Linkuri accesibilitate

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare nu mai există. SUA au confirmat retragerea. Ce riscă România


Șefii diplomațiilor americană și rusă, Mike Pompeo și Serghei Lavrov, fotografie făcută la Soci, în Rusia, pe 14 mai 2019
Șefii diplomațiilor americană și rusă, Mike Pompeo și Serghei Lavrov, fotografie făcută la Soci, în Rusia, pe 14 mai 2019

'Retragerea SUA conform art.XV din Tratat intră în vigoare astăzi (vineri), întrucât Rusia nu a revenit la respectul total şi verificat' al pactului, a declarat într-un comunicat şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, din Bangkok, unde participă la un summit regional.

SUA au confirmat vineri retragerea oficială din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), acuzând din nou Rusia de încălcarea acestui pact bilateral emblematic, încheiat la sfârşitul Războiului rece, şi insistând că Moscova este 'singura responsabilă' de încetarea acestuia.

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) a fost încheiat în 1987, între preşedinţii Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov. El interzicea folosirea anumitor rachete balistice cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Moscova a preluat iniţiativa şi a anunţat anterior (vineri dimineaţa) încetarea existenţei Tratatului INF 'la iniţiativa' SUA.

Pompeo a explicat ulterior că "pe 2 februarie 2019, SUA au acordat şase luni Rusiei să se conformeze din nou Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare. Rusia a refuzat, aşa că tratatul încetează astăzi. Statele Unite nou vor rămâne parte a unui tratat încălcat de cealaltă parte. Rusia poartă responsabilitatea exclusivă".

Tot vineri, Ministerul de Externe al Rusiei a confirmat oficial anularea Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare.

"Pe 2 august 2019, la iniţiativa părţii americane, a încetat să mai fie apicabil tratatul între Uniunea Sovietică şi Statele Unite privind eliminarea rachetelor cu raze intermediare şi scurte de acţiune, semnat la Washington pe 8 decembrie 1987", se arată într-un comunicat dat publicităţii de Ministerul rus de Externe, citat de agenţia de ştiri Tass.

În acelaşi timp, Rusia, care şi-a suspendat participarea la acest pact, considerat cheia de boltă a securităţii europene timp de decenii, a propus SUA şi NATO 'un moratoriu' asupra desfăşurării de arme cu rază intermediară.

Washingtonul şi-a suspendat participarea la Tratatul INF la începutul lunii februarie, acuzând Rusia că a dezvoltat un sistem de rachetă ce încalcă prevederile pactului.

Această suspendare a deschis o perioadă de tranziţie de şase luni care se încheie vineri cu retragerea americană. Începând de vineri, 2 august 2019, tratatul își încheie pur și simplu existenţa.

Tratatul INF, care a dus la eliminarea unei întregi serii de rachete cu capacitate nucleară şi rază intermediară de acţiune, între 500 și1.500 de kilometri a permis eliminarea rachetelor SS20 ruseşti şi a Pershing-urilor americane desfăşurate în Europa, potrivit AFP.

Washingtonul reproşează Moscovei dezvoltarea rachetei 9M729, care reprezintă potrivit șefului diplomației de la Washington o 'ameninţare directă' la adresa americanilor şi a aliaţilor lor, în timp ce Rusia susţine că racheta sa nu depăşeşte 480 km şi deci nu încalcă prevederile tratatului.

Secretarul de stat american a adăugat că autorităţile ruse nu au profitat, în cursul ultimelor şase luni, de 'ultima şansă' de a salva tratatul.

Pentru România încetarea Tratatului privind Forţele Nucleare înseamnă potrivit fostului ministru de Externe, Teodor Meleșcanu „revenirea la situaţia în care exista posibilitatea utilizării în zona europeană, inclusiv pe teritoriul României, a unor arme nucleare cu rază medie de acțiune”. Riscurile pentru România sunt destul de mari după cum a explicat pentru Europa Liberă Analistul militar rus Pavel Felgenhauer, care insistă că România este tratată la Moscova ca o „țintă”. Rusia are sistemele Kinjal, rachetele Iskander, toate atașate la avioanele interceptoare MIG-31 după cum descrie Felgenhauer lucrurile: „acest sistem a fost elaborat și instalat special pentru a lovi România, pentru că altfel nu au nicio utilitate. Statul Major rusesc spunea încă din anul 2000 că ceea ce se instalează în România nu are nicio legătură cu sistemele antirachetă PRO, că ar fi vorba despre arme de atac pentru a-l omorî pe Putin. Ei spuneau că această bază este construită special pentru a-l omorî pe Putin când acesta se află la baza lui din Soci, că acesta este motivul pentru care sistemul a fost instalat în România”.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG