SUA sunt îngrijorate de asocierea Chinei cu Rusia
Departamentul de Stat al SUA a transmis, vineri, îngrijorarea față de asocierea Chinei cu Rusia, așa cum a reieșit aceasta din discuția online avută de președinții Vladimir Putin și Xi Jinping.
„Beijingul spune că e neutru, dar e clar că investește în apropierea de Rusia”, a spus un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat citat de Reuters. „SUA monitorizează acțiunile Beijingului îndeaproape”, a adăugat acesta.
Zelenski: Ne-am menținut pozițiile, iar pe alocuri avansăm
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus în mesajul transmis vineri seară că în Donbas (zona din estul Ucrainei, care include regiunile Donețk și Lugansk) au loc în continuare cele mai grele bătălii. El a numit orașele Bahmut, Soledar și Kreminna și a spus că, în general, forțele ucrainene și-au menținut pozițiile și există zone unde au avansat ușor.
Potrivit lui Zelenski, una din cele mai mari provocări ale următoarei perioade este menținerea surselor de energie. În paralel, apărarea antiaeriană va deveni tot mai puternică, a spus el.
Oligarhii ruși au pierdut aproape 100 de miliarde de dolari în 2022
Potrivit The Guardian, sancțiunile impuse de Occident în urma invadării Ucrainei la ordinul lui Vladimir Putin au adus pierderi de 95 de miliarde de dolari oligarhilor ruși.
Averea lui Roman Abramovici a scăzut cu 57% în 2022, până la 7,8 miliarde de dolari, potrivit Indexului miliardarilor publicat de Bloomberg. Sancțiunile împotriva fostului patron al echipei de fotbal Chelsea au fost impuse pe 10 martie. A fost unul dintre primii oligarhi ruși sancționați.
Miliardarul Ghenadi Timșenko, investitor în domeniul energiei și prieten al lui Putin a pierdut 48% din avere, iar Suleiman Kerimov, alt aliat al liderului de la Kremlin a pierdut 41% din avere.
Așa-numitele „republici populare” Donețk și Lugansk au adoptat „constituții”
Potrivit agenției oficiale ruse TASS, autoritățile separatiste din Donețk și Lugansk au anunțat, vineri, că au adoptat constituții.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus ulterior că „procesul de integrare al acestora în sistemul legal, economic, social și de securitate al Rusiei este în plină desfășurarea”.
Prioritatea ar fi, a adăugat el, asigurarea securității celor două regiuni pe care Rusia pretinde că le-a anexat, alături de Herson și Zaporojie, în urma referendumurilor ilegale din septembrie.