Buletinele de analiză a apei potabile din marile orașe ale României arată bine pe hârtie. Cu toate acestea, mulți români evită apa de la robinet și preferă, dacă își permit, să cumpere apă îmbuteliată. În București apa depășește, uneori, nivelul de clor, în Iași este prea dură, în timp ce în Cluj-Napoca prea „moale”. În alte orașe pur și simplu nu e bună de băut.
Respectarea parametrilor fizico-chimici, pe de o parte, și a celor microbiologici, pe de alta, nu înseamnă automat că locuitorii din toate orașele României beau apă de aceeași calitate.
Sunt diferențe mari de la oraș la oraș în privința principalilor indicatori: duritate, conductivitate, PH, clor, turdbiditate (grad de tulburare), minerale și alte elemente chimice. Concentrațiile neconforme pot afecta culoarea, genera depuneri și pot conferi gust și miros.
Asta reiese din buletinele de analiză a calității apei realizate de companiile de apă și de DSP-uri, studiate de Europa Liberă.
Chiar dacă parametrii apei potabile sunt de cele mai multe ori îndepliniți, locuitorii unor orașe aleg să folosească alte surse de apă, obișnuiți fiind că apa de la robinet nu este neapărat potabilă.
Este cazul Zalăului, orașul-reședință de județ a Sălajului, unde consumul apei de la robinet trezește încă rezerve din partea locuitorilor.
Oamenii s-au obișnuit, de decenii, să își procure apă de băut de la cele nouă fântâni arteziene (de tip cișmea) amenajate în oraș, sau de la cele din satele învecinate.
Apa din rețea, provenită din lacul de acumulare a precipitațiilor Vârșolț, se dovedea fie insuficientă, în perioadele secetoase, fie cu impurități, sau cu gust de clor.
Chiar dacă reprezentanții Companiei de Apă Someș, care asigură alimentarea cu apă, susțin că de ani buni calitatea apei potabile nu mai este o problemă și respectă toți parametri legali, numeroși localnici se feresc să o bea.
„Nu se poate bea apa, are gust, are depuneri, de pe o zi pe alta se vede, strat gros chiar; Are gust și miros foarte pregnante de clor și de metal. Pe lângă gust și miros e și colorată. Nu cunosc pe nimeni care să bea apa de la robinet direct și am și întrebat pe mulți și mi-au spus că nu au băut apă de la robinet niciodată”, spune Călin Pavăl, localnic.
O familie de zălăuani ne-a spus că apa de la robinet poate fi totuși băută, dar de când au copil mic preferă să folosească filtru de apă. Pe de altă parte, ei au admis că și cunoștințele beau fie apă îmbuteliată, fie folosesc și ele filtre.
Rezervele locuitorilor față de apa potabilă din rețea a fost semnalată în repetate rânduri și în presa locală.
În vară, Călin a semnalat la rându-i acest fapt, după ce la fântânile arteziene din oraș a apărut o nouă rundă de afișe care informau că apa respectivă nu este potabilă, din cauza concentrației ridicate de amoniu.
Direcția de Sănătate Publică a avertizat în repetate rânduri că aceasta nu este potabilă, din cauza conținutului ridicat de amoniu, mult peste limitele admise.
„Le verificăm periodic, nu au încărcătură microbiană, dar avem un amoniac mai mare, care se datorează structurii solului, în general la fântânile arteziene”, transmitea în primăvară conducerea DSP Sălaj.
Concentrația de amoniac ar fi de peste 20 de ori mai mare decât cea prevăzută de legislație, de 0,5 miligrame/ litru.
Cei care continuă să o utilizeze spun că, deși prezintă un ușor miros, beau apa de aici mulți ani, fără să aibă probleme, preferându-o celei de la robinet.
Acțiunile de descurajare sau chiar interzicere a consumului apei de la arteziene nu reprezintă o soluție, câtă vreme oamenilor nu li se oferă o apă superioară la robinete, spune Călin.
Asta s-ar fi putut întâmpla dacă planurile de realizare a aducțiunii de apă de peste 160 km, Cluj-Sălaj, transformate în subiect de glume pe plan local, s-ar fi realizat deja. Este una din cele mai lungi magistrale de apă din țară.
Investiția ar urma să le aducă zălăuanilor, dar și locuitorilor din alte trei orașe și opt comune ape din lacul de altitudine Tarnița, de unde este alimentat și Cluj-Napoca.
