În interviul acordat în exclusivitate Europei Libere România, la București, Egils Levits a spus, după reuniunea București 9 de vineri, că răspunsul corect în fața agresiunii Rusiei este întărirea puterii militare a NATO și a apărării pe flancul estic, de la Marea Baltică, la Marea Neagră.
Președintele Letoniei consideră că a existat o oarecare naivitate a vestului Europei în fața tendințelor imperialiste ale Rusiei, naivitate pe care țările care au fost în sfera de influență a Uniunii Sovietice nu aveau cum să o aibă.
- „Noi, în estul Europei, îi cunoaștem pe ruși. /.../ Rusia se întoarce la rădăcinile autoritare, agresive și imperialiste din istorie”, a spus el, subliniind că soluția în fața tendințelor imperialiste ale Moscovei este o demonstrație de forță.
- „Rusia nu e provocată de dovezile de putere, ci de cele de slăbiciune”, consideră președintele Letoniei, Egils Levits, care nu împărtășește atitudinile împăciuitoare față de Rusia.
- „Niciun politician [străin] nu îi poate oferi lui Putin vreun teritoriu. Dacă vrea să o facă, să ofere propriile teritorii, nu ale altei țări”.
Egils Levits a participat vineri la reuniunea B9 a liderilor din țările din estul NATO.
„Solicităm Rusiei să își modifice comportamentul agresiv, să își retragă forțele de pe teritoriul recunoscut internațional al Ucrainei, să asigure răspunderea pentru atrocitățile și crimele de război comise, să revină la un comportament de respectare a dreptului internațional”, arată declarația comună transmisă la finalul reuniunii.
Europa Liberă: Sunteți mulțumit de textul declarației comune? Este ceea ce sperați să fie?
Președintele Letoniei, Egils Levits: Da. Sunt foarte mulțumit de declarație și de întâlnirea de azi [vineri n.r]. Am convenit că avem aceleași puncte de vedere asupra situației actuale de securitate din Europa.
Condamnăm agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, susținem cu toții acțiunile de sprijin pentru Ucraina, ajutorul militar, politic pentru Ucraina. Și am căzut de acord că flancul estic al NATO trebuie întărit. De la Marea Baltică la regiunea Mării Negre.
Your browser doesn’t support HTML5
Acesta este răspunsul NATO la agresiunea Rusiei, la încălcarea dreptului internațional de către Rusia. NATO este cea mai puternică alianță militară din lume, concepută pentru apărarea statelor membre. Acesta este un răspunsul corect la acest nou context.
Europa Liberă: După izbucnirea războiului, vorbeați despre unitatea arătată de reacția NATO și spuneați că această poziție puternică va rezona la Moscova. Cum stau lucrurile acum, dată fiind opoziția Turciei care respinge cererile de aderare ale Finlandei și Suediei?
Președintele Letoniei, Egils Levits: Ce contează e rezultatul. Și sunt sigur că rezultatul va fi aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Desigur, există puncte de vedere diferite între Suedia și Finlanda pe de o parte, și Turcia de cealaltă parte și există negocieri.
Noi încurajăm ambele părți să cadă de acord, pentru că e în interesul tuturor. Al NATO, inclusiv al Turciei, al noilor candidați, Suedia și Finlanda și, bineînțeles, al tuturor celor 30 de state membre existente. Prin urmare, sunt sigur că, la final, vom primi doi membri noi în NATO.
Dacă unii politicieni vor să vorbească cu Putin, pot să o facă. /.../ Important e să ajutăm Ucraina.
Europa Liberă: Și unitatea Uniunii Europene? Mă gândesc la Ungaria, în privința sancțiunilor și refuzului tranzitului de armament, la Franța care, spune președintele Macron, nu vrea „să umilească” Rusia. Cum influențează astfel de atitudini, care nu arată unitate, războiul din Ucraina?
Președintele Letoniei, Egils Levits: Uniunea Europeană este o uniune de 27 de state membre și, în toate cazurile, în ceea ce privește Ucraina, am convenit asupra politicii noastre. Dar pentru a ajunge la consens este nevoie de negocieri și discuții. A fost, de asemenea, dificil să ajungem la consens pentru al șaselea pachet de sancțiuni, dar am ajuns la consens. Acesta este procesul ajungerii la o înțelegere.
Îți mai recomandăm Compromis european: UE interzice 2/3 din importurile de petrol din RusiaPrima dată au loc negocieri, poate cu unele puncte de vedere diferite, și după aceea toate statele membre sunt de acord cu rezultatul. Și cred că acesta este punctul forte ale Uniunii. Faptul că le avem pe amândouă: discuții, iar apoi unitate.
Europa Liberă: Dar faptul că negocierile durează atât de mult, că sunt țări care spun „nu”, nu îi dă acest lucru, de fapt, mai multă încredere lui Vladimir Putin? Nu îl încurajează, de fapt?
Putin vrea să avem un conflict între statele membre UE.
Președintele Letoniei, Egils Levits: Nu, pentru că, repet, ce contează e rezultatul. Uniunea Europeană a dat dovadă de un nivel foarte ridicat de unitate. Am fost de acord că agresiunea rusă ar trebui oprită. Uneori discutăm despre cum să ajungem la asta.
Dar scopul este clar și discuții despre cum să atingem acest obiectiv sunt normale.
Your browser doesn’t support HTML5
Trebuie să discutăm despre cum să ne atingem acest obiectiv. Și, la sfârșit, să avem o decizie comună, prin consens.
Acest lucru arată că unitatea europeană funcționează. Putin vrea să avem un conflict între statele membre ale Uniunii Europene. Dar ne bazăm pe aceleași valori, avem aceleași obiective. Și între valori și scopuri sunt negocieri, sunt discuții, aș spune, iar, la final, o poziție comună.
Europa Liberă: Ucraina, președintele Zelenski, au exprimat dezamăgirea față de declarația președintelui Macron legată de „umilirea” Rusiei”. Dumneavoastră cum vedeți această poziție a Franței?
Președintele Letoniei, Egils Levits: Este opinia președintelui Macron. Cred că ceea ce este important este să ajutăm Ucraina din punct de vedere militar și economic. Și facem acest lucru. Și dacă unii politicieni vor să vorbească cu Putin, pot să o facă. Nu văd ar există vreun rezultat, dar de ce nu? Să vorbească, important e să ajutăm Ucraina.
Trebuie să ne asigurăm că Ucraina câștigă războiul. Doar atunci va fi restaurată ordinea internațională.
Europa Liberă: Cum ar reacționa Letonia dacă sugestiile că Ucraina ar trebui să renunțe la o parte a teritoriului ei se vor muta tot mai adânc în cercurile interne ale discuțiilor din Uniunea Europeană?
Președintele Letoniei, Egils Levits: Doar Ucraina poate decide în legătură cu acest lucru. Nimeni, niciun politician [străin n.r.] nu îi poate oferi lui Putin vreun teritoriu. Dacă vrea să o facă, să ofere propriile teritorii, nu ale altei țări.
Deci depinde de Ucraina, iar Ucraina este dispusă să lupte pentru țară, pentru națiune, pentru suveranitate. Sarcina noastră este să ajutăm Ucraina pentru că Ucraina luptă pentru valorile noastre și pentru valorile noastre internaționale, pentru dreptul internațional.
Îți mai recomandăm „Umilirea Rusiei”. Ucraina îi răspunde lui Emmanuel Macron: Franța e cea umilităEste cea mai gravă încălcare a dreptului internațional, un război agresiv împotriva unei alte țări, care cere reacția noastră, reacția tuturor membrilor comunității internaționale. Asta înseamnă reacție din toate statele. Facem acest lucru.
Trebuie, așadar, să ne asigurăm că Ucraina câștigă războiul. Doar atunci va fi restaurată ordinea internațională.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Declarația B9 arată că liderii din acest Format sprijină dorința Ucrainei de a deveni țară candidată la Uniunea Europeană. Cum vedeți acest proces? Când se va întâmpla?
Președintele Letoniei, Egils Levits: Letonia și multe state membre ale Uniunii Europene cu opinii similare susțin candidatura Ucrainei. Vom vedea dacă vom decide cu privire la aceasta până la următoarea reuniune a Consiliului European. Noi susținem categoric obținerea acestui statut de Ucraina, dar încă au loc discuții.
Europa Liberă: Ați declarat în trecut că Rusia este o țară imperialistă, agresivă, care dorește să-și extindă sfera de influență. Poate fi Rusia oprită? Cum?
Rusia poate putea fi oprită doar suntem uniți și categorici. Rusia se va opri doar dacă va întâlni forță. Doar puterea poate opri Rusia. Rusia nu e provocată de dovezile de putere, ci de cele de slăbiciune.
Președintele Letoniei, Egils Levits: Rusia poate putea fi oprită doar dacă noi, Uniunea Europeană, NATO, suntem uniți și categorici. Rusia nu e suicidară. Rusia se va opri doar dacă va întâlni forță. Asta înseamnă că ar trebui să fim pregătiți să ne apărăm. Și avem NATO. Trebuie să avem și politici bazate pe principii în privința Ucrainei, adică să o sprijinim. Doar puterea poate opri Rusia. Rusia nu e provocată de dovezile de putere, ci de cele de slăbiciune.
De aceea NATO trebuie să fie puternică. De aceea, am discutat în formatul B9 despre necesitatea întăririi flancului estic al NATO. Am fost de acord cu asta. Este absolut necesar.
Vom discuta acest lucru la summitul NATO din Madrid și sunt sigur că flancul estic al NATO va fi, de asemenea, întărit de noul conceptul de apărare al Alianței. Și acesta este răspunsul corect pentru Rusia. Rusia ar trebui să știe că suntem puternici.
Europa Liberă: Ați participat activ la evenimentele istorice din 1989 – 1991 din Letonia, la procesul de redobândire a independenței. V-ați fi imaginat că o situație ca cea de acum, din Ucraina, ar fi posibilă?
Președintele Letoniei, Egils Levits: Trebuia să spun că da. Noi, în estul Europei, îi cunoaștem pe ruși. Desigur, pentru o vreme putea părea că Rusia a devenit mai mult sau mai puțin o țară relativ democratic, dar a fost doar pentru o scurtă perioadă de timp. Și Rusia se întoarce la rădăcinile autoritare, agresive și imperialiste din istorie.
Your browser doesn’t support HTML5
Și se pare că Putin încă trăiește în secolul al XIX-lea, iar percepția lui asupra lumii este tot din secolul al XIX-lea. Nu sunt surprins cu privire la agresiunea Rusiei, dar, bineînțeles, ar trebui să reacționăm corect la asta. Și reacția potrivită este să fim puternici și să arătăm putere.
În partea de vest a Europei a existat o oarecare naivitate în ceea ce privește Rusia.
Europa Liberă: Cunoașteți vestul Europei foarte bine, ați fost ambasador în Germania [în anii 90]. Repetă Europa greșelile istoriei?
Președintele Letoniei, Egils Levits: Aș spune că în partea de vest a Europei a existat o oarecare naivitate în ceea ce privește Rusia, dar nu și în est. Nu în cele mai multe țări din Formatul B9 și nu în țările baltice.
Europa Liberă: Din perioada scursă din 24 februarie până acum, care este lucrul pe care credeți că nu îl veți uita peste ani?
Președintele Letoniei, Egils Levits: Aș spune că cel mai mult m-a impresionat vizita mea la Kiev, la președintele Zelenski, în aprilie. Am fost și la Bucea și Irpin, două orașe care au fost distruse de ruși. Și am văzut atrocitățile rușilor împotriva civililor.
Și a fost, desigur, un moment foarte trist. După aceea l-am întâlnit pe președintele Zelenski și am văzut că toți ucrainenii sunt hotărâți să lupte pentru țara lor. Și nu luptă doar pentru propria lor țară, luptă și pentru Europa și pentru noi.
Îți mai recomandăm Războiul din Ucraina | Lupte grele la Severodonețk. ONU: Risc de insecuritate alimentară și sărăcie pentru milioane de oameni