Un articol New York Times prezintă presiunea pusă de Ucraina pentru a primi din partea SUA rachete cu rază lungă, cu bătaie la 190 de mile, care ar putea ajunge și pe teritoriul Rusiei. Ținta ar fi Crimeea, teritoriu ocupat de ruși încă din 2014.
Potrivit sursei citate, președintele Biden a manifestat reticiență, iar Casa Albă nu vrea să provoace Rusia și să escaladeze războiul prin trimiterea acestor arme în Ucraina.
„Încercăm să evităm un al treilea război Mondial", a repetat în declarațiile sale președintele Biden.
România apare menționată când sunt enumerate scenariile luate în calcul dacă Vladimir Putin va încerca să acopere înfrângerea de pe frontul estic din Ucraina cu alte acțiuni în forță. În acest context, se menționează distrugerea unor baze de aprovizionare pentru armata ucraineană, care s-ar afla în România.
La cererea Europei Libere, jurnaliștii NYT au clarificat că fac referire la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, dar că nu ar fi vorba explicit de arme grele în cazul României, ci doar al Poloniei.
Conform surselor oficiale, arme grele nu tranzitează baza militară de la Mihail Kogălniceanu, iar în ea se află staționați militari din partea țărilor aliate NATO.
Generalul (r) Ștefan Dănilă susține că „centre de transfer de tehnică militară grea în România nu sunt în momentul de față, pentru că ar fi foarte vizibile. Nu avem niciun fel de dovadă.”
„Datele comunicate oficial arată un ajutor minim, echipament de protecție, muniție clasică, sunt diferențe evidente între ajutorul trimis de țări precum Polonia și de România”, explică și generalul (r) Virgil Bălăceanu pentru Europa Liberă.
Europa Liberă a trimis o solicitare pe tema centrelor de aprovizionare de armament către Ministerului Apărării Naționale, la care nu a primit încă un răspuns oficial.
Rusia a acuzat România, la începutul acestei luni, că a trimis cinci pachete de ajutoare militare Ucrainei. Rușii au invocat o înregistrare telefonică în care ministrul apărării ucrainean i-ar fi mulțumit lui Vasile Dîncu pentru armele trimise, dar nu au oferit detalii.
Statul român a refuzat să detalieze ce ajutor militar a trimis Ucrainei, în timp ce alte țări europene au vorbit deschis despre acest subiect. Întrebat dacă România a trimis arme grele vecinilor din Ucraina, președintele Iohannis a evitat să răspundă.
De ce nu știm cum contribuie România militar la războiul din Ucraina?
Sprijinul militar României nu se compară cu cel al altor țări care au făcut publică lista cu echipamentul militar trimis Ucrainei.
„Ucraina are o listă de echipamente militare care sunt necesare, or o parte din acestea nu sunt în dotarea României, sau nu sunt modernizate, iar stocurile sunt limitate”, explică gen. Bălăceanu.
Liderii de la Kiev susțin că sprijinul militar din partea statelor europene din Vest a scăzut în timpul verii. România s-a angajat public la ajutoare umanitare și militare în valoare de doar 10 milioane de dolari.
Președintele Klaus Iohannis afirma la începutul lunii iunie că România preferă să nu anunțe public ce și cât oferă Ucrainei.
„A fost o decizie la nivelul statelor care sprijină Ucraina ca aceste date să nu fie făcute publice”, conform gen. Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles.
„În definitiv, pe surse publice, rușii ar știi exact care sunt cantitățile și tipurile, rutele ș.a.m.d. Ori lucrul acesta are un anumit grad de secretizare, e vorba de furnizare de echipamente militare. Există foarte multe date, când e vorba de război, cu caracter clasificat, o regulă pe care trebuie s-o înțelegem și s-o respectăm”, a adăugat el.
Potrivit experților militari consultați de Europa Liberă, informații cu privire la aceste acțiuni militare sunt divulgate doar după ce operațiunea s-a încheiat sau după ce informațiile nu mai sunt vulnerabile din punct de vedere strategic.
Pentru a nu le livra rușilor informații vitale, este necesară menținerea în confidențial a informațiilor legate de dotările militare, a trupelor și a pozițiilor acestora, este mesajul experților Europa Liberă.
Cei doi generali consideră că nu fiecare mișcare de aprovizionare militară trebuie făcută publică din moment ce sunt informații sensibile, care ar putea face diferența atât pe front cât și în războiul dus în domeniile media și informatic.
Cât de serioase sunt amenințările Rusiei?
La începutul lunii septembrie, purtătoarea de cuvânt al ministerului de externe rus, Maria Zaharova, a acuzat România că trimite în secret transporturi masive de arme mortale către Ucraina. Aceasta a spus că România instigă la crime și contribuie la prelungirea conflictului.
Potrivit Agenției oficiale de știri ruse TASS, într-o declarație din 18 septembrie președintele Belarusului Aleksandr Lukașenko a spus „astăzi e Ucraina, mâine poate fi Moldova, țările baltice, Polonia sau România”, o amenințare directă la adresa țării noastre cu privire la implicarea României în conflict în percepția alianței Putin-Lukașenko.
Reacția MAE a fost fermă de a respinge ferm afirmațiile, considerând că acestea „alimentează retorica bazată pe apel la forță și amenințarea cu forța în relațiile internaționale”.
Conform generalului Dănilă, „Belarus este doar un vasal al Rusiei, nu are un punct de vedere."
„Federația Rusă face tot posibilul pentru a produce dezordine în NATO și pentru a crea panică în statele vecine cu Ucraina. În cazul România, este firesc să vină cu amenințări, chiar cred că la adresa Poloniei și țărilor baltice au fost amenințări mai mari decât la adresa României. Pe de altă parte, România este conștientă de comportamentul ostil, chiar agresiv al Rusiei. Încă din 2014, ba chiar dinainte, am fost printre primii care au ridicat problema ca Rusia să fie analizată din punct de vedere al amenințărilor și să vedem dacă nu cumva este o amenințare la adresa NATO”, a fost poziția generalului în rezervă.
El explică modul în care România a insistat ca Rusia să fie privită ca o posibilă amenințare, chiar și în clipele în care era considerată un partener al NATO. Așadar, amenințările Rusiei, transmise prin Lukașenko, nu sunt o surpriză pentru țara noastră, spune Dănilă.
După ani în care statele vecine Rusiei au semnalat acest fapt, invazia Crimeei din 2014 a făcut aliații NATO să înțeleagă că „Rusia nu a renunțat la ideea de control a statelor din jur”, subliniază generalul Dănilă, fost șef al Statului Major General.
În prima analiză strategică a apărării din România din 2020, s-a constatat că cea mai mare amenințare asupra României a unui stat non-NATO ar veni din partea Rusiei, a menționat Dănilă.
Acesta adaugă că, mai degrabă decât să lanseze un atac militar asupra României, Rusia ne-ar putea ataca cibernetic, logistic sau economic. Fostul șef al Statului Major amintește că „în momentul de față, un atac militar ar fi un scenariu aproape exclus deoarece ar însemna o agresiune din partea Rusiei la adresa unui stat NATO, o declarație de război față de NATO”.
Aceste amenințări ale Rusiei și Belarusului ar fi mai degrabă de natură psihologică decât amenințări tangibile din punct de vedere strategic.
Potrivit lui Bălăceanu, Rusia „nu amenință în mod specific România. România a fost un timp ținta atacurilor care veneau dinspre Moscova legat de scutul antirachetă. Văd că nu mai are aceeași incidență la ora actuală. Ei fac mai degrabă trimitere la țările de pe granița de est, țările baltice, Polonia, Moldova apare destul de des pentru a se crea un efect psihologic negativ.”
Impactul acestor amenințări s-ar putea face simțit mai degrabă la nivelul psihic al populației. Stresul acestor intimidări poate crea neliniște între cei care-și doresc răspunsuri clare cu privire la avansul Rusiei, dar nu le pot primi din cauza naturii imprevizibile și confidențiale a tacticilor militare de război.
