Linkuri accesibilitate

Vaccinarea bate pasul pe loc, Guvernul e mulțumit. Riscul valului patru, cu tulpina Delta


Deși ritmul vaccinării a încetinit, guvernul nu pare a fi îngrijorat. Experții avertizează asupra riscului unui val patru cu tulpina Delta, mult mai contagioasă.

Campania de vaccinare este un eșec (acum două zile s-au vaccinat doar 20.040 de persoane, din care cu prima doză 6.800), pe care însă nici guvernul, nici Comitetul Național de Coordonare nu și-l asumă. Mai mult, eșecul este ambalat în argumente care eludează realitatea.

Specialiștii din întreaga lume, în frunte cu cei ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) lansează avertismente despre iminența unui al patrulea val, de data aceasta cu mult mai infecțioasa tulpină Delta (cea indiană).

Pericolul este admis și în România, dar autoritățile par incapabile să ia măsuri pentru a-l preveni și, mai ales, să găsească soluții pentru a rezolva problema ritmului scăzut al vaccinării.

Țintele fixate chiar premierul Florin Cîțu: 5 milioane de oameni vaccinați până la 1 iunie, au căzut în desuetudine, iar curba vaccinării scade constant de o lună încoace. Până acum, așa cum arată datele europene oficiale, România a vaccinat doar 24% din populație, fiind pe penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei.

Pentru Cîțu campania „funcționează”, deși în realitate bate pasul pe loc

Cu toate acestea, premierul Florin Cîțu nu pare foarte alarmant, ba din contra, așa cum a declarat, marți, după o întâlnire cu ministrul Educației referitoare la vaccinarea copiilor, e chiar mulțumit. Campania de vaccinare funcționează, ca dovadă scăderea numărului de cazuri, de decese și pacienți aflați la ATI.

Citind de pe hârtii, ușor plictisit, premierul a punctat că vaccinarea merge bine, ceea ce a permis relaxarea, iar ca dovadă, de la 1 iulie vor fi deschise târgurile și talciocurile.

„​De la 15 mai, faptul că ne-am vaccinat ne-a permis să relaxăm tot mai multe restricții. O cerință foarte mare a fost aceea de a redeschide în zonele rurale târgurile, talciocurile, târgurile de animale și vom putea face acest lucru de la 1 iulie tocmai pentru că lumea se vaccinează și în zonele unde avem o rată de vaccinare mare vom putea să le deschidem și să le ținem deschise. Faptul că a funcționat și funcționează campania de vaccinare îl vedem prin numărul de persoane infectate zilnic, aici avem un număr care a scăzut și numărul de persoane care decedează scade în fiecare zi, numărul personelor în secțiile ATI a scăzut. Deci, campania funcționează”, a concluzionat Florin Cîțu.

Deși avertizează asupra riscului unui val patru al pandemiei, cu tulpina Delta, coordonatorul campaniei de vaccinare colonelul Valeriu Gheorghiță, nu pare totuși prea îngrijorat, spunând că imunitatea colectivă în România este undeva în jurul a 45-50%, ceea ce explică scăderea numărului de cazuri de COVID-19 și controlul epidemiologic. Medic și nu politician, Gheorghiță, admite că „​într-o lună și jumătate vom înregistra o creștere a numărului de cazuri" și că, date fiind posibilitățile de vaccinare, „​nu avem nicio scuză dacă în toamnă vom avea un val foarte mare de îmbolnăviri".

Într-adevăr, după vaccinare va merge în continuare în ritmul acesta, în toamnă există șanse ca scuzele să fie absolut necesare, dar inutile.

Dr. Emilian Popovici: Fără 60% vaccinați, vom avea valul patru

Din punctul de vedere al profesorului Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, impasul vaccinării era previzibil din moment ce nu mai există nicio restricție și oamenii nu mai simt nicio presiune. În plus, campania de vaccinare a fost direcționată preponderent spre populația urbană, uitându-se că 40% e în rural.

„​Dacă vrem să creștem procentele pentru perioada de toamnă-iarnă, că la ea ne referim, trebuie să ne îndreptăm atenția spre populația rurală. Trebuie făcute echipe de vaccinare, caravane, organizate prin legătură cu primarii, cu preoții care sunt orientați pozitiv către vaccinare, cu medicii de familie, dascălii. Se pot găsi metode, pentru că altfel nu avem cum să facem procentele acestea în toamnă. Dacă nu vom avea un procent de 60% vaccinați în sezonul toamnă-iarnă atunci este posibil să ne confruntăm cu valul patru, mai ales pe fondul acestei variante Delta care vine cu o transmisibilitate crescută chiar și față de varianta britanică”, explică Emilian Popovici pentru Europa Liberă.

Profesorul mai atrage atenția că peste vară mobilitatea populației va crește, deci lucrurile ar putea fi destul de serioase în toamnă, pentru că imunitatea colectivă din România, undeva în jur de 50%, nu va face față sporului de creștere a tulpinii Delta.

„​La noi s-a renunțat la măsuri fără să fie o acoperire de imunitate colectivă, pentru că un 50% e fragilă, undeva între ape. Face față la variantele circulate acum, dar dacă va apărea varianta Delta cu siguranță că lucrurile nu vor sta bine. Mai ales că acum peste vară crește mobilitatea, să ne aducem aminte că în iunie anul trecut am avut 300 de infecții, în august 1.200, or, în momentul în care îți apare o variantă cu o trasmisibilitate crescută lucrurile nu pot să fie decât și mai serioase”.

Dr. Octavian Jurma: Eșecul este transformat în succes ca pe vremea lui Ceaușescu

Medicului și cercetătorului Octavian Jurma, consideră că eșecul vaccinării este rezultatul relaxării, lucru pe care guvernanții nu l-au înțeles nici acum, ca dovadă că se pregătește o relaxare totală, ceea ce va îngropa definitiv vaccinarea. Mai mult, eșecul este transformat în succes, ca pe vremea lui Ceaușescu, punctează Jurma.

Curba vaccinării în ultimele 30 de zile arată o descreștere accentuată
Curba vaccinării în ultimele 30 de zile arată o descreștere accentuată

„​Cum este abordat un asemenea eșec? Simplu, este declarat un succes. Nu e o abordare tocmai originală. Asemenea 'succese' am mai văzut si pe vremea lui Ceaușescu, deci nu e de loc de bun augur pentru ceea ce ne așteptăm să vină la toamnă (si nu mă refer doar la alegerile din PNL si USR). Nu știu cât de tare se sărbătorește acest 'succes' în guvernul domnului Cîțu, dar e fără îndoială un succes real al campaniei antivaccinare și negaționiștii au de ce să sărbătorească. Ne-au dat liber la infectare și roadele le vom culege la toamnă. Evident, recunoașterea neputinței nu înseamnă la noi și predarea campaniei pe mâna unor oameni care pot face mai mult. Înseamnă doar că vaccinarea nu va mai fi criteriu pentru nici un fel de relaxare de acum înainte”, scrie Octavian Jurma pe Facebook.

Creșterea cazurilor de COVID în toamnă va pune din nou presiune pe sistemul sanitar și vor fi impuse din nou restricții, atrage atenția medicul Virgil Musta, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.

„​Probabil că în momentul când se va constata că apare tulpina și că se va transmite comunitar și în România, vor apărea din nou restricțiile. Avem deja un plan de intrare din nou în alertă în cazul în care apare o nouă tulpină care creează transmitere comunitară”, spune Virgil Musta.

Delta, o bombă cu ceas

Varianta mai contagioasă, tulpina apărută în India, Delta, este cea mai rapidă şi mai puternică de până acum a coronavirusului şi va „ataca” persoanele cele mai vulnerabile, mai ales în locurile cu rate scăzute de vaccinare, au avertizat luni oficiali ai OMS.

Doctorul Mike Ryan, director general al programului de urgenţe al OMS, a spus că varianta Delta are „​potenţialul să fie mai letală” și că trebuie luate măsuri pentru protejarea persoanelor vulnerabile prin donarea şi distribuirea de vaccinuri pentru COVID-19.

