Dan Barna nu a reușit să intre în turul doi pentru președinție, iar scorul obținut de el, 15%, a fost cu 7 procente sub cel obținut de Alianța USR-PLUS la alegerile europarlamentare din urmă cu doar șase luni. Mai mulți membri USR sunt nemulțumiți și au cerut o verificare prin vot a legitimității lui Barna ca lider al partidului.
„Făcându-ne speranțe mai mari, a fost cumva o dezamăgire pe care am experimentat-o și eu și colegii mei. Din perspectiva aceasta, decizia pe care eu am luat-o este aceea de a face o consultare. Vom avea 5 zile în care membrii vor putea să voteze o întrebare foarte simplă, dacă consideră sau nu să-mi dau demisia. Dacă ei consideră că e necesară o schimbare, voi face acest lucru fără nicio problemă, nu mă agăț de funcții sau ceva, însă nu mi-am dat eu demisia de onoare pentru că urmează o perioadă importantă, locale, apoi alegerile naționale”, a declarat Dan Barna la Realitatea Plus, conform Mediafax.
Îți mai recomandăm REZULTATE PREZIDENȚIALE 2019. Scorurile-record și rateurile candidaților la președinție
La ultimele alegeri interne din USR, Dan Barna a obținut voturile a doar 65% dintre delegații USR, având o contracandidată puternică, pe deputata de Iași Cosette Chichirău.
Mai mulți colegi din USR i-au cerut acum demisia lui Dan Barna, printre aceștia numărându-se și deputații USR Cosette Chichirău și Tudor Benga.
Deputatul USR Tudor Benga a afirmat că a cerut, la videoconferința de luni seara, demisiile lui Dan Barna, Cătălin Drulă și Ionuț Moșteanu. El a precizat că i se pare „o scamatorie politică” cererea votului de încredere anunțată de președintele USR.
La discuțiile de la videoconferința de luni seara au fost reproșuri și la adresa vicepreședintelui USR Ionuț Moșteanu și a șefului de campanie Cătălin Drulă, pentru strategia folosită la prezidențiale și a felului în care a fost făcută comunicarea, au explicat surse din USR, citate de Mediafax.
Îți mai recomandăm Dan Barna: ”Îmi asum întreaga responsabilitate pentru rezultat”. Dacian Cioloș: ”Să tragem învațăminte”