SUA au un reprezentant juridic pe probleme de corupție și spălare de bani în România și Bulgaria

Jessica H. Kim, consilieră juridică pentru România și Bulgaria, a primit noile atribuții în decembrie 2019.

Departamentul de Justiție al SUA a trimis în România și Bulgaria un consilier juridic regional, Resident Legal Advisor, procurorul federal Jessica H. Kim urmărind chestiuni legate de corupție și criminalitate organizată.

În descrierea de pe pagina de LinkedIn a noului reprezentant al SUA, Jessica H. Kim, se precizează că rolul acesteia este să ofere „asistență sectorului justiției pentru consolidarea capacității de combatere a corupției publice, spălării banilor și criminalității organizate".

Postul, care nu a existat în trecut, a fost preluat în decembrie 2019.

Kim își va desfășura activitatea atât la Ambasada SUA din București, cât și la Ambasada din Sofia.

De altfel, Jessica Kim a participat deja, pe 6 ianuarie, la o întâlnire cu ministrul bulgar al Justiției, Danail Kirilov, alături de ambasadoarea SUA la Sofia, discutând subiecte privind statul de drept înainte de Dialogul strategic SUA-Bulgaria, care are loc pe 8 ianuarie.