Recunoașterea greșelilor istorice ar putea deschide o cutie a Pandorei într-o regiune în care rivalitățile sunt istorice, crede Catherine Horel, care predă la Universitatea Pantheon-Sorbonne istoria Europei Centrale și conduce cel mai important departament al Centrului Național Francez de Cercetări Științifice (CNRS).
Horel explică, într-un interviu pentru Europa Liberă, că, în Europa Centrală și de Est, predomină ideea că toată lumea este o victimă colaterală, iar „politica scuzelor nu face decât să întrețină victimizarea”.
Catherine Horel a publicat volumul „Amiralul Horthy. Regentul Ungariei”, tradus recent la editura Humanitas, în care autoarea explică și de ce premierul Viktor Orban face apel la figura amiralului Horthy ca „salvator al patriei”, și de ce „politica la marginea mormântului” nu face decât să sporească sentimentul de victimizare.
Cercetătoarea franceză vorbește, în interviul pentru Europa Liberă, despre o eventuală soluție de reconciliere româno-ungară și despre relațiile dintre comunitatea maghiară din Transilvania și guvernul condus de Viktor Orban.
Europa Liberă: Pe Horthy, istoria l-a lăsat ca pe un personaj controversat: de la imaginea de salvator al patriei, construită încă din 1920, trecând apoi la politica sa revizionistă, la diabolizarea făcută de regimul comunist și în cele din urmă ajungând, la glorificarea sa după 1990. Cine este Horthy de fapt?
Catherine Horel: „Nu este nici un sfânt, nici un monstru, deși la momentul bilanțului, punctele negative predomină fie pentru că a făcut, fie pentru că nu a făcut anumite lucruri care ar fi putut să fie mai înțelepte.
Este ușor să spunem «ar fi trebuit să facă acest lucru», «ar fi putut să facă acest lucru», dar avea el oare marja de manevră posibilă pentru a face acest lucru? Este o întrebarea la care nu putem răspunde. În momentul în care ne uităm la posibilitățile pe care le-ar fi avut la dispoziție chiar pentru a se salva pe el însuși, de a spune «nu», nu a făcut acest lucru. Au fost mai multe astfel de momente: atunci când devine șeful armatei naționale, în 1919, iar odată ordinea restabilită, ar fi putut să spună că și-a făcut treaba și că se întoarce la domeniul său de la Kenderes (locul lui de naștere, n.r.) unde să se ocupe de agricultură și de cai. A ales în schimb să devină regent. Și aici ne putem întreba ce rol a jucat ambiția personală pentru că el se convinge singur că este salvatorul patriei. Este un soi de autointoxicare, fie că el se vede așa, fie că i se spune că este salvatorul patriei. Și din momentul în care îmbracă hainele acestui personaj, nu mai iese din el.
Apoi, ar fi putut să zică «nu» în momentul în care Guvernul adoptă legile antisemite. Avea drept de veto, putea să își asigure propriul guvern, ar fi putut să spună că nu vrea ca țara să intre într-o astfel de politică. Nu a făcut acest lucru. Apoi, în 1941, când ar fi putut să se opună intrării în război, nu a luat nici această decizie, cu toate că primul-ministru s-a sinucis tocmai pentru că țara intra în război. Ar fi putut fie să se retragă și să plece în exil, așa cum guvernul polonez a plecat în exil în 1939. Dar el alege să rămână pentru că se autoconvinge că este ultima metereză, ultimul la care se poate apela înainte de instalarea haosului. Deci, și-a construit singur această imagine de salvator al patriei, ceea ce nu este de fapt.”
Europa Liberă: Cum a ajuns Horthy sursa de inspiratie pentru regimul lui Viktor Orban? Care sunt elementele pe care le-a copiat Orban din politica lui Horthy?
Catherine Horel: „Orban nu este singurul care a recuperat imaginea amiralului Horthy. Dificultatea este reprezentată de faptul că este o perioadă negativă, pentru că țara a fost dezmembrată după Primul Război Mondial, dar sunt totuși 25 de ani de relativă prosperitate, calm, și, după 1989, s-a considerat că această perioadă ar fi fost ultima în care Ungariei i-a mers bine, înainte de instalarea comunismului.
Deja, în guvernarea lui Jozsef Antall, după 1990, a existat un soi de reîntoarcere la perioada dintre cele două Războaie Mondiale când au fost scoase la lumină personalitățile regimului de atunci. Dar Antall nu a îndrăznit să îl scoată în față pe Horthy și a preferat să vorbească despre alți politicieni. Viktor Orban, cum nu are nicio ideologie, după cum nici Horthy nu avea ideologie, caută semnificații în perioada precedentă și, o face, fără a avea cunoștințe de istorie. Pentru că această istorie s-a terminat foarte rău. Să îl iei pe Horthy drept model este într-un fel complet absurd pentru că istoria lui s-a terminat în 1944, printr-un nou (regim, n.r.), o înfrângere, shoah, lucruri care sunt negative. Orban nu știe ce face când folosește lucrurile acestea. Dar are nevoie de un personaj în care crede că va face să se încarneze națiunea și alege un personaj rău. Dar nici nu există un alt personaj. Pe Kadar oamenii nu îl vor, pentru că este vorba despre perioada comunistă și au rămas doar câțiva nostalgici. Iar ceilalți sunt atât de îndepărtați în istorie, încât nu mai spun nimic contemporanilor. Orban joacă un joc foarte periculos.”
Europa Liberă: Deci îl ia pe Horthy drept salvatorul națiunii pentru că nu mai are alt personaj la care să facă referire?
Catherine Horel: „Da.”
Europa Liberă: Sunt multe persoane în Ungaria care cred că Horthy a fost un lider care a știut să aibă grijă de independența națională, că este un modelul de urmat?
Catherine Horel: „Este dificil de dat un răspuns. Sunt persoane care cred acest lucru, sunt altele care vor spune că a fost un groaznic dictator fascist. Părerile sunt încă foarte împărțite în ceea ce îl privește pe Horthy, iar propaganda Guvernului încearcă să îl readucă în atenție. Dacă oamenii cred cu adevărat? E greu de spus, unii oameni cred, drept dovadă succesul unor publicații de o calitate îndoilenică despre Horthy, despre soția sau fiul său. Sunt oameni care cumpără aceste lucruri, ceea ce înseamnă că au nevoie să se hrănească cu acest tip de discurs. Dar, putem găsi, în aceeași măsură, și oameni care să spună că este scandalos. Opiniile sunt foarte împărțite.”
Europa Liberă: Această antropologie a patriotismului, cultivată de Budapesta a început să aibă acțiuni concrete în statele unde există minorități maghiare. De pildă, în România, Ungaria face investiții foarte mari, în proiecte legate de educație sau în acțiuni sociale. Cât de periculoase ar putea fi aceste intervenții, în lumina aniversării centenarului Trianonului?
Catherine Horel: „Anul viitor se împlinesc 100 de ani de la Tratatul de la Trianon și ne temem de ceea ce Orban ar mai putea să inventeze cu această ocazie. Eu mă tem pentru ce este cel mai rău în ceea ce privește această comemorare, în calitate de istoric vorbesc. Pentru că va fi din nou o detrunare completă a adevărului istoric, acest lucru este sigur. Problematic este ceea ce se face în Transilvania sau în Voievodina. În Slovacia nu funcționează atât de bine. Vedem că o parte dintre ungurii minoritari (din aceste zone, n.r.) cred în acest lucru, are un oarecare succes.
Este foarte dificil să poți imagina o formulă de reparații care să nu deschidă cutia Pandorei și să justifice toate reparațiile posibile
Dificultatea rezidă în modul în care un partid cum e UDMR în România ar putea să aibă un discurs politic local care să se adreseze ungurilor care trăiesc în România, dar, în același timp, să evite să devină prizonierul politicii guvernului ungar. Este foarte dificil. Nu este de competența mea să răspund la această chestiune pentru că nu cunosc în detaliu politica UDMR, dar știu, din ceea ce am vorbit cu mulți maghiari din Oradea și Cluj, că multe persoane spun că s-au săturat să fie păpușile domnului Orban care este la Budapesta și care vine să le spună ce trebuie să facă, să simtă, în timp ce ei își trăiesc viața de zi cu zi alături de români. Poate că la alte persoane, pentru alți unguri din România funcționează acest discurs al lui Orban. Și aici, fiecare individ are propria interpretare.”
Europa Liberă: Vorbeați de falsificarea istoriei, de ce există tentația de a înfrumuseța trecutul, de a șterge atrocitățile regimului Horthy? Cu ce folos?
Catherine Horel: „Este o problemă legată de adevăr. E o problemă legată de modul de a privi în față lucrurile care au fost făcute prost de acest regim. Dar în multe țări este așa, nu prea vrem să privim lucrurile în față. În Franța, și Franța este o țară democratică care nu a cunoscut înghețul comunist timp de 40 de ani, a fost foarte greu să spui adevărul despre Vichy sau despre Pétain. Și mai sunt încă oameni în Franța care mai au acasă portretul mareșalului Pétain. Și cu toate acestea Franța dă lecții și este un stat democratic, deși aici s-a putut discuta despre acest lucru încă de la început.
Nu este bine ce se întâmplă în Ungaria sau în alte părți. Cred că ne este greu să privim în față ce este urât, murdar, ceea ce nu este glorios, dar dacă vrem să fim onești față istoria unei țări trebuie să privim și paginile negre și nu doar paginile glorioase ale epocii. Cred că și în România există probleme de interpretare pentru anumite momente ale istoriei care nu sunt foarte glorioase.”
Europa Liberă: Pentru România, amiralul Horthy rămâne figura dictatorului fascist de al cărui nume sunt legate deportările din 1940-1944 din nordul Transilvaniei, de crimele produse la Ip si Trăznea. De ce oare Ungaria nu și-a cerut încă scuze pentru aceste crime?
Catherine Horel: „Nu a prezentat scuze nici în Voievodina, pentru masacrarea evreilor la Novi Sad, și acest lucru a fost făcut tot de armata ungară. Trebuie ne ferim de aceste povești legate de a cere de scuze. Riscăm ca, la un moment dat, să ne scuzăm pentru tot și acest lucru devine o problemă. Dacă Ungaria va prezenta scuze pentru acest lucru, atunci România va trebui să se scuze pentru altceva și sârbii, la rândul lor pentru ceva. Recunoașterea greșelilor se face la nivelul șefilor de stat, bineînțeles. Un șef al statului va merge să se reculeagă la un monument și toată lumea va considera că este un lucru foarte bun, dar dacă acest gest nu duce la o recalificare a istoriei, atunci e doar un gest mediatic drăguț, dar care nu ajută la nimic.
Nu trebuie să confundăm istoria cu memoria și aici este treaba istoricilor. Trebuie cercetată istoria pentru a putea mai apoi să avem între țările învecinate, o memorie care să fie potolită, o memorie care să recunoască eventualele suprapuneri între ele și momente din istorie când au avut loc. Penitența este bună, dar dacă nu este susținută de o muncă a istoricilor, nu este foarte eficientă.”
Europa Liberă: Dar, la nivel superficial să spunem, lipsa unor scuze nu înseamnă că, de fapt, regimul este de acord cu ceea ce s-a întâmplat sau poate păstrează doar tăcerea?
Catherine Horel: „Tace, mai degrabă. Nu consideră că este util să facă un astfel de gest de recunoaștere, ar trebui să se scuze pentru o mulțime de alte lucruri. Apoi, am putea să le cerem turcilor să își ceară scuze pentru că au invadat Ungaria acum sute de ani. Ar putea fi împinsă la maximum această practică. Și, în cele din urmă, politica scuzelor nu face decât să întrețină victimizarea.”
Europa Liberă: Este o slăbiciune prin urmare?
