Linkuri accesibilitate

Revizuirea Constituției propusă de Putin trece de primul vot


Parlamentarii ruși aplaudă după ce au votat, în unanimitate, revizuirea Constituției în Duma de Stat.

Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a aprobat, în unanimitate, joi, într-o primă lectură, proiectul de revizuire a Constituției înaintat de președintele Vladimir Putin.

Toți cei 432 de parlamentari prezenți în Duma de Stat au votat în favoarea modificărilor, la doar trei zile de la prezentarea amendamentelor.

"A fost o dovadă puternică de unitate", a declarat Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, adăugând că a doua lectură urmează să aibă loc pe 11 februarie.

Procedura de vot implică trei lecturi, înainte ca proiectul de modificare a Constituției să ajungă în camera superioară, Consiliul Federației. Ulterior, documentul final va fi semnat de Putin.

Se consideră că schimbările îi conferă lui Vladimir Putin posibilitatea de a-și păstra influența, odată ce actualul mandat prezidențial expiră în 2024, deși a declarat, la sfârșitul săptămânii, că nu doreşte ca Rusia să se întoarcă la practica din epoca sovietică de a avea conducători pe viaţă care mor în funcţie, notează Reuters.

Putin, în vârstă de 67 de ani, nu a dezvăluit ce intenționează să facă odată ce va părăsi Kremlinul.

Amendamentele ar introduce pentru prima dată statutul Consiliului de Stat, acum un organism consultativ, de consiliere a președintelui, în Constituție. Unele dintre puterile președintelui vor fi, de asemenea, reduse și cele ale Parlamentului vor fi extinse.

Anunțul lui Putin cu privire la revizuirea Constituției, în discursul din 15 ianuarie, a fost urmat rapid de demisia guvernului premierului Dmitri Medvedev și de numirea unui nou premier, Mihail Mişustin, relativ necunoscut marelui public.

Schimbările acestea rapide i-au determinat pe analiști să spună că Putin urmărește să pună bazele pentru a se menține la putere și după 2024.

Liderul rus a spus că, prin modificări, Parlamentul va primi mai multe atribuții, dar că va fi menținută, totodată, o Președinție puternică. De exemplu, parlamentarii vor decide premierul, și nu președintele, cum este în prezent, dar acesta îl poate demite. Preşedintele rus va putea și să refuze să semneze o lege adoptată de două treimi dintre deputaţi.

În plus, președintele Rusiei a menționat că schimbările constituționale ar trebui să confere legislației naționale primatul asupra legislației internaționale.

Putin a mai propus să fie înăsprite condițiile alegerii președintelui, orice viitor președinte trebuie să fi trăit pe teritoriul Federației Ruse vreme de cel puțin 25 de ani și să nu aibă cetățenie străină sau rezidența în altă țară.

Președintele rus a promis un referendum privind modificările, fără a înainta o dată, unii oficiali sugerând că acesta ar putea avea loc în câteva săptămâni.

Forțele ucrainene resping atacurile rusești „nelimitate" pe frontul din Donețk
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:36 0:00
XS
SM
MD
LG