Prin rechizitoriul Secției Parchetelor militare din 29 iulie 2022, în dosarul penal privind Revoluția din decembrie 1989, s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracțiuni contra umanității a următorilor:
- Ion Iliescu - fost președinte al României
- Gelu Voican Voiculescu - fost viceprim-ministru al Guvernului României
- Iosif Rus – general (rtr.) - fost șef al Aviației Militare
Este vorba de aceiași inculpați din dosarul care a fost restituit Parchetului Militar și în esență, de aceleași acuzații.
Procurorii dau acum asigurări că neregulile din acel dosar au fost remediate, potrivit unui comunicat al Parchetului General.
Procurorul general Gabriela Scutea a declarat miercuri că „reluarea dosarului de către un alt procuror ar fi însemnat o perioadă foarte mare de timp chiar și doar pentru citirea volumelor dosarului revoluției”.
Actele de urmărire penală și redactarea rechizitorului au fost făcute în 5 luni și 15 zile, a mai precizat Scutea.
Ca noutate, ICCJ a confirmat redeschiderea urmării penale în privința a 627 de persoane vătămate, cercetările fiind continuate de către Secția parchetelor militare în dosarul penal nr. 1/P/2020. Aceasta fusese una dintre nemulțumirile asociațiilor de revoluționari.
Îți mai recomandăm Statul român și-a cerut iertare pentru crimele de la Revoluție, dar dreptatea așteaptă de 30 de ani
Acuzele aduse inculpaților
Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.
Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.
Gelu Voican Voiculescu, în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menținerea și consolidarea puterii politice obținute, dar și legitimarea în fața opiniei publice, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 - 30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.
Generalul (rtr) Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie, orele 16.00 - 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operațiunea de inducere în eroare a opiniei publice.
Îți mai recomandăm După 30 de ani, doar 3 inculpați în dosarul revoluției: Iliescu, Voican și Rus. Istoricii sunt nemulțumițiDosarul Revoluției, pus la naftalină 10 ani
În dosarul revoluției nu a mișcat mai nimic timp de zece ani, când la putere s-au aflat nu doar Frontul Salvării Naționale (FSN) și urmașul său PDSR, ci și Convenția Democratică din România (CDR).
Primele condamnări au fost date de abia în anul 2000, când generalii Mihai Chițac și Victor Stănculescu au fost condamnați la 15 ani de închisoare, dar eliberați în urma recursului în anulare făcut de Joița Tănase, procurorul general de atunci. Cei doi au fost încarcerați în 2008 - Chițac pentru scurt timp, a murit în 2010 acasă, iar Stănculescu a fost eliberat în 2014 și a murit doi ani mai târziu într-un azil de lux.
În 2007, dosarul este blocat ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale care decide mutarea lui de la Parchetul Militar la o secție civilă, procurorul Dan Voinea, cel care îl instrumentase până atunci, este retras din anchetă de Laura Codruța Kovesi, iar în 2015 este clasat. Motivul? Genocidul, tratamentele neomenoase și infracțiunile contra umanității nu erau prevăzute în legea penală.
În 24 mai 2011, România a fost condamnată prima oară la CEDO privind ancheta în dosarul Revoluției, în procesul intentat de Asociația „21 Decembrie”. Tot atunci, CEDO a decis ca statul român să acorde despăgubiri de 15.000 de euro pentru părinții unui tânăr de 19 ani, ucis la Revoluție în Brașov în cadrul unei manifestații reprimate de forțele de ordine.
Dosarul revoluției este redeschis în 2016 de procurorul general interimar Bogdan Licu, iar în 2019 Augustin Lazăr, procuror general, îi trimite în judecată pe Iliescu, Voiculescu și Iosif Rus, șeful Aviației militare. Dosarul suferea de un viciu de fond, așa cum a aratat Europa Liberă, Securitatea era scoasă din ecuație și exonerată de orice responsabilitate.
Îți mai recomandăm Dosarul Revoluției: cronologia unei rușini judiciareNeregulile din dosarul restituit Parchetului Militar
În octombrie 2020, judecătorii de cameră preliminară au identificat o serie de nereguli judiciare, care făceau imposibilă judecarea cauzei.
Totodată au fost excluse probe din dosar, cum ar fi rapoarte ale SRI și ale comisiei parlamentare care a anchetat evenimentele din 1989.
Printre ele, inclusiv o carte a lui Sergiu Nicolaescu, despre care procurorii considerau că are valoare probatorie.
Lor le-au fost adăugate documente de arhivă ale Statului Major General dar și mai multe declarații ale persoanelor vătămate.
În mai 2021, Curtea Supremă a decis restituirea dosarului la Parchet și refacerea sa. Procurorii au contestat decizia și au pierdut.
Îți mai recomandăm Marile dosare cu miză politică: 10 August, Revoluția și Mineriada. Tehnica tergiversăriiSoluțiile declasare din precedentul dosar rămân definitive
Soluțiile de clasare dispuse prin rechizitoriul din 05.04.2019 față de Ceaușescu Nicolae (autoritate de lucru judecat), Vlad Iulian (autoritate de lucru judecat), Postelnicu Tudor (autoritate de lucru judecat), Dumitrescu Emil (a survenit decesul), Stănculescu Atanasie Victor (a survenit decesul), Milea Vasile (a survenit decesul), Militaru Nicolae (a survenit decesul), Hortopan Ion (a survenit decesul), Eftimescu Nicolae (a survenit decesul), Brucan Silviu (a survenit decesul), Mocanu Mircea (nu există probe concludente cu privire la existența faptei), Dinu Ștefan (nu există probe concludente cu privire la existența faptei), Toma Ion (nu există probe concludente cu privire la existența faptei), Igreț Viorel (nu există probe concludente cu privire la existența faptei), Roman Petre (nu există probe concludente cu privire la existența faptei), Brateș Teodor (nu există probe concludente cu privire la existența faptei) și față de infracțiunile de drept comun săvârșite la Revoluție au rămas definitive, prin respingerea plângerilor de către ICCJ, respectiv prin neconfirmarea de către ICCJ a redeschiderii urmăririi penale dispusă de către prim-adjunctul procurorului general.
ICCJ a confirmat însă redeschiderea urmării penale în privința a 627 de persoane vătămate, cercetările fiind continuate de către Secția parchetelor militare în dosarul penal nr. 1/P/2020. În cursul urmăririi penale efectuată în acest dosar, a fost dispusă disjungerea cauzei și reunirea cu dosarul penal nr. 11/P/2014, privind plângerile formulate de 409 persoane vătămate, acestea fiind incluse între persoanele vătămate pentru care este sesizată instanța. Pentru restul de 218 persoane vătămate, cercetările continuă în dosarul penal SPM nr. 1/P/2020.
Îți mai recomandăm Atunci și acum | Chipurile Revoluției după 32 de ani