Noțiunile sunt curente și în alte domenii, inclusiv în viața de zi cu zi, și aici tind să ordoneze o lume îndeobște dezordonată. Pentru că depind de oameni, și oamenii le-au conferit și alte sensuri, nu întotdeauna reușesc. Uneori reușesc chiar contrariul, o dezordine greu de tolerat. Chiar și de oameni.
Într-o țară pe care toți o cunoaștem și o și iubim, o fată de cincisprezece ani se află în primejdie mare. Printr-un miracol, reușește să sune la 112, un număr de telefon anume făcut pentru cei care au nevoie de ajutor. Și vorbește cu un polițist care nu înțelege prea bine ce se întâmplă cu fata de la celălalt capăt al firului.
Neculai Constantin Munteanu
Cazul e grav. A fost răpită, a fost violată, nu știe prea bine unde se află, dă toate detaliile despre loc și cere ajutor. De șapte ori imploră, „veniți repede!” și de unsprezece ori pronunță „mi-e frică”. O dată îi cere polițistului „Vă rog, stați cu mine la telefon, că îmi este frică”. Polițistul promite ajutor, dar nu mai mult, „nu pot să stau în telefon domnișoară, că avem și alte apeluri”, iar un pic mai târziu îi cere „Lăsați telefonul liber!”
Când, într-un târziu, autoritățile competente au reușit să stabilească locul faptei, era cu adevărat prea târziu. De la momentul apelului, la cel al descinderii trecuseră 19 ore. Atât le-a luat autorităților din România să răspundă unui apel de urgență. Fata nu mai era în viață. Răpitorul și asasinul a avut timp suficient ca din tânăra de 15 ani să rămână doar un săculeț de oase.
Cazul a declanșat un uriaș lanț al slăbiciunilor, urmat de un război al instituțiilor, de aruncare a vinovățiilor peste gard, o luptă surdă între Poliție, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerul de Interne, Procuratură, STS, Servicii, politicienii și chibiți cu nemiluita și toți pe surse. S-a aflat că singura instituție care ar fi putut realiza localizarea rapidă a telefonului de unde suna victima era Serviciul Român de Informații. Dar acesta intervine doar în cazuri speciale, în urma unei hotărâri a Curții Constituționale. Ministerul de Interne avea aparatura necesară, dar nu e operativă. Rămânea Serviciul de Telecomunicații Speciale, dar care nu „identifică locul telefonului”, „toate aceste informații sunt furnizate de operatorul de telefonie mobilă”. Poliția a acuzat STS că a transmis însă locații eronate, dar mai apoi s-a aflat că poliția a fost pusă pe piste eronate de interlopii la serviciile cărora apelase șeful poliției locale. În cele din urmă, ajunși la adresa bună, polițiștii au mai așteptat ore, din cauză că perchezițiile pe timp de noapte sunt interzise, deși există și derogări. În fine, s-a mai aflat că agentul de la 112, care a stat de vorbă cu victima, fusese până nu demult un polițist de țară, nu cunoștea orașul Caracal și lucra singur pe o tură de 24 de ore.
Dat fiind dimensiunile cazului și emoția stârnită în masa populației, a intervenit personal primul ministru Viorica Dăncilă. Care a anunțat că vor fi luate măsuri „foarte ferme”. Înainte de a-și da demisia din funcția pe care o ocupa de o săptămână, ministrul de interne Nicolae Moga a anunțat că i-a demis pe șeful Poliției Române, Ioan Buda, pe prefectul județului Olt, Petre Silviu Neacșu, și pe șeful Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Cristian Voiculescu. A mai fost eliberat din funcție și Nicolae Mirea, șeful Poliției Caracal. În fine, opt polițiști locali sunt cercetați disciplinar, iar șeful STS, Ionel Vasilca, și-a anunțat demisia doar pentru „a nu afecta prestigiul instituției”.
Însă, în cazul fostului șef la Poliției Române, Ioan Buda, nu e deloc sigur dacă a fost pedepsit sau promovat, prin jocul clasic al combinărilor, aranjamentelor și permutărilor. Ioan Buda era detașat în fruntea Poliției Române. A revenit, discret, la șefia Poliției de Frontieră, unde apare ca „inspector general al Poliției de Frontieră Române”. În folclorul local al instituției, Ioan Buda avea statul de „regina șpăgilor”. Nici mai mult, nici mai puțin. Atât!
Opiniile autorului nu coincid, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă