Doi jurnaliști din Belarus, inclusiv un corespondent al Deutsche Welle, au fost condamnați la 20 de zile de închisoare în Belarus, pentru presupusa participare la demonstrații neautorizate.
Decizia luată sâmbătă de un tribunal din Belarus este cea mai recentă dintr-o serie de măsuri menite, spun criticii regimului Lukașenko, să intimideze reporterii care relatează despre represiunea brutală a protestelor pașnice.
Reporterul Deutsche Welle Alyaksandr Burakau și cel independent Uladzimir Laptsevich au fost reținuți în 12 mai în Mogilev, un oraș aflat la 20 de kilometri de capitala Minsk. Cei doi se aflau acolo pentru a relata despre procesul lui Paval Severinets, unul din liderii opoziției din Belarus.
Îți mai recomandăm Medicul din Belarus care a stat 105 zile la închisoare: „Mi-am dorit să-mi mai văd mama și bunicul”Poliția i-a acuzat pe cei doi că au participat de mai multe ori, în decurs de un an, la proteste neautorizate. Jurnaliștii au respins acuzațiile, iar organizația de apărare a drepturilor omului MayDay subliniază că nu a avut loc niciun protest de amploare o în 12 mai, în fața tribunalului din Mogilev.
Directorul Deutsche Welle, General Peter Limbourg , a cerut autorităților din Belarus eliberarea imediată a celor doi jurnaliști.
Strategia lui Lukașenko
Tot mai izolat pe scena internațională, după înăbușirea violentă a protestelor și arestările devenite obișnuință în Belarus, Aleksandr Lukaşenko se va întîlni luna aceasta cu Vladimir Putin. Este cea de-a treia vizită pe care o face la Moscova în acest an.
Cei doi vor discuta, printre altele, relatează Kommersant, planurile de integrare a celor două țări. Uniunea statală decisă, în teorie, de 20 de ani, dar încă neconcretizată.
Putin a insistat în ultimii ani pentru integrarea economică a celor două țări, dar Lukașenko a respins presiunile. Acum, însă, după protestele fără precedent declanșate de alegerile de anul trecut și cu sancțiuni impuse de Occident, președintele Belarusului nu mai are multe alternative.
Îți mai recomandăm Aleksandr Lukașenko spune că vrea să transforme Belarus în „putere nucleară"Lukașenko ar vrea să obțină întâi un preț mai mic pentru energia importată din Rusia, Putin dorește însă ca integrarea să fie primul pas și abia apoi să vină reducerea prețurilor.
Economia Belarusului depinde masiv de energia rusă cumpărată la un preț sub cel al pieței, pentru susținerea sectorului de producție învechit, costisitor și ineficient.
Kremlinul a adus însă în discuție planuri de a creștere treptată a prețului pe care îl plătește Belarus, ceea ce ar sufoca resursele financiare ale Minsk-ului.
Lukașenko a aprobat sâmbătă un decret prezidențial prin care Belarusul va vinde obligațiuni în Rusiei, cu scopul de a strânge până la 100 de miliarde de ruble (1,35 miliarde de dolari) în următorii doi ani.
Îți mai recomandăm „O transformare postimperială ”: Cu țările vecine în criză, Rusia reevaluează costul hegemoniei