Linkuri accesibilitate

Consecințe ale atacului cu drone asupra Kievului - 17 octombrie 2022
Consecințe ale atacului cu drone asupra Kievului - 17 octombrie 2022

Războiul din Ucraina | Un cuplu care aștepta un copil, printre cele patru persoane ucise în atacul cu 28 de drone kamikaze asupra Kievului

Ziua 236 a invaziei: Rusia a atacat Kievul cu drone kamikaze la primele ore ale dimineții. Cel puțin cinci explozii au fost auzite în capitala ucraineană.

Evenimentele zilei în război - 17 octombrie

08:14 17.10.2022

Dronă iraniană surprinsă pe cerul Kievului

Șeful căilor ferate ucrainene de stat, Alexander Kamișin, a declarat că bombardamentele au avut loc în apropierea gării centrale din Kiev, confirmând relatările corespondentului The Guardian care se află în zonă.

Deocamdată nu sunt informații privind existența victimelor în urma loviturilor din apropierea gării, deși în urma atacurilor au fost avariate și clădiri rezidențiale.

Publicația NEXTA a difuzat imagini cu o dronă iraniană care a survolat Kievul luni dimineață. Potrivit The Guardian, aceasta ar fi cauzat cea de-a cincea explozie din oraș, după ce soldații ucraineni nu au reușit să o doboare.

Ulterior, primarul Vitali Kliciko a publicat o fotografie cu epava uneia dintre dronele kamikaze care au atacat Kievul în această dimineață.

Atacul de luni dimineață a avut loc la doar două zile după ce președintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat că „nu va fi nevoie de alte lovituri masive” asupra Ucrainei.

08:42 17.10.2022

Rusia racolează la întâmplare oameni de pe stradă pentru a lupta în Ucraina

Soldați ruși în Piața Roșie din centrul Moscovei, 29 septembrie 2022, înainte de ceremonia de încorporare a teritoriilor ucrainene în Rusia.
Soldați ruși în Piața Roșie din centrul Moscovei, 29 septembrie 2022, înainte de ceremonia de încorporare a teritoriilor ucrainene în Rusia.

Polițiștii și militarii au dat buzna, săptămâna trecută, asupra unui centru de afaceri din Moscova, în căutare de oameni care să lupte în Ucraina, și i-au prins pe aproape toți cei pe care i-au văzut, scrie The Washington Post.

Printre cei luați cu arcanul se numără muzicieni care făceau repetiții, un curier care se afla acolo pentru a livra un colet, dar și angajatul unei agenții din Moscova, foarte beat, în jur de 50 de ani, cu un handicap de mers.

„Habar nu am de ce l-au luat”, a spus Alexei, care, la fel ca alte zeci de persoane din complexul de birouri, a fost luat și dus la cel mai apropiat birou de înrolare militară, parte a unei noi faze dure a campaniei rusești.

În ultimele zile, forțele poliției și armatei au răpit bărbați de pe străzi și din fața stațiilor de metrou, mai relatează cotidianul american, care precizează că astfel de raiduri au avut loc și în blocuri, birouri, pensiuni sau cafenele și restaurante.

Prin urmare, în orașele și localitățile din întreaga Rusie, bărbații apți de luptă se ascund pentru a evita să fie trimiși la războiul din Ucraina.

08:45 17.10.2022

Atacuri și în Zaporojie

Anatoli Kurtev, secretarul Consiliului Municipal din Zaporojie, a declarat luni dimineață că a avut loc un atac în cursul nopții, dar că până acum nu au fost raportate răniți sau victime.

„În această noapte, în timpul raidului aerian, ocupanții rasiști (joc de cuvinte între ruși și rasiști - n.red.) au lansat un atac la periferia orașului și în suburbii. Conform datelor preliminare, nu există distrugeri și nici persoane rănite”, a scris el.

09:04 17.10.2022

Zelenski: Oricine capturează soldați ruși oferă posibilitatea de a-i elibera pe eroii noștri

Președintele Ucrainei a declarat duminică seară că punctele fierbinți din Donbas sunt Soledar și Bahmut, unde continuă luptele „extrem de grele”.

„Ocupanții au aruncat împotriva forțelor noastre tot ce au putut, inclusiv 2.000 de "prizonieri" - aceștia se află printre mercenarii de acolo. Și aceștia sunt "condamnați" cu sentințe lungi pentru infracțiuni grave. Ei sunt ținuți pe front nu doar cu bani, ci și cu promisiunea amnistiei”, a spus Volodimir Zelenski.

„Acesta este modul în care statul rus sponsorizează teroarea - caută criminali în închisori și le promite libertatea dacă mai ucid. Se mai îndoiește cineva în lume că Rusia ar trebui să fie desemnată oficial ca stat terorist?”, a completat el.

El a mulțumit forțelor ucrainene care luptă, în special acelor unități care „au furnizat rezultatul alimentării fondului de schimb”. „Acest lucru este extrem de important - toți cei care capturează soldați ruși ne oferă posibilitatea de a ne elibera eroii”, a subliniat el.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG