3 minute | Apel la înecarea copiilor ucraineni, Boris Johnson se retrage și ce înseamnă realegerea lui Xi Jinping

O fetiță din orașul Herson ocupat de Rusia stă între două cuști de animale, în timp ce civilii așteaptă să urce într-un autobuz care se îndreaptă spre Crimeea, în orașul Oleșkîi, 22 octombrie 2022.

Presa internațională și-a îndreptat atenția către trei mari subiecte: retragerea lui Boris Johnson din cursa pentru șefia guvernului britanic, discuțiile Rusiei cu patru țări NATO și realegerea lui Xi Jinping la conducerea Chinei pentru un al treilea mandat.

Bun găsit,

Iată principalele știri:

  • Ministrul rus al Apărării a discutat pentru a doua oară în trei zile cu omologul său american, după o pauză de câteva luni.
  • Boris Johnson s-a retras din cursa pentru postul de prim-ministru al Marii Britanii, iar favoritul alegerilor din Partidul Conservator pare să fie fostul contracandidat al demisionarei Liz Truss.
  • Xi Jinping și-a asigurat un al treilea mandat la conducerea Chinei, consolidându-și poziția de cel mai puternic lider chinez de la Mao Zedong încoace.

Agresorul se plânge

În timp ce distruge infrastructura energetică a Ucrainei în războiul pe care l-a provocat, Rusia spune că se teme de o escaladare a conflictului.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a discutat ieri cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, pentru a doua oară în trei zile, și cu alți trei miniștri din țările NATO, relatează Europa Liberă.

Oficialul rus a invocat „îngrijorarea cu privire la posibilele provocări ale Ucrainei în ceea ce privește utilizarea unei bombe murdare (amestec de explozibili și pulbere radioactivă)”, un comentariu pe care omologii săi l-au catalogat ca fiind de fapt pretextul rus pentru escaladare.

Aceeași reacție a avut-o și Ucraina, după cum notează BBC, iar Reuters îl citează pe Volodimir Zelenski: „Doar Rusia ar putea folosi arme nucleare în Europa”.

BBC publică un reportaj din Hersonul ocupat și mărturia unui localnic care amintește de poveștile bunicilor: „Rușii ăia au spus că sunt eliberatori, dar au început să ne jefuiască!”, spune în lacrimi un bărbat de 69 de ani care a rămas fără mașină, mobilă și saltele.

Anton Krasovsky, un prezentator al postului de televiziune Russia Today, controlat de statul rus, a declarat că copiii ucraineni care i-au văzut pe ruși ca ocupanți în timpul regimului sovietic ar fi trebuit să fie înecați.

Ucraina cere interzicerea la nivel mondial a postului rusesc RT după ce un prezentator a vorbit despre înecarea sau arderea de vii a copiilor ucraineni, scrie Reuters.

La reuniunea ONU de vineri, diplomații României și Lituaniei au fost împiedicați să ia cuvântul pe tema aspectelor umanitare din Ucraina. Digi24 relatează că Rusia a convins președinția gaboneză a Consiliului de Securitate în acest sens.

Accesul românilor la apă

Într-un editorial despre „circuitul apei prin guvernările României”, colegul meu Ionuț Benea lansează campania Europei Libere despre accesul românilor la apă.

Primul articol explică de ce evită românii să bea apă de la chiuvetă - o amplă analiză a apei potabile din marile orașe.

În weekend, în Cluj-Napoca a avut loc un protest în urma deceselor a patru bebeluși puse pe seama infecțiilor nosocomiale din spitale, potrivit Știri de Cluj, iar la doi ani de la primul incendiu din spitalele Covid - în total, 44 de pacienți arși de vii în patru spitale - nicio anchetă nu a ajuns în instanță, scrie Libertatea.

În tot acest timp, ministrul Alexandru Rafila se află la Havana, unde dezbate problemele de sănătate cu 11 state din Regiunea Caraibilor, scrie Dela0, amintind lunga istorie a problemelor cu care se confruntă sistemul medical românesc.

O tânără ține o pancartă cu mesajul „Este o rochie, nu o invitație”, la marșul „Împreună pentru siguranța femeilor” organizat pentru a atrage atenția asupra violenței îndreptate asupra femeilor, București, 23 octombrie 2022.

G4Media scrie despre șeful din Compania de Drumuri care a fost arestat preventiv după ce a fost prins de DNA în flagrant, fiind acuzat că lua mită pentru a ajuta o firmă cu contracte de deszăpezire.

Aceeași publicație dezvăluie și cât a recuperat Fiscul din banii primiți mită de Bogdan Olteanu, Sorin Oprescu și Relu Fenechiu, iar în Spotmedia un interviu-avertisment: odată cu decizia ÎCCJ în privința prescripției se va pune o mare cruce peste toată activitatea de urmărire penală și judecată din ultimii 8-10 ani.

În București a fost organizat un marș al femeilor care cer să se simtă în siguranță acasă, la muncă și pe stradă, scrie Libertatea.

După acuzația de dopaj, Simona Halep continuă să strângă mesaje de susținere, inclusiv de la fostul antrenor Darren Cahill. „Nu există vreo şansă să fi luat premeditat o substanţă de pe lista interzisă. Nicio şansă! Zero!”, a spus el, potrivit Hotnews.

Din Europa Liberă puteți afla despre începuturile fotbalului românesc și de ce displace autorităților locale includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO.

Boris „No” Johnson

Rishi Sunak, cel pe care Liz Truss l-a învins în alegerile interne din septembrie, pare că va deveni următorul prim-ministru al Marii Britanii, după ce Boris Johnson s-a retras ieri din competiție, relatează Reuters.

Fostul premier britanic a spus că are suficient sprijin în partid, dar a decis că nu este cel mai potrivit lucru de făcut în acest moment: țara și Partidul Conservator au nevoie de unitate.

Fostul premier britanic Boris Johnson (stânga) și Rishi Sunak, la acea vreme ministru al Finanțelor, 8 iulie 2020.

Și presa din SUA a relatat pe larg despre această decizie, iar The New York Times scrie că prima replică a lui Rishi Sunak ar putea fi: „V-am spus eu!”

Deși avertismentele sale cu privire la inflație și conservatorismul său fiscal s-ar putea să-l fi costat postul luna trecută, acum evaluările sale precise îi ușurează drumul spre funcția de prim-ministru, notează cotidianul american.

În această săptămână, membrii Partidului Conservator își vor vota online noul lider, iar rezultatele vor fi anunțate vineri, însă BBC se întreabă: de ce ar vrea cineva să fie prim-ministru acum? - o analiză despre beneficiile jobului și problemele cu care se va confrunta.

În schimb, Politico analizează „cultul Brexit care a aruncat Marea Britanie în aer”, deși ieșirea din UE a fost pregătită timp de 11 ani. Cu toate acestea, peste 2.400 de legi ar urma să dispară peste noapte, transmite The Guardian.

Pe urmele lui Mao

Presa internațională și-a îndreptat atenția și pe alegerile din China, unde președintele Xi Jinping și-a asigurat duminică al treilea mandat și a prezentat un organ de conducere plin de loialiști, consolidându-și poziția de cel mai puternic conducător al țării de la Mao Zedong încoace, scrie Reuters.

Associated Press a analizat discursul său și relatează că lumea se confruntă cu perspectiva unor noi tensiuni cu China în ceea ce privește comerțul, securitatea și drepturile omului.

Fostul președinte chinez Hu Jintao este escortat de la ceremonia de închidere a Congresului Partidului Comunist, organizat sâmbătă în Marea Sală a Poporului din Beijing, China, 22 octombrie 2022. Acesta stătea în stânga lui Xi Jinping.

The Guardian îi face un portret mai puțin cunoscutului Li Qiang, omul care ar urma să devină următorul premier al Chinei, după ce a fost uns al doilea membru al Comitetului permanent ca urmare a loialității sale față de Xi Jinping.

După ce au întârziat publicarea datelor economice, autoritățile chineze au anunțat ieri că economia a crescut cu 3,9% din iulie până în septembrie, mai bine decât în primăvară, dar încă departe de obiectivul Beijingului pentru acest an, transmite The New York Times.

Cotidianul american mai publică și opinia lui Ai Weiwei, un artist și autor care a fost încarcerat de guvernul chinez, iar potrivit acestuia capitalismul și internetul nu vor elibera poporul chinez.

În privința economiei, Politico are o altă abordare și scrie că „Olaf Scholz nu va renunța la China”. În timp ce Xi Jinping își începe un nou mandat de cinci ani, cresc temerile că Germania repetă greșeala pe care a făcut-o apropiindu-se prea mult de Rusia.

Alte știri:

Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org sau pe pagina noastră de Facebook.

Toate cele bune,
George