10 decembrie 1987
Your browser doesn’t support HTML5
Abdicarea forțată a regelui Mihai în documente diplomatice
Vlad Georgescu prezintă o selecție din corespondențe ale diplomaților francezi în post la Londra, Berna și București despre pregătirea loviturii de stat comuniste împotriva regelui Mihai și actul abdicării forțate de la 30 decembrie 1947. Documente în lectura lui Ioan Ioanid.
„Oameni, fapte, întâmplări”
Vlad Georgescu: Aș vrea să retrăim astăzi evenimentele de la 30 decembrie 1947 prin prisma corespondențelor diplomaților francezi în post la Londra, Berna și București. Astfel, Ambasadorul Franței la Londra telegrafia la 7 noiembrie următoarele:
„De la Ambasadorul Franței în Marea Britanie. Londra, 7 noiembrie 1947, ora 14.55. Presa a anunțat că Regele României va asista la căsătoria Principesei Elisabeta. Știrea este exactă. În orice caz, Regele Mihai a fost invitat, dar ne putem întreba dacă în cele din urmă va putea părăsi Bucureștiul sau, dacă odată plecat, va fi autorizat să revină. Din sursă foarte bine informată am aflat în legătură cu aceasta că invitația odată trimisă, ministrul Angliei la București s-a dus la palat să explice că invitația era justificată din motive familiale și din dorința de a oferi Regelui Mihai satisfacția de a reveni printre capetele încoronate ale Europei, dar că aceste explicații fiind precizate, Guvernul britanic îl sfătuia pe Rege să nu părăsească Bucureștiul și să nu lase locul gol. Răspunsul suveranului a fost că Guvernul român îl autorizase să călătorească și că în aceste condiții era hotărât să facă voiajul. La Foreign Office (Ministerul de externe britanic) se pune întrebarea dacă nu cumva Regele Mihai, presimțind o lovitură împotriva sa, ar dori să folosească astfel ocazia unei evaziuni legale și dacă, pe de altă parte, Guvernul Groza n-a găsit prin această invitație făcută Regelui o cale elegantă de a se descotorosi de un suveran a cărui docilitate nu este asigurată.
Vlad Georgescu
Trei zile mai târziu, la 10 noiembrie, ministrul Franței la București Auboyneau telegrafia următoarele: „De la Legația Franței la București. 10 noiembrie 1947, ora 12.00. Sărbătoarea onomastică a Regelui Mihai a căzut a doua zi după sfârșitul Săptămânii prieteniei româno-sovietice și, contrar tradiției, nu a fost serbată și nici n-a fost însoțită de vreo ceremonie publică. Doar membrii Guvernului au fost invitați la slujba de la Patriarhie. Evenimentul este de-abia menționat în presă, cele mai multe ziare mulțumindu-se să publice în pagina a treia textele telegramelor oficiale de felicitare. Doar organul oficial al Partidului Comunist, „Scânteia”, publică fotografia Regelui și-i urează viață lungă și o domnie fericită, în cursul căreia să vegheze la realizarea reformelor democratice, menite să asigure independența politică și economică a țării, precum și un mai bun nivel de trai maselor muncitorești. Pe de altă parte, printre mulțimea mult mai numeroasă ca de obicei, care defilează la palat spre a semna registrele de felicitări, oratori improvizați laudă meritele tânărului suveran.”
La începutul lunii decembrie, Parisul primea următoarea telegramă: „La 3 decembrie 1947, ministrul Franței în Danemarca, Charbonnier, telegrafia Președinției Franței și primului ministru al Franței rezumatul conversației sale cu Prințul Renè de Bourbon-Parma, ofițer francez, soțul Principesei Margareta a Danemarcei și viitorul socru al Regelui Mihai: „Mesaj rezervat. Foarte secret. Prințul Renè de Bourbon-Parma mi-a confirmat în mod cu totul confidențial că în cursul șederii tânărului suveran la Londra s-au exercitat puternice presiuni familiale asupra sa pentru a-l hotărî să nu se mai întoarcă în țara sa. El ar fi răspuns de fiecare dată că nu-și putea părăsi poporul și că datoria sa era de a rămâne în mijlocul compatrioților săi”.