Catherine Horel: „Nu este foarte sănătos, nici pentru cel care își cere scuze nici
Nu trebuie să confundăm istoria cu memoria
pentru cel care ar trebui să le primească, care se consideră victimă. Iar aici, în Europa Centrală și de Est avem o problemă cu statutul de victimă. Toată lumea e victimă. Și dacă vorbim mereu despre victimizare, nu putem să privim istoria și nu construim istoria. De exemplu, de ce nu facem un manual școlar maghiaro-român pentru Transilvania. Turcii și grecii au încercat să facă manuale comune, dar sunt citite doar de profesorii universitari și nu de elevi la școală. Este foarte bine, dar oare îi ajută așa ceva pe copiii din școala primară? Nu, pentru că profesorii greci nu cumpără manualele pentru școlile grecești.”
Europa Liberă: Și credeți că un astfel de model s-ar putea aplica și aici?
Catherine Horel: „S-ar putea încerca! Dacă s-ar face un manual școlar pentru școlile primare din Transilvania, care să fie distribuit atât în școlile maghiare, cât și în cele românești, oare ar funcționa? Oare profesorii români ar fi de acord să le ia și să le explice elevilor? Oare și profesorii maghiari ar vrea același lucru? Nu știm, dar putem încerca, de ce nu?”
Europa Liberă: „Politica furnerariilor” sau „democrația funerară” practicate de Orban amintesc mereu de nostalgia unei Ungarii eroice și glorioase. Vi se pare că aceste lucruri pregătesc o nouă politcă a Ungariei în regiune?
Catherine Horel: „Este o expresie, pe care de altfel și Orban a folosit-o, referitoare la „politica pe marginea mormântului”, care înseamnă folosirea ceremoniilor de reînhumare, căci de multe ori despre acest lucru este vorba - fie persoana este adusă într-un cimitir mai demn, fie este adusă pe teriroriul Ungariei, pentru că orice maghiar are dreptul la o bucată de pământ unguresc – este și acest lucru complet perfid. Este tot o poziționare în zona de victimizare, de martiriu, a dorinței de a demonstra că un anumit personaj este o victimă. Este o fantasmagorie, care poate face dezastre în politica actuală.”
Europa Liberă: Credeți că se va schimba de-a lungul timpului?
Catherine Horel: „Orban este capabil de orice. Și de bune și de rele. Deci, când vede că dacă ceva îi poate fi util, se va folosi de acel lucru, fără doar și poate. Dacă își dă seaman că nu funcționează, este capabil să își schimbe politica. Este dificil. Apoi, eu sunt istoric de meserie, nu profet și nu pot să prezic un astfel de lucru.”
Europa Liberă: Care este moștenirea regimul hortyst în ceea ce privește România și asupra relațiilor dintre România și Ungaria? În ce masură ar mai fi posibila o reparatie?
Catherine Horel: „Revenim la problema scuzelor pentru că din momentul în care vom face acest lucru, deschidem posibilitatea să reparăm. Și probabil tocmai din acest motiv nici nu o facem. Dacă facem acest lucru, atunci și Ungaria va cere reparații pentru Trianon și atunci deschidem un capitol pe care poate este mai bine să îl ținem închis. Apoi, toate statele se vor certa, una spunând o țara vecină a făcut un masacru, celaltă zicând că i s-a furta un teritoriu. Este o situație fără ieșire, mai ales că în această regiune lucrurile sunt foarte încurcate, oamenii având poprietăți diverse în diverse regiuni, uneori chiar și în alte părți. Puteți avea una austriac, de pildă, care să vină să își revedince casa din Bucovina. Este foarte dificil să poți imagina o formulă de reparații care să nu deschidă cutia Pandorei și să justifice toate reparațiile posibile.”
Europa Liberă: Reîntoarcerea la astfel de personaje istorice, controversate, arată, de fapt, o slăbiciune a democrației astăzi?
Catherine Horel: „Bineînțeles. Fie că este vorba despre Ungaria, Slovacia sau altă țară, aceasta demonstrează, în primul rând, că este o problemă cu propria identitate. În al doilea rând, trebuie să fie depășită atitudinea de victimă pentru că nu duce la nimic, nu ajută decât la întreținerea unui discurs care face apel la trecut și la perioade bune ale istoriei, când oamenii erau mai fericiți, ceea ce nu e adevărat. Acest lucru arată că este o problemă legată de gestionarea istoriei. Dar nu este un lucru specific pentru această regiune, sunt multe cazuri similare în regiune și în altă parte.”