Britanie astăzi - acolo a avut loc o conferinţă privind combaterea violenţei sexuale în timp de război. Domnul Kostin se pregăteşte să se întâlnească mâine (marţi - n.r.) la Berlin cu miniştrii de justiţie din G7. Subiectul principal al tuturor acestor evenimente este responsabilitatea Rusiei pentru război şi teroare", a spus Volodimir Zelenski.
„Am vorbit cu prim-ministrul olandez, Mark Rutte. Apropo, Ţările de Jos oferă asistenţă substanţială Ucrainei în pregătirea tribunalului pentru agresiune şi în stabilirea adevărului despre toţi criminalii şi torţionarii ruşi. Ucraina este recunoscătoare pentru acest lucru. Am auzit un semnal foarte important din partea domnului prim-ministru Rutte - un semnal despre anul viitor. Sprijinul pentru statul nostru nu va face decât să crească”, i-a asigurat preşedintele Zelenski pe conaţionalii săi în mesajul zilnic transmis luni seara.
ONU: Cel puțin 17.023 de victime civile în Ucraina, din cauza războiului
De la începutul războiului în Ucraina, cel puțin 6.655 de civili au fost uciși și 10.368, răniți, potrivit datelor ONU, citate de The Kyiv Independent.
Agenția ONU pentru drepturile omului precizează însă că cifrele reale sunt probabil considerabil mai mari, pentru că informațiile din unele locuri sunt primite cu întârziere și multe rapoarte privind victimele civile încă trebuie confirmate.