Klaus Iohannis și-a retras candidatura de la șefia NATO. Întrebarea este de ce și-a lansat-o

Iar comunicatul nu privește retragerea din cursa pentru șefia NATO, ci a fost emis joi, 20 iunie, de Administrația Prezidențială după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) întrunit pentru cu totul alte probleme.

„E o încercare de a ieși cât mai onorabil din această cursă. Era previzibil că se va întâmpla așa. Probabil că este modalitate prin care se evită de președinte o comunicare directă, într-o conferință de presă”, spune expertul în securitate națională și internațională, Claudiu Degeratu.

„Dar, situația fiind destul de penibilă din toate punctele de vedere, a preferat să o transmită indirect, prin intermediul comunicatului CSAT”, completează el.

Claudiu Degeratu

CSAT s-a reunit joi, după multe tergiversări, pentru a decide soarta bateriilor Patriot destinate Ucrainei, la mai mult de o lună de la întâlnirea de la Casa Albă a președintelui Iohannis cu președintele SUA, Joe Biden.

„Să vedem ce putem da și ce putem primi în schimb”, a spus atunci Iohannis cu privire la contribuția României cu sisteme Patriot pentru Ucraina, dând mai degrabă impresia de târg ieftin, ca la piață, fără prea mari șanse de reușită.

De altfel, tăvălugul pe tema Patriot s-a rostogolit la București și a prins în el premier și ministru al Apărării, de-a valma, care au dat de înțeles că ucrainenii, care strigau disperați după Patriot ca să apere Harkovul, ar cam putea să-și pună pofta-n cui.

Sistemele Patriot au fost luate de România pentru „apărarea teritoriului național” și „nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm” pe singurul funcțional Ucrainei, a declarat atunci ministrul social-democrat al Apărării, Angel Tîlvăr.

Jenat și el de declarația patriotardă a ministrului său, făcută în prag de alegeri, premierul Marcel Ciolacu a revenit și și-a nuanțat propria poziționare, spunând că odată ce ar fi date Kievului, sistemele ar apăra și România.

În ceea ce-l privește pe Iohannis și candidatura sa, însăși anunțarea ei a fost făcută cu încălcarea cutumei: șefia NATO nu se obține printr-un concurs propriu-zis. Iar intenția de a intra în cărți pentru conducerea Alianței Nord-Atlantice nu se face public, prin anunțarea vreunei candidaturi, ci prin negocieri.

Klaus Iohannis și-a anunțat public pe 12 martie intenția de a candida la șefia NATO, după ce această informație a circulat încă din 22 februarie, când un corespondent Bloomberg la Casa Albă a anunțat știrea pe Twitter.

Secretarul general al NATO este ales pentru un mandat de patru ani din rândul personalităților politice de rang înalt dintr-o țară membră NATO, dar nu pe baza unui concurs. Selecția se face prin consultări diplomatice informale între țările membre, care propun candidați.

Nicio decizie nu este confirmată până nu se ajunge la consens.

Cu toate acestea, pe 12 martie, președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o conferință de presă susținută la București că va candida la șefia Alianței Nord-Atlantice.

Anunțul președintelui a fost făcut în ziua în care s-au împlinit 25 de ani de la prima extindere a NATO către țările din estul Europei.

În momentul în care Iohannis și-a anunțat intenția de a prelua conducerea NATO, cel puţin 20 dintre cei 32 de membri ai NATO - între care cei mai importanţi membri occidentali, SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania - îşi anunţaseră sprijinul pentru Mark Rutte.

De altfel, chiar oficialii NATO declarau în acel moment pentru Europa Liberă, sub protecția anonimatului, că șansele lui Iohannis sunt prea mici, mai ales după ce marile puteri au anunțat deja că-l susțin pe premierul olandez Mark Rutte.

Alții vedeau în anunțul președintelui român cel mult o tactică prin care acesta țintea de fapt un post la conducerea Uniunii Europene, pentru care „se târguiește”, eventual cel de șef al diplomației europene.

Hari Bucur Marcu, expert în politici publice de apărare, spune că președintele român a făcut o improvizație peste procedura consacrată de 75 de ani a NATO de a avea secretarul general numit prin consens și nu prin concurs. Iar, în condițiile în care nu avea acest consens asigurat, a trebuit să renunțe.

Inițial, Ungaria și Bulgaria au anunțat că vor susține candidatura lui Iohannis, iar Turcia i-a dat iluzia că ar putea să o facă și ea.

Minunea a ținut până pe 29 aprilie, când Turcia i-a anunțat pe aliați că va sprijini candidatura premierului olandez Mark Rutte, la o săptămână de la vizita făcută de Rutte președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan.

Pe 25 aprilie 2024, premierul olandez Mark Rutte a făcut o vizită în Turcia, unde a fost primit de președintele Erdoğan.

Ce a cerut Turcia la schimb? Erdoğan și-a exprimat speranța că următorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocupărilor Turciei legate de terorism.

„I-am spus că, în conformitate cu spiritul Alianţei, nicio organizaţie teroristă, în special PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) şi asociaţii săi, nu trebuie tolerată”, a spus Erdoğan la momentul anunțului de susținere a lui Rutte, cu el alături.

De asemenea, președintele turc a cerut eliminarea sancțiunilor din domeniul industriei de apărare, pentru care „noul secretar general să depună eforturi intense”, iar Rutte nu l-a contrazis. Turcia este un mare producător de nave, tancuri, rachete și drone spre folosința NATO.

Și Budapesta a creat impresia că l-ar putea susține pe Iohannis la șefia NATO, mai ales după ce a făcut comentarii critice la adresa lui Rutte.

Pentru Viktor Orbán, aspirația lui Iohannis pentru șefia NATO a fost o bună ocazie de a-și negocia și mai bine statutul în Alianță cu privire la susținerea pentru Ucraina, mai corect spus nesusținerea ei.

17 aprilie 2024 - summit al Uniunii Europene la Bruxelles. În dreapta - Viktor Orban, în centru - Mark Rutte.

Dacă inițial era deranjat de declarațiile lui Rutte (care a spus în 2021 că Budapesta trebuie pusă la punct pentru intoleranța sa, pornind de la legea maghiară care interzice referirile la homosexualitate în școli), și a pretins scuze publice, Orbán a renunțat la revendicările sale după ce a obținut ce voia chiar de la actualul șef al NATO.

Jens Stoltenberg a fost de acord ca Ungaria să nu participe la sprijinul NATO pentru Ucraina, nici financiar și nici cu oameni, dar nici să nu-l blocheze.

Secretarul general a explicat că NATO acceptă poziţia Budapestei, în timp ce guvernul Ungariei s-a angajat să nu se opună şi să „permită” acţiunile aliaților în sprijinul Kievului.

Viktor Orbán și-a jucat cartea invocând tratatul de constituire a NATO care nu prevede nicio obligație pentru aliați să participe la acțiuni în afara teritoriului statelor membre.

În aceste condiții, Orbán a obținut ce a vrut de la început fără să pună nimic la bătaie. Cu excepția iluzoriei susțineri a președintelui român la șefia NATO.

Iar ca tabloul izolării președintelui român să fie complet, însuși Jens Stoltenberg, actualul secretar general al NATO, și-a anunțat sprijinul pentru candidatura lui Mark Rutte.

El a anunțat pe 16 iunie că Alianța este foarte aproape de a lua o decizie asupra celui care-i va urma în funcție.

20 iunie 2024 - ședință CSAT la Palatul Cotroceni. „ Președintele României a informat că i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru funcția de Secretar General al Organizației” (comunicat de presă).

Peste patru zile, la București, printr-un comunicat despre deciziile CSAT, președintele a anunțat nu doar că-și retrage candidatura, dar și că i-a informat pe aliați încă de săptămâna trecută că a renunțat la aspirațiile sale.

Deși, în urmă cu doar o zi, declara sentențios că vom fi „integral lămuriți” joi, peste o zi, când va face oficial anunțul într-o conferință de presă.

Asta, deși jocurile păreau a fi făcute de cel puțin o săptămână.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.