Electrica se consideră prejudiciată în propria sa imagine publică după ce Consiliul Concurenței a făcut publică lista neagră a celor 35 de companii care au trucat licitațiile în ultimii trei ani, printre care se află și compania citată, alături de Siveco, Energobit și Electromagnetica. Toate cele 35 de companii au fost implicate în investigaţii privind trucarea de licitaţii, fiind sancționate și făcând obiectul unor mențiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă.
Cele mai recente cazuri, de anul trecut, sunt ale Siveco România şi Intrarom, sancţionate pentru încălcarea Tratatului de aderare la UE prin practici concertate de împărţire a pieţei în cazul unei licitaţii organizate de APIA. Alte companii mari de pe lista neagră sunt Electromagnetica, Energobit, Electrica, Condmag, Cis-Gaz, Armax sau Vesta Investment.
Instituţia de concurenţă a decis să publice această listă pentru a veni în sprijinul autorităţilor care fac evaluarea, transmite Consiliul Concurenței.
Ce companii sunt sancționate pentru practici de tip cartel
După informarea făcută de Consiliul Concurenței pare că în România se împarte tot pe principii de tip cartel: de la indicatoare și lucrări de marcaje, la întreținerea drumurilor naționale, construcția de conducte și până la servicii IT pentru APIA, echipamente de contorizare a energiei electrice.
Îți mai recomandăm PSD l-a scos pe președintele Iohannis din procedura de numire a membrilor Consiliului Concurenței. PNL atacă legea la CCRAstfel, Vesta Investment SRL, Loial Impex SRL, Helvespid SRL și Girod Semnalizare Rutieră SRL sunt acuzate de „încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare , precum și a art. 101 alin (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, prin realizarea unei înțelegeri și/sau practici concertate unice și continue de împărţire a pieţei, în contextul participării la proceduri de achiziție publică și/sau privată de indicatoare rutiere și/sau de lucrări de marcaje rutiere”. Decizia care le privește nu a fost încă publicată.
Dacă primele trei și-au recunoscut faptele, primele două au beneficiat și de politică de clemență, urmând ca tot acestea să intre într-un program de conformare, de care beneficiază și Girod Semnalizare Rutieră SRL deși nu a intrat în procedură de recunoaștere.
Pentru împărțirea contractelor în cadrul procesului de achiziție organizat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. au fost sancționate: Diferit SRL, Athos SRL, Ritorsa Trans SRL, Selina SRL. Ele sunt acuzate de Consiliul Concurenței de „practici concertate de împărţire a pieţei serviciilor de întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor naţionale şi autostrăzilor aflate în administrarea Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj (DRDP Cluj), pentru perioada 2013-2015, prin împărțirea contractelor în cadrul procesului de achiziție organizat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.”
Pentru încălcarea chiar a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene au fost sancționate 13 societăți: Inspet SA, Condmag SA, TMUCB SA, Rominsta SRL, Moldocor SA, CIS Gaz SA, Armax SRL, Pegamont SA, Ecprod SA, Amarad SA, Posada Med SRL, Staza Invest SRL, Instcomp SA.
Îți mai recomandăm Legea care lasă președintele fără numirile la Consiliului Concurenței, atacată la CCRCele 13 firme au realizat „înţelegeri şi/sau practici concertate de împărţire a pieţei lucrărilor de construcţii de conducte pentru transportul gazelor naturale şi lucrărilor conexe acestora din România, prin denaturarea procesului competitiv în cadrul procedurilor de achiziţie publică, organizate de S.N.T.G.N. TRANSGAZ în anul 2011”, spune Consiliul Concurenței.
De împărţirea pieţei comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice din România sunt acuzate șapte firme, printre care și Electromagnetica SA, Societatea Energetică Electrica SA și Energobit SA, alături de alte patru firme de profil.
Potrivit Consiliului Concurenței, ele sunt acuzate de „încălcarea prevederilor art. 5 alin (1) din Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: - de către întreprinderile AEM S.A. , ENERGOBIT S.A. , ELSTER ROMETRICS S.R.L. , LANDIS+GYR AG, ECRO S.R.L. şi Societatea Energetică ELECTRICA S.A. , prin participarea la o înţelegere şi/sau practică concertată constând în împărţirea pieţei comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice din România, în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de furnizare în perioada 27 noiembrie 2008 – 30 septembrie 2015. - de către întreprinderile AEM S.A. şi ELECTROMAGNETICA S.A. , prin participarea la o înţelegere constând în împărţirea pieţei comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice din România, în cadrul procedurilor de atribuire de către FDEE Electrica Muntenia Nord S.A. şi FDEE Electrica Transilvania Sud S.A. a contractelor pentru lucrări de modernizare a contorizării energiei electrice la blocurile de locuinţe din zona de activitate a filialelor respective, în perioada 22 octombrie 2010 – 27 iulie 2012.”
La rândul lor, Intrarom SA și Siveco România SA sunt acuzate de încălcarea Tratatului Uniunii Europene, adică a articolului care, potrivit tratatului „interzice practicile comerciale între țările UE care ar putea să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurența, pentru că, „prin realizarea unei practici concertate de împărţire a pieţei, în cadrul procedurii de achiziţie publică „Servicii de extindere şi dezvoltare a sistemului informatic al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultu ră”, organizată de APIA, în anul 2008.”
