Vaccinarea împotriva Covid-19 a demarat în forță în toate statele Uniunii Europene, iar discuțiile deja se mută spre felul în care va arată lumea în epoca post-Covid. Potrivit specialiștilor ar fi nevoie ca circa 60-70% din totalul populației să fie vaccinată înainte să se poată vorbi despre posibilitatea încheierii actualei pandemii.
Până să se ajungă la un număr mare de persoane vaccinate, mai ales că există și un procent ridicat de persoane care se opun vaccinării în fiecare stat, discuțiile se axează pe măsuri prin care să se distingă între persoane care se bucură de imunitate în fața virusului și cele susceptibile la a se infecta și a răspândi virusul mai departe.
Organizația Mondială a Sănătății analizează posibilitatea folosirii unor certificate electronice de vaccinare pentru călătoriile internaționale, a spus un expert medical al OMS, citat de Reuters.
„Analizăm cu multă atenție posibilitatea utilizării tehnologiei în combaterea crizei COVID-19, inclusiv modul în care putem colabora cu statele membre în vederea obținerii unui certificat electronic de vaccinare”, a spus Siddhartha Sankar Datta, expert medical al OMS.
În schimb, OMS nu recomandă țărilor să elibereze „pașapoarte de imunitate” pentru cei care s-au vindecat de COVID-19 pentru că nu există niciun studiu cert care să arate cât durează imunitatea, iar concluziile preliminare sunt că aceasta diferă în funcție de individ.
Discuția nu este însă una nouă, ideea de certificat digital privind vaccinarea fiind analizată chiar înainte de pandemie la nivel de Uniune Europeană.
„Ideea cu privire la un pașaport de vaccinuri la nivel european este una mai veche care precede pandemia. Există niște planuri de acțiuni discutate încă din 2018--2019 legate de fezabilitatea unui pașaport electronic. Am descoperit cu această ocazie că mai existaseră idei referitoare la diverse tipuri de politici de vaccinare și sănătate", a declarat europarlamentarul Dragoș Pîslaru pentru Europa Liberă.
Apar însă două probleme mari legate de etică și de felul în care sunt gestionate datele cu caracter personal.
„Aici discutăm mai degrabă de o problemă de date cu privire la sănătatea populației decât de chestiuni legate de pașaport și drept de călătorie. Apar niște elemente etice importante. Există posibilitatea să apară o discriminare în funcție de starea de sănătate, există posibilitatea ca anumite date personale cu privire la starea sănătății, pe care persoanele nu vor să le facă publice, să se afle. Sunt lucruri care ne pun pe gânduri din punctul de vedere al analiștilor și experților în acest domeniu.
Comisia Europeană nu a tranșat această problemă, există, și pot confirma, o analiză a fezabilității introducerii unor astfel de măsuri, dar încă nu avem o certitudine cu privire la astfel de măsuri. Sunt mai degrabă inițiative punctuale la nivelul statelor membre", ne spune europarlamentarul USR-PLUS.
Europarlamentarul se declară pro-vaccinare- dar împotriva unor constrângeri asupra persoanelor care nu vor să se vaccineze-, și pentru un pașaport digital dar după rezolvarea problemelor etice și de management al datelor personale.
„Dacă găsim o soluție digitală prin care problemele de etică și management al datelor personale să fie securizate, atunci pot accepta ideea că există un beneficiu legat de posibilitatea de a călători fără restricții pentru cei care decid să se vaccineze", arată Dragoș Pîslaru.
În tot acest context, autorităţile spaniole au făcut un prim pas decisiv și au anunțat că vor ţine un registru cu persoanele care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, fişier la care vor avea acces şi alte state europene, dar nu va fi făcut public.
Într-un interviu acordat postului de televiziune La Sexta, ministrul de Interne, Salvador Illa, a reamintit că în Spania vaccinarea nu va fi obligatorie dar, în privinţa persoanelor care nu vor să se vaccineze, „ceea ce vom face, va fi un registru care, în plus, va fi accesibil altor ţări europene„ Ministrul a precizat că se referă la acele „persoane cărora li s-a propus (vaccinarea), dar care pur şi simplu au refuzat”.
Salvador Illa a asigurat că acest registru nu va fi făcut public şi va fi elaborat ”cu cel mai mare respect pentru protecţia datelor”.
Declaraţia sa survine la o săptămână după publicarea unui studiu al Centrului de investigaţii sociologice, un institut de sondare al guvernului de la Madrid, care a relevat o scădere spectaculoasă a procentului spaniolilor reticenţi faţă de vaccinare, de la 47% în noiembrie la 28% în decembrie, în timp ce procentul celor care sunt de acord să se vaccineze a crescut de la 36,8% la 40,5%.
„Ce am auzit din Spania legat de registrul pentru cei care nu vor să se vaccineze mă îngrijorează. Mi se pare că ori lași vaccinarea ca o chestiune voluntară și cu ocazia asta nu dai apă la moară teoriilor conspirațiilor și antivacciniștilor, ori impui politici restrictive cu privire la vaccinare și trebuie să suporți consecințele", argumentează europarlamentarul Dragoș Pîslaru.
Despre posibilitatea ca vaccinul anti-Covid să devină obligatoriu pentru călătorii se vorbește deja insistent în ultima vreme. Primele care au lansat ideea au fost companiile aeriene.
Qantas, cea mai cunoscută companie aeriană din Australia, intenționează ca din 2021 să impună clienților săi vaccinarea obligatorie împotriva Covid, după ce va relua zborurile internaționale, iar dovada să fie stocată într-un ”pașaport digital”.
Inclusiv International Air Transport Association (IATA) s-a exprimat asupra problemei, anunțând că a dezvoltat deja o aplicație mobilă, un fel de ”pașaport Covid” pentru pasagerii de pe rutele sale.
Mai multe companii și grupuri specializate în tehnologie au început să dezvolte aplicații sau sisteme pentru smartphone-uri pentru ca persoanele fizice să încarce detalii despre testele și vaccinările Covid-19, creând astfel acreditări digitale care ar putea fi afișate pentru a intra la concerte, stadioane, cinematografe, birouri sau chiar în alte țări, arată CNN.
Deși dreptul oricărei persoane de a călători liber în spațiul Uniunii Europene nu poate fi încălcat, pandemia de coronavirus a arătat că anumite condiționalități pot fi introduse, așa cum s-a procedat prin obligativitatea prezentării unui test Covid negativ sau carantina pentru cei din state cu o rată mare de răspândire a virusului. În mod similar, acum se poate introduce o condiționalitate pe bază de vaccin dacă autoritățile europene sau dintr-un anumit stat aleg să meargă pe această cale.
Estonia și agenția de sănătate a Organizației Națiunilor Unite au început în octombrie un proiect-pilot pentru un certificat digital de vaccin - un „cartonaș galben inteligent” - pentru o eventuală utilizare în urmărirea interoperabilă a datelor de asistență medicală și pentru a consolida inițiativa COVAX susținută de OMS pentru a stimula vaccinările în țările în curs de dezvoltare.
La începutul acestui an, Estonia a început separat să testeze un „pașaport de imunitate digitală”, care poate să urmărească persoanele recuperate după ce au suferit din cauza COVID-19 și au dezvoltat o oarecare imunitate. Rămân însă întrebări dacă cineva ar putea fi protejat astfel sau pentru cât timp.
Un înalt oficial al OMS, Catherine Smallwood, ofițerul principal al OMS pentru Europa, a declarat la începutul lunii decembrie că agenția respectă îndrumările împotriva utilizării pașapoartelor imunitare ca parte a ofertelor pentru a relua o anumită normalitate a călătoriilor transfrontaliere.
„Nu recomandăm pașapoarte de imunitate și nici nu recomandăm testarea ca mijloc de prevenire a transmiterii transfrontaliere”, a spus Smallwood.
Vaccinarea a început deja în Anglia de aproape trei săptămâni, iar persoanele imunizate primesc un cartonaș pe care se trece seria vaccinului, data și când vor trebui să revină pentru a doua imunizare, în rapel. Informațiile acestea ar putea să se găsească în curând și electronic, sub forma unei aplicații care să genereze un cod QR care poate fi scanat pentru verificarea acestor informații, relatează cotidianul Daily Star.
Aplicați ar putea fi însă conectată cu un pașaport digital, care să conțină și o fotografie a persoanei. Totuși, proiectul unei asemenea aplicații este incipient, arată sursa citată, iar în mod oficial, guvernul britanic nu are în plan introducerea așa numitului „pașaport de imunitate”.
Introducerea unei politici de sănătate la nivelul întregului bloc comunitar va fi oricum una dificilă pentru că sănătatea ține de competența națională a statelor membre și ar fi aproape imposibil pentru Comisia Europeană să gestioneze situația fără ca statele membre să accepte să cedeze din competență.