Trecem la Berna, unde se știau următoarele: „De la ministrul Franței în Elveția, Hoppenot. Berna, 19 decembrie 1947. Regele României a plecat din Lausanne noaptea trecută și se îndreaptă spre București. Cu toate că, urmând versiunea cea mai răspândită, Regele se întoarce în țara sa împotriva sfaturilor date de familia sa și conform voinței sale de a nu-și părăsi tronul decât forțat, un membru al Legației române, care a demisionat acum câteva zile, mi-a dat explicația următoare: „Părăsind Bucureștiul, Regele ar fi avut, într-adevăr, intenția să abdice, dar la Londra i s-a dat de înțeles că acolo nu se dorea ca abdicarea lui să aibă loc cu ocazia căsătoriei Principesei Elisabeta și pe teritoriul britanic. Din partea americană i s-ar fi dat tot așa sfatul să nu abdice. În aceste condițiuni, Regele s-a hotărât să se reîntoarcă la București. El știe că nu are de ales decât între două atitudini: sau să semneze toate decretele care i se vor prezenta până în ziua în care Guvernul, socotindu-l destul de compromis, îl va sili să-și semneze propriul Act de abdicare și-l va lăsa probabil să plece nestingherit, sau să refuze să semneze și, în acest caz, va fi lichidat în scurtă vreme, rușii neputând risca să-l vadă părăsind România cu prestigiul intact”. Aceeași sursă de informație crede că Moscova nu va autoriza căsătoria Regelui, căci, astfel, s-ar oferi poporului român ocazia unor evidente manifestări de patriotism românesc și de atașament față de dinastie”.
Și acum înapoi la București. Cu câteva zile înainte de lovitura de stat. „De la Legația Franței în România. București, 21 decembrie 1947. Majestățile Lor Regele Mihai și Regina-mamă Elena s-au întors la București azi, la orele 13.00. Evenimentul a fost ținut aproape secret de către Guvern, probabil pentru a preveni orice manifestări spontane ale publicului. Cea mai mare parte a corpului diplomatic n-a fost avizată decât cu două ore mai înainte și se remarca lipsa reprezentanților URSS, ai Statelor Unite, ai Cehoslovaciei, ai Iugoslaviei, ai Poloniei, ai Olandei și ai Belgiei. În ceea ce-i privește pe membrii Guvernului, doamna Ana Pauker și dl Pătrășcanu erau prezenți, ceilalți trei miniștri comuniști - de Interne, al Comerțului și al Finanțelor - se abținuseră. Pe scurt, această primire simplă și discretă contrasta în mod straniu cu scenele de entuziasm oficial care caracterizaseră cu câteva zile mai înainte, la aceeași Gară Mogoșoaia, sosirea teatrală a mareșalului Tito. Vreau să citez această observație a unui om de rând, impiegat al Căilor Ferate: „Bine că Regele s-a întors. Când e aici, ne simțim mai liniștiți”.”
La 30 decembrie, Regele era forțat să abdice. Iată relatarea Legației franceze scrisă în aceeași zi: „De la ministrul Franței în România, Auboyneau. București, 30 decembrie 1947. Numeroasele întrevederi pe care le-am avut în ultimele patru zile cu diferite personalități de la palat nu lăsau deloc să se prevadă apropierea evenimentului care s-a produs în capitală. Desigur, doamna Nelly Catargi, doamna de onoare a Reginei, nu-mi ascunsese faptul că Familia Regală se gândise demult la Londra dacă trebuia sau nu să revină în România. La Londra, atât Curtea Regală, cât și Guvernul se abținuseră cu prudență de la abordarea chestiunii. În schimb, Ducesa de Aosta, sora Reginei Elena, care a cunoscut ea însăși ororile lagărelor de deportare din Germania, și-a exersat toată influența pentru a-i convinge pe suverani să nu se întoarcă în România. Dar Regele Mihai a refuzat să se sustragă îndeplinirii obligațiilor sale. Este iarăși adevărat că suita Regelui a fost impresionată de răceala cu care a fost primit Regele de către Guvern la întoarcerea sa și a observat că portretele suveranilor dispăruseră de pe multe clădiri publice. Regele Mihai nu s-a întors de altfel la București decât azi-dimineață, la ora 7.00, chemat de urgență de către Guvernul său. La ora 12.00, Parlamentul, care se afla în vacanță parlamentară, era convocat în sesiune extraordinară pentru a asculta, la ora 17.00, lectura textului oficial al Actului de abdicare și a proclamării Guvernului, a cărui listă v-o comunic prin cele două depeșe următoare”.
După o scurtă întrerupere de ședință, legea instituind republica populară era votată în unanimitate. Pe de altă parte, se pare că garda Palatului regal a fost deja înlocuită prin unități ale Jandarmeriei. Liniștea domnește, deocamdată, la București, unde populația a primit știrea cu tristețe desigur, dar cu apatia ei obișnuită.
O zi după lovitura de stat, o nouă telegramă de la București. „De la ministrul Franței în România, Auboyneau. București, 31 decembrie 1947, ora 22.00. Am aflat dintr-o sursă foarte sigură informațiile următoare privind pregătirea și realizarea adevăratei lovituri de stat, care a marcat ziua de ieri. Moscova, invocând amenințarea unui conflict care ar pluti asupra Europei în urma eșecului Conferinței de la Londra, ar fi hotărât în aceste condițiuni executarea imediată a programului tinzând la desființarea monarhiei, program pe care l-am descris în linii generale în telegramele mele 1107 și 1119”.
„Comuniștii trebuiau mai întâi să-și asigure controlul Armatei, de unde numirea dlui Bodnăraș ca ministru de război. Telegrama mea nr. 16365”. La 27 decembrie a avut loc o conferință între doamna Ana Pauker și domnii Gheorghiu-Dej, Bodnăraș și Chișinevschi, membri ai Comitetului Central al „partidului”, pentru a pune la punct amănuntele planului de acțiune, care n-a fost comunicat dlui Groza decât la 29 decembrie. În acea zi, la miezul nopții, președintele Consiliului cerea Regelui Mihai, care se afla la Sinaia, o audiență pentru a doua zi la ora 9.00, insistând pentru ca întrevederea să aibă loc la Reședința regală, situată la marginea capitalei.
La 30 decembrie, îndreptându-se spre acea reședință, Regele și Regina au constatat în împrejurimea ei un mare număr de camioane pline cu agenți operaționali. De altfel, garda regală, care își terminase turul de serviciu, a fost consemnată la cazarmă; înlocuirea ei cu turul următor de gardă a fost interzisă și numeroasele unități de poliție civilă și militară care se aflau deja pe loc au reținut în dependințele palatului toată suita suveranilor. Repetând o expresie, pronunțată mai demult de către Regina-mamă cu ocazia unei divergențe de păreri survenite între Rege și șeful Guvernului, președintele Groza de îndată ce a fost introdus împreună cu dl Gheorghiu-Dej în fața suveranilor, a declarat cu jovialitatea sa obișnuită: „Eu sunt pentru divorț”. Și a prezentat deîndată Actul de abdicare pentru a fi semnat de Rege.
Suveranii nici nu au fost lăsați să se consulte între ei. În timp ce Regele se retrăgea într-o încăpere alăturată, unde se găseau mareșalul Curții și secretarul său particular, Regina era insistent solicitată de către președintele Consiliului spre a-și convinge fiul să cedeze. Convorbirea Regelui cu sfetnicii săi a fost de scurtă durată. El își dăduse seama că reședința sa era deja încercuită de unitățile diviziei comuniste „Tudor Vladimirescu”. După ce și-a afirmat convingerea că acțiunea sa era în interesul poporului său pe care vroia să-l cruțe de orice vărsare de sânge, Regele s-a resemnat deci și a semnat Actul de abdicare. Dl Groza n-a mai contenit atunci cu mulțumirile și cu frumoase făgăduieli, spunând că Regele va putea părăsi liber țara împreună cu toată suita sa, că va fi autorizat să-și ia toată averea și că va păstra chiar domeniile Coroanei.
Suveranii au respins cu fermitate ultima din aceste oferte, fiind vorba de proprietăți aparținând șefului statului. Totuși, înainte de a se retrage, președintele Consiliului a omagiat cu ironie înțelepciunea Regelui, căci, spuse el: „Securitatea posedă dosare compromițătoare privind legăturile lui Mihai cu misiunile diplomatice engleze și americane și cu țărăniștii”. Astăzi s-ar părea că Regele și Regina-mamă se vor întoarce la Sinaia să-și pregătească plecarea în străinătate, dar anumite indicii cum ar fi inspectarea de către poliție a mașinilor intrând sau ieșind din curtea palatului par să arate că nu vor fi ținute promisiunile făcute ieri de către șeful Guvernului în bucuria loviturii sale necurate”.
Așadar, aceasta a fost istoria loviturii de stat de la 30 decembrie, văzută de diplomații francezi. Documentele au fost publicate recent de Mihai Sturza în ziarul „Lupta”, care apare la Paris.
(Un document sonor din colecția și prin bunăvoința dnei Mary Georgescu).