„Dacă se făcea acea aducțiune de apă, era rezolvată problema. Nu este normal ca în secolul XXI oamenii să fie nevoiți să aducă apă de la cișmele, neîncrezători în calitatea celei de la robinet. Oamenii au semnalat problema apei potabile de la robinet, dar de asemenea nu s-a rezolvat. Pe lângă depuneri, gust și miros, e și colorată de multe ori”, a conchis Călin.
Proiectul are șanse să se realizeze totuși în viitor. În toamna anului trecut a fost semnat contractul pentru realizarea aducțiunii de pe teritoriul Sălajului(67 km), iar în primăvară a fost semnat și contractul celei mai lungi secțiuni, de pe teritoriul Clujului (peste 95 km).
Valoarea totală lucrărilor, cu durată estimată între 22 de luni și 27 de luni este de peste 300 de milioane de lei, fără TVA, în cadrul unui proiect gigant al Companiei de Apă Someș, de aproape 2 miliarde de lei cu TVA, din care peste 90% finanțare europeană.
„Apa din rețea e de calitate, nu avem cum să falsificăm analizele!”
Până atunci, atât reprezentanții Companiei de Apă Someș, cât și DSP-ul și Primăria Zalău spun că apa de la robinet furnizată locuitorilor respectă toți parametrii tehnici.
Primăria zălăuană admitea însă, indirect, în urmă cu patru ani, faptul că apa din rețea constituia o problemă, menționând însă că din 2017 apa a devenit mai bună.
Buletinele de analiză a apei publicate constant certifică faptul că apa este bună de băut, menționează purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Someș, Lucian Croitoru.
„Parametrii de calitatea apei sunt cei din buletin și nu avem nicio posibilitate să falsificăm acele buletine, pentru că ne monitorizează DSP-ul, privind calitatea apei”, a spus el.
„Odată cu modernizarea stației de tratare de la Vârșolț, am introdus tehnologia cu cărbune activ, care a eliminat orice problemă. Apa era bună și înainte, dar oamenii se plângeau de un anumit miros, odată cu folosirea cărbunelui activ am eliminat această problema de la apa din rețeaua de alimentare publică”.
El a a mai spus că apa din Zalău este de calitate și că „presupusa calitate proastă a apei” e o problemă subiectivă și ține de opțiunea consumatorului de a-și procura apă din alte surse.
Reprezentantul furnizorului de apă spune că fântânile arteziene nu sunt în schimb în administrarea firmei, ci a Primăriei.
Primarul Ionel Ciunt a confirmat pentru Europa Liberă că procurarea apei de la artezienele urbei reprezintă o tradiție în oraș, la care mulți nu vor să renunțe, chiar dacă analizele DSP au identificat un conținut ridicat de amoniac.
„Mulți preferă în continuare apa de acolo, nu știu să spun dacă 20-30% dintre oameni, dar sunt. Încercăm să îi conștientizăm că își asumă decizia de a bea apă de acolo, punem mereu afișe, dar omul spune că a băut 30-40 de ani apă de acolo și nu a pățit nimic. Apa din rețea respectă în schimb parametrii, reținerile vin mai degrabă din vremuri trecute, când apa se dădea la program”, a spus edilul, întărind și el ideea că odată ce zălăuanii vor beneficia de apă din Tarnița vor fi mai încrezători să o bea.
„Da, s-au făcut glume pe subiect, dar acum proiectul chiar se face”, a punctat el.
„Preferăm apa plată, cea din rețea are gust, de la țevile blocului!”
Proveniența apei dintr-o sursă considerată de calitate - lacul Tarnița, de unde este alimentat al doilea oraș ca populație al țării - Cluj-Napoca, nu garantează adeziunea consumatorilor la apa din rețea.
„Noi bem aproape exclusiv apa plată cumpărată de la magazin. Numai pentru gătit, ceai, cafea, care presupun fierberea, folosim apă de la robinet. Altfel, băută direct, ea are un iz luat de la țevile vechi ale instalatiei de bloc”, spune Adrian, un clujean care locuiește într-unul din blocurile, vechi, din zona centrală a orașului.
În situația sa sunt foarte mulți alți români, care deși beneficiază de apă care respectă oficial parametrii stabiliți prin lege, sesizează aspecte care îi fac să evite consumul apei de la robinet pentru băut.
Calitatea conductelor de transport ale blocurilor poate impregna de asemenea apei proprietăți nedorite, admite purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Someș, Lucian Croitoru.
Cel mai adesea asta s-ar întâmpla nu din cauza conductelor publice, reabilitate sau făcute din materiale corespunzătoare, ci din cauza rețelelor interioare ale blocurilor.
Companiile de apă din țară ar fi solicitat de mult timp Guvernului inițierea unui program care să prevadă subvenționarea conductelor de alimentare cu apă din blocuri, după modelul eficientizării energetice a blocurilor.
„Responsabilitatea noastră e până la intrarea în bloc. Din cauza rețelelor interioare făcute din tot felul de materiale, proaste, există posibilitatea ca la robinetul utilizatorului final calitatea apei să fie afectată; nu neapărat potabilitatea, ci aspectul, care e neplăcut”, a explicat Croitoru.
Problemele cauzate de rețelele interioare sunt cele mai vizibile după ce un locatar oprește apa pentru a-și efectua lucrări la instalații.
„Să vedeți atunci ce vine pe robinet, vorbim de culoarea, tulbureala apei, la care se pot adăuga diferite particule antrenate de repornirea apei de pe interiorul țevilor”.
Duritatea apei, sub limita admisă
Europa Liberă a comparat buletinele de analiză a apei din București și alte patru mari orașe ale țării (Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov) publicate constant - în unele cazuri zilnic de companiile distribuitoare de apă, contraverificate de Direcțiile de Sănătate Publică.
Companiile nu afișează însă buletinele cu aceeași periodicitate, nici nu la fel de particularizat, pe cartiere. De exemplu, în timp ce în capitală și în Iași pot fi accesate buletine de analiză în funcție de zonă de sector / cartier, în Cluj-Napoca raportările sunt aleatorii, pe zone selectate de distribuitor.
Calitatea apei e influențată pe de o parte de sursa de proveniență a apei - de suprafață (râuri, lacuri), subterană (structuri acvifere, izvoare), procedeele de dezinfecție, în general prin clorinare și tratare, dar și de traseul acesteia din stația de tratare până la consumatorul final.
Măsurătorile sunt realizate atât de companiile de apă responsabile de alimentarea populației, precum și de direcțiile de sănătate publică, care au ca atribuție și obligație legală monitorizarea parametrilor apei.
Cele mai recente buletinele de calitate a apei din cele cinci orașe mari analizate comparativ sunt în mod constant în parametri prevăzuți de lege. Există totuși și diferențe.
Spre exemplu, în timp ce locuitorii Iașiului consumă o apă cu duritate (indicator care însumează calciul, în special dar și magneziul din apă) care ajunge în mai multe zone la peste 13 grade germane și o conductivitate de aproape 500 μS/cm (microsiemens / centimetru) cei din Cluj-Napoca folosesc o apă cu o duritate situată constant sub 3 grade germane, sub limita prevăzută de lege de minim 5 și o conductivitate sub 80 μS/cm.
Și în Brașov duritatea apei este ceva mai ridicată, aproape 9 grade germane, potrivit celui mai recent buletin de analiză a apei.
Așadar, apa din Cluj-Napoca este mai degrabă „moale” - după cum menționează și un studiu realizat de specialiști de la Facultatea de Mediu din UBB - care cuplează acest indicator și cu conductivitate scăzută, în timp ce apa din Iași are o duritate crescută.
Spre exemplu, în zonele urbane ale Londrei nivelul durității apei (măsurată în funcție de concentrația de carbonat de calciu) este peste 15 grade germane - fiind clasificată ca apă dură.
În timp ce duritatea ridicată vine la pachet cu un conținut ridicat de minerale, fiind propice și industriei berii, poate cauza atât neplăceri pielii și instalațiilor gospodărești.
Pe de altă parte, duritatea scăzută înseamnă că apa nu aduce un aport de minerale, dar are un avantaj estetic și de protejare a instalațiilor din gospodărie.
Apa furnizată în rețea în celelalte mari orașe din țară luate în calcul este în parametrii medii, în jurul a 7 grade germane în București și Timișoara.
Duritatea poate fi influențată și de sursele de proveniență ale apei. În cazul Iașiului, aceasta provine dintr-o sursă subterană, de la Timișești, bogată în minerale, respectiv dintr-o sursă de suprafață, râul Prut, în amonte de vărsarea râului Jijia.
La Cluj-Napoca apa este furnizată din lacul Tarnița și doar în cazuri mai mari, dintr-o sursă secundară, subterