Acțiunea, denumită „Trei luni, trei poduri”, desfășurată pe 1 februarie, a provocat o coadă de mașini de un kilometru la intrarea în oraș. În același timp, studenții de la Universitatea din Novi Sad și susținătorii lor au anunțat o blocadă de 24 de ore pe Podul Libertății, care va dura până pe 2 februarie, ora 15:00, ora locală.
Sute dintre studenții participanți au ajuns în Novi Sad din Belgrad, după un marș de protest de două zile pe o distanță de aproximativ 80 de kilometri.
Manifestațiile vin în contextul unor luni întregi de proteste antiguvernamentale, generate de prăbușirea infrastructurii din Novi Sad, care a provocat moartea a 15 persoane.
Protestatarii cer tragerea la răspundere a celor vinovați de prăbușirea acoperișului – accident pe care participanții la manifestații îl atribuie corupției și incompetenței guvernamentale.
Pe 27 ianuarie, fermierii sârbi, aflați la volanul tractoarelor lor, s-au alăturat studenților pe principalele artere din capitala Belgrad, într-o blocadă de 24 de ore împotriva modului în care președintele Aleksandar Vučić a gestionat consecințele tragediei din gara din Novi Sad.
Fermierii au participat și la protestele din Novi Sad.
Deși protestele s-au concentrat inițial pe acest dezastru, furia cetățenilor a crescut și pune o presiune tot mai mare asupra guvernului lui Vučić.
Pe 28 ianuarie, premierul Milos Vučević și-a dat demisia, după săptămâni de proteste în masă care cereau găsirea responsabililor pentru accidentul mortal. Președintele Vučić a declarat că a acceptat demisia „cu reticență” pentru că premierul Vučević „nu a greșit cu nimic”.
Mii de oameni au mărșăluit prin Novi Sad pe 1 februarie, fluturând steaguri și pancarte în timp ce ocupau cele trei poduri principale, pentru ca mai apoi să se reunească pe Podul Libertății, cel mai mare dintre ele.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.