OMS a declarat, vineri, că Delta devine varianta dominantă a bolii la nivel mondial, iar studiile sugerează că este cu aproximativ 60% mai transmisibilă decât tulpina inițială, apărută în China, și cu 40% decât cea britanică.

Tulpina Delta este mult mai contagioasă decât variantele inițiale.
Tulpina Delta este mult mai contagioasă decât variantele inițiale.

Studiile sugerează că Delta este cu aproximativ 60% mai transmisibilă decât Alfa, care era mai contagioasă decât tulpina iniţială care a apărut în Wuhan, China, la sfârşitul anului 2019.

Oficialii OMS au spus că au existat rapoarte conform cărora varianta Delta provoacă şi simptome mai severe, dar că sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma aceste concluzii. Cu toate acestea, există semne că tulpina Delta ar putea provoca simptome diferite faţă de alte variante.

„​Această variantă specială Delta este mai rapidă, este mai puternică, îi va ataca pe cei mai vulnerabili mai eficient decât variantele anterioare şi, prin urmare, dacă există oameni rămaşi nevaccinaţi, aceştia vor fi supuşi unui risc suplimentar”, a mai spus doctorul Mike Ryan.

Unde și cum s-a răspândit noua tulpină

Delta s-a răspândit acum în 92 de ţări, a declarat luni Maria Van Kerkhove, director tehnic al OMS pentru Covid.

  • Statele Unite - În prezent, Delta reprezintă cel puţin 10% din toate cazurile noi, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, şi este pe cale să devină varianta dominantă în ţară.
  • Marea Britanie - Varianta Delta reprezintă acum 99% din noile infectări din Anglia, care a ajuns să aibă în jur de 10.000 de cazuri noi pe zi, în ciuda faptului că 60% dintre adulți sunt vaccinați cu ambele doze, iar 80%, cu cel puțin o doză.
  • Germania - Varianta Delta reprezintă deocamdată 6% din cazuri, dar „procentul crește”, a avertizat vineri Lothar Wieler,, președintele Institutului Robert Koch.
  • Rusia - În Moscova, majoritatea infecțiilor sunt cu tulpina indiană, care a devenit dominantă. Potrivit cifrelor oficiale, capitala Rusiei a înregistrat sâmbătă 9.120 de noi infecții în 24 de ore, un nivel record pentru a doua zi consecutiv, iar varianta Delta a reprezentat 90% dintre noile cazuri, potrivit primarului Moscovei. Medicii din spitalele COVID, citați de The Moscow Times, spun că noua variantă nu este doar foarte contagioasă, ci și rezistentă la tratamentele folosite până acum pentru a trata bolnavii infectați cu SARS-COV-2. Rusia a vaccinat până în prezent doar 13% din populație.
  • Belgia - Tulpina reprezintă în jur de 4% din cazuri, dar este în creștere. „Avem încă câteva săptămâni până când varianta Delta devine dominantă”, a spus Steven Van Gucht, virusolog belgian, purtător de cuvânt al guvernului federal de la Bruxelles pe tema COVID. În prezent, în jur de 51% din populația Belgiei a fost vaccinată cu cel puțin o doză.
  • Portugali a- În Lisabona, rata infectărilor în ultimele 14 zile se apropie de 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, majoritatea fiind cu tulpina indiană. Guvernul a anunţat închiderea zonei metropolitane a Lisabonei şi interzicerea intrărilor şi ieşirilor din această zonă la sfârşit de săptămână.
  • Irlanda - În ultima săptămână, varianta Delta a fost detectată în circa 20% dintre noile cazuri de COVID-19, o creştere considerată îngrijorătoare. Aproape două treimi dintre adulţi au fost vaccinaţi cel puţin cu prima doză de vaccin anti-COVID-19, iar o treime cu ambele doze.
  • România - Au fost înregistrate doar 35 de cazuri până acum, potrivit INSP., dar cifrele sunt relative din cauza numărului redus de testări și secvențieri ale genomului.
Problema oxigenului medical, rezolvată de studenții din Kabul
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:10 0:00
XS
SM
MD
LG