Nici Intrarom și nici Siveco nu au intrat în procedură de recunoaștere pentru a beneficia de politică de clemență, aflându-se într-un program de conformare.
Potrivit legii, programul de conformare este necesar pentru orice obiectiv care continuă sau care își încetează activitatea și care aduce prejudicii mediului prin funcționarea curentă sau anterioară. Evaluarea prejudiciilor se realizează prin bilanțul de mediu, raportând starea mediului și măsurile necesare de remediere la standardele și reglementările în vigoare. Programul stabilește măsurile de conformare și etapele necesare realizării acestora.
Cum se poate reabilita o companie sancționată pentru participarea la o înțelegere de tip cartel
Consiliul Concurenţei şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) au anunţat, tot miercuri, că au elaborat un document, "Opinie comună", care clarifică modalităţile prin care o companie care a fost sancţionată pentru participarea la o înţelegere de tip cartel vizând trucarea de licitaţii poate fi reabilitată dacă se află în situaţia de a fi exclusă de la o procedură de atribuire.
Astfel, compania poate prezenta autorităţii contractante decizii emise de Consiliul Concurenţei în ultimii trei ani care dovedesc că a colaborat cu instituţia prin aplicarea la politica de clemenţă şi/sau recunoaştere a faptei anticoncurenţiale, precum şi dovezi privind elaborarea şi implementarea unui program de conformare cu legislaţia din domeniul concurenţei, în concordanţă cu Ghidul privind conformarea cu regulile de concurenţă.
În acelaşi timp, autorităţile contractante au libertatea de a evalua de la caz la caz măsurile luate de operatorii economici şi dovezile prezentate de aceştia.
Electrica cere scoaterea de pe lista neagră și acuză prejudicii de imagine
Electrica cere Consiliului Concurenţei eliminarea sa de pe „lista neagră" a companiilor care au făcut înțelegeri de tip cartel pentru că includerea ei pe această listă i-ar încălca drepturile şi-i aduce prejudicii de imagine, prin asociere cu vinovăţie dovedită definitiv, fapt lipsit de fundament legal, spune compania.
„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a informaţiei conform căreia Electrica a fost inclusă în 'lista neagră' întocmită de Consiliul Concurenţei, compania face următoarele precizări: Societatea Energetică Electrica SA a fost sancţionată de către Consiliul Concurenţei prin Decizia nr. 77/20.12.2017 (Decizia), autoritatea reţinând calitatea de 'facilitator' (concept neconfirmat definitiv de instanţele din România). Compania a colaborat deplin cu Consiliul Concurenţei pe parcursul investigaţiei, dincolo de obligaţia legală, şi nu a fost menţionată în probatoriul autorităţii de concurenţă ca participant la înţelegerile din piaţă. Totodată, având în vedere faptul că Electrica nu este producător de contoare electrice, considerăm că nu se poate reţine faptul că societatea a participat la vreo înţelegere de împărţire a pieţei comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice din România", menționează compania într-un comunicat remis vineri Agerpres.
Electrica a contestat Decizia, iar procesul se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având termen de judecată 9.02.2022, astfel încât, în acest moment, nu există o hotărâre judecătorească definitivă care să-i ateste vinovăția.
„În acest context, includerea Electrica în 'lista neagră' întocmită de Consiliul Concurenţei încalcă drepturile şi aduce atingere imaginii Electrica, întrucât este asociată cu ideea de vinovăţie dovedită definitiv, ceea ce este lipsit de fundament legal. În consecinţă, Electrica va lua legătura cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei pentru a solicita eliminarea companiei de pe lista întocmită de către autoritate", afirmă reprezentanţii companiei.
Totodată, Electrica reaminteşte că, în săvârşirea faptelor reţinute de Consiliul Concurenţei, nu au fost implicate persoane care aveau putere de reprezentare a societăţii şi nici nu au acţionat în temeiul unui mandat acordat de societate, sens în care compania a derulat anchete interne, iar în urma acestor demersuri interne a procedat la adoptarea măsurilor legale care se impun.
„Mai mult, subliniem faptul că evenimentele care fac obiectul Deciziei se referă la comercializarea, de către mai multe companii, a contoarelor şi echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice din România în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de furnizare în perioada 27 noiembrie 2008 - 30 septembrie 2015 şi de către Electrica, în calitate de facilitator, în perioada 24 noiembrie 2010 - 30 septembrie 2015. Electrica este o societate comercială cu capital majoritar privat, organizată după cele mai înalte standarde de guvernanţă corporativă, şi are o politică de toleranţă zero faţă de orice încălcări ale legilor în vigoare. În acest sens, la nivelul companiei există un program de asigurare a conformităţii cu legislaţia în domeniul concurenţei (diseminat, implementat şi asumat de angajaţi). Reamintim, totodată, că Electrica este o companie listată la bursă, iar informaţiile lipsite de fundament făcute public pot influenţa negativ preţul acţiunilor şi posibilităţile viitoare de finanţare", se mai spune în comunicat.
Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.