Vorbind în fața unei mulțimi de mii de oameni în grădinile Castelului Regal din Varșovia, Joe Biden a salutat rezistența poporului Ucrainei și bunăvoința Poloniei și a altor aliați occidentali în sprijinirea Ucrainei împotriva invaziei rusești.
„Autocrații înțeleg un singur cuvânt: nu”, a spus Biden. „Nu, nu-mi vei lua țara. Nu, nu-mi vei lua libertatea. Nu, nu-mi vei lua viitorul. Voi repeta în seara asta ce am spus anul trecut în același loc. Un dictator preocupat să reconstruiască un imperiu nu va putea niciodată să oprească dragostea oamenilor pentru libertate. Brutalitatea nu va măcina niciodată voința celor liberi. Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia, niciodată.”
„Kievul este mândru, înalt și liber”
Apoi l-a condamnat pe președintele rus Vladimir Putin pentru invazia neprovocată și nedeclarată a Ucrainei, care a început pe 24 februarie anul trecut.
„Acest război nu este o necesitate. Este o tragedie. Președintele Putin a ales acest război. În fiecare zi, războiul care continuă este alegerea lui. Ar putea pune capăt războiului cu un simplu cuvânt. Dacă Rusia încetează să invadeze Ucraina, ar putea pune capăt războiului. Dacă Ucraina ar înceta să se mai apere împotriva Rusiei, ar fi sfârșitul Ucrainei. De aceea, împreună, ne asigurăm că Ucraina se poate apăra”, a spus Biden.
El și-a început declarațiile spunând că „Kievul este mândru, înalt și liber”, chiar și la un an de la invazia rusească care a avut loc în urmă cu aproape un an.
„Acum un an, lumea se pregătea pentru căderea Kievului. Ei bine, tocmai am venit dintr-o vizită la Kiev și pot spune că Kievul este puternic", a spus Biden la Varșovia. „Stă înalt. Și, cel mai important, este liber", a spus el.
Biden a mai spus că războiul președintelui rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei a fost un test pentru toate țările democratice dar și pentru NATO, în egală măsură.
„Când Rusia a invadat [Ucraina], nu a fost testată doar Ucraina. Întreaga lume s-a confruntat cu un test. Europa a fost testată. America a fost testată. NATO a fost testată. Toate democrațiile au fost testate", a spus el.
Îți mai recomandăm Discursul lui Putin: Suspendăm participarea la pactul nuclear cu SUA. Vestul e vinovat pentru războiul din UcrainaBiden a spus că Rusia nu a reușit să învingă doar pentru că aliații au fost uniți împotriva agresiunii Rusiei. SUA susțin democrația și suveranitatea și dreptul oamenilor de a trăi liberi față de orice agresiune, a spus Biden, care a atras atenția că principiile păcii riscă să fie spulberate de invazia rusească în Ucraina.
Susținere pentru Moldova
Joe Biden s-a adresat și Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova, prezentă în auditoriu. „Ne dorim ca și oamenii din Moldova să trăiască în libertate. Doamnă președinte Sandu, suntem mândri să fim alături de dumneavoastră”, a spus Joe Biden.
„Democrațiile de peste tot din lume sunt mai puternice, nu mai slabe. Autocrațiile din lume sunt mai slabe, nu mai puternice”, a spus Biden pentru a defini momentul după invazia rusească în Ucraina.
Îți mai recomandăm Diatribele lui Putin. Ce a vrut să transmită președintele rus în discursul către națiune„În momentele de neliniște, oamenii înțeleg ce este important și pentru ce este nevoie să lupte. Oamenii știu asta, voi știți asta”, a spus Biden.
„De fapt, voi, în Polonia știți mai bine decât oricine ce înseamnă solidaritatea, ce înseamnă să luptați împotriva opresiunii, a spus Biden făcând o trimitere subtilă în parafrază după numele sindicatului „Solidaritatea”, care a avut un rol esențial în căderea comunismului în Polonia, condus în perioada comunistă de Lech Wałęsa, ales apoi președinte al Poloniei democratice în 1990.
„Ne amintim cum Varșovia a fost distrusă în Al Doilea Război Mondial și prin ce a trebuit să treacă Polonia sub regimul comunist. Iar acum oamenii din alte locuri, precum Belarus, continuă să lupte pentru democrația lor. Ne dorim ca și oamenii din Moldova să trăiască în libertate, să-și câștige independența. Doamnă președinte Sandu, suntem mândri să stăm alături de dumneavoastră. Un rând de aplauze pentru doamna președinte”, a spus Joe Biden.
Biden l-a numit pe Putin de 10 ori în discursul său
Președintele american Joe Biden l-a numit pe președintele rus Vladimir Putin pe nume de 10 ori în discursul său de la Varșovia, vorbind despre el ca despre personajul care a reușit să adune întreaga lume civilizată în sprijinul Ucrainei.
În schimb, Putin nu l-a numit nici măcar o dată pe Biden în discursul său susținut la Moscova cu câteva ore înaintea celui al lui Biden.
Biden a spus că Putin a declanșat un „atac criminal” atunci când a ordonat tancurilor să intre în Ucraina și a încercat să înfometeze o lume întreagă.
„Pofta îndrăzneață a președintelui Putin pentru pământ și putere va eșua, iar dragostea ucrainenilor pentru țara lor va prevala”, a spus el.
SUA vor găzdui summitul NATO din 2024. „Angajamentul Statelor Unite față de alianța noastră și articolul 5 este solid”
Președintele american Joe Biden a anunțat marți că Statele Unite vor găzdui summitul NATO de anul viitor, o reuniune cu mize mari a liderilor mondiali, care are loc pe fondul unui viitor incert, dar probabil violent, pentru ofensiva Rusiei în Ucraina.
„Anul viitor, voi găzdui fiecare membru al NATO la summitul nostru din 2024 din Statele Unite. Împreună, vom sărbători cea de-a 75-a aniversare a celei mai puternice alianțe defensive din istoria lumii: NATO”, a spus Biden în declarațiile făcute la Varșovia.
El a reiterat sprijinul SUA pentru NATO și Articolul 5, principiul fondator al grupului conform căruia un atac asupra unui membru este un atac asupra tuturor.
„Să nu existe nicio îndoială: angajamentul Statelor Unite față de alianța noastră și articolul 5 este solid. Și fiecare membru al NATO știe asta și Rusia o știe la fel de bine: un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor. Este un jurământ sacru”, a spus el.
El a promis că SUA și aliații și partenerii săi „vor continua să sprijine Ucrainei în timp ce aceasta se apără”.
Your browser doesn’t support HTML5