Linkuri accesibilitate

Militari ucraineni de pe frontul din Harkov pozează pentru o fotografie în timpul Ajunului Crăciunului, pe 24 decembrie 2022. Rușii au tras atunci cu rachete în toată Ucraina.
Militari ucraineni de pe frontul din Harkov pozează pentru o fotografie în timpul Ajunului Crăciunului, pe 24 decembrie 2022. Rușii au tras atunci cu rachete în toată Ucraina.

Război în Ucraina | Forțele ruse spun că au ucis 600 de soldați ucraineni. Zelenski: Lumea a văzut cât de false sunt cuvintele Moscovei

Ziua 319 de război. Luptele au continuat în sudul și estul Ucrainei. Rachetele rusești au cauzat moartea a cel puţin trei persoane şi au rănit alți 14 civili.

18:00 8.1.2023

Schimb de câte 50 de prizonieri între Ucraina și Rusia

Șeful de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a anunţat că 50 de membri ai armatei Ucrainei au revenit în ţară, după un nou schimb de prizonieri cu Rusia. Dintre cei 50, 33 sunt ofiţeri şi 17 soldaţi şi sergenţi.

„Încă un schimb de prizonieri încheiat cu succes. Am adus acasă 50 de membri ai armatei. Sunt băieţi din Forţele Armate ale Ucrainei, Forţele Teritoriale de Apărare, Garda Naţională, Garda de Frontieră, Marină, Forţele de Operaţiuni Speciale”, a scris pe Telegram Andrii Iermak.

Printre cei eliberaţi se numără soldaţi capturaţi la centrala nucleară Cernobîl, dar şi apărători ai oraşului Mariupol şi din Doneţk, Bahmut, Kiev, Cernihiv, Herson şi din alte regiuni.

Iermak a subliniat că acesta nu este ultimul schimb de prizonieri. „Misiunea noastră este să îi aducem pe toţi oamenii noştri şi vom face asta”, a scris el, potrivit Ukrinform.

17:52 8.1.2023

Kievul neagă informația Kremlinului potrivit căreia 600 de militari ucraineni ar fi fost uciși

Autoritățile de la Kiev respins informația dată de Kremlim conform căreia ar fi ucis 600 de soldați ucraineni. Kievul a etichetat afirmația rusă că sute de soldați ucraineni au fost uciși într-un atac drept „propaganda”, potrivit BBC.

Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, a susținut, fără să furnizeze nicio dovadă, că o „lovitură masivă cu rachete” în orașul Kramatorsk din est a ucis peste 600 de forțe ucrainene. El a mai spus că este o răzbunare pentru atacul ucrainean asupra unei baze rusești care a ucis zeci de soldați ruși în ziua de Anul Nou.

Dar armata ucraineană spune că acest lucru este neadevărat. „Aceasta este o altă piesă de propagandă rusă”, a declarat Serhii Cherevatî, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, pentru BBC.

 „Totul este distrus". Viața într-un sat de pe linia frontului din regiunea Zaporojie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:47 0:00

17:35 8.1.2023

Două persoane au fost ucise și alte nouă au fost rănite în ultimele 24 de ore

Două persoane au murit şi nouă au fost rănite în ultimele 24 de ore în Ucraina, în pofida unei încetări unilaterale a focului decretate de preşedintele rus Vladimir Putin, ce s-a încheiat la miezul nopţii, au indicat duminică autorităţile ucrainene, transmite AFP.

Potrivit adjunctului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Kirilo Timoşenko, un civil a fost ucis în regiunea Harkov (nord-est) şi un altul în regiunea Doneţk (est), iar alte nouă persoane au fost rănite în trei regiuni.

Vineri şi sâmbătă, în timpul încetării focului instaurate unilateral de Rusia cu ocazia Crăciunului pe stil vechi, ostilităţile au continuat, deşi cu intensitate mai mică faţă de zilele precedente.

După sfârşitul încetării focului, Statul Major ucrainean a recenzat peste 50 de atacuri ruse cu diferite rachete în mai multe regiuni în cursul nopţii.

16:16 8.1.2023

Forțele ruse susțin că au ucis 600 de militari ucraineni

Ministerul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat duminică că a ucis peste 600 de militari ucraineni într-un atac masiv cu rachete asupra clădirilor din estul Ucrainei care găzduiesc temporar forţele ucrainene, relatează Reuters.

A spus că atacul de la Kramatorsk a fost răzbunare pentru atacul mortal al Ucrainei de la începutul acestui an asupra unei cazărmi ruseşti din Makiivka, într-o parte a regiunii Doneţk controlată de forţele Moscovei.

Reuters nu a putut verifica afirmaţia ministerului Apărării.

„Ca răspuns la atacul criminal al regimului de la Kiev din primele minute ale lunii ianuarie 2023... forţele ruse au efectuat o operaţiune de răzbunare”, a declarat Ministerul rus al Apărării în raportul său zilnic, indicând că a lovit două cazărmi.

Data exactă a acesteia nu a fost indicată de minister.

O încetare a focului de 36 de ore a fost decretată joi de Vladimir Putin pentru vineri şi sâmbătă, cu ocazia Crăciunului Ortodox pe rit vechi. Cu toacu ocazia Crăciunului Ortodox pe rit vechi. Cu toate acestea, împuşcături au fost auzite de ambele părţi ale frontului.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG