Ludovic Orban pentru Roșia Today: ”Mă bazez pe colegii din PSD. Nu știu câtă încredere poți avea în Ponta, Tăriceanu sau Barna”

Chiar dacă moțiunea a trecut, mulți dintre pesediști jubilează. Cu un an înaintea alegerilor parlamentare și câteva luni înaintea celor locale se va instala guvernul Opoziției condus, aproape sigur, de Ludovic Orban. Timp suficient ca electoratul să uite ”catastrofa” Dăncilă (Dragnea deja este istorie!) și să pună sub lupă fiecare gafă a liberalilor, căci, suntem siguri, gafele nu vor lipsi.

Liderii PSD conștientizează acum că moțiunea ar putea fi salvarea lor de pe buza prăpastiei. Continuarea guvernării cu Dăncilă la Palatul Victoria ar fi echivalat cu transformarea partidului într-o formațiune de buzunar, similară cu PNȚCD-ul de dinaintea dispariției.

Rămâne de văzut dacă președintele Iohannis, după va privi cu destulă atenție și profundă îngrijorare situația noua în care se află țara, îl va desemna pe Orban să formeze guvernul. Pesediștii își freacă mâinile cu satisfacție să aibă în bătaia puștii un vânat atât de facil ca Ludovic. Îl vor împușca din toate pozițiile. Va curge sânge de Orban pe toate ecranele televiziunilor din curtea PSD-ului. Va fi spectacol ca la arderea pe rug în Evul Mediu. Și circul nu se va opri. Deloc. Va fi și mai mare. Măcar să fie de râs că de plâns oricum am ajuns.

Reporterii Roșia Today l-au abordat pe Ludovic Orban în timp ce liderul PNL se îndrepta spre Cotroceni, pentru o nouă rundă de consultări cu președintele Iohannis.

Rep. – Cum vă simțiți în calitate de posibil viitor prim-ministru?

Orban – Aveți un foc? Vreau să trag o țigară până apare domnul președinte.

Rep. – Sunteți nervos?

Orban – Deloc! Doar preiau frâiele puterii de la Viorica Dăncilă, nu de la Theresa May! Ar fi culmea să fac o figură mai proastă. Mai proastă decât figura ei, nu poate fi figura mea.

Rep. – Aveți încredere că guvernul Orban va trece de votul Parlamentului? Vă bazați pe ceva?

Orban – Mă bazez pe colegii din PSD, așa cum și ei s-au bazat pe noi când au avut nevoie. Nu știu câtă încredere poți avea în Ponta, Tăriceanu sau Barna. Ăștia te trădează când ți-e lumea mai dragă.

Îți mai recomandăm Victor Ponta, pentru Roșia Today: “Am pregătit deja un guvern din umbră și două guverne la soare, după ce moțiunea va trece.”

Rep. – Care va fi prima măsură pe care guvernul Orban o va lua după depunerea jurământului?

Orban – O să pun muzică folk în birourile din Palatul Victoria. Hrușcă, Socaciu, Baniciu, Vintilă și alții ca ei. Pe muzică folk poți să faci orice, inclusiv să dai afară 100 de mii de bugetari de-ai lor și să pui în loc 120 de mii de-ai tăi. Glumesc.

Rep. – Vă este frică de eșec în perspectiva alegerilor din 2020?

Orban – De când suntem în opoziție nouă ne este frică de reușită, că eșecurile au curs gârlă. Nici nu știu cum mai este să fii la guvernare.

Rep- Vă tremură țigara în mână. De ce?

Orban – De emoție. Haideți c-a venit domnu' președinte. (strigă) Sărut-mâna domnu Președinte. Vin și eu imediat! (spre noi) Urați-mi baftă să mă pună pe mine.

Rep. – Baftă!

Acesta este un text satiric, așadar opiniile autorilor nu corespund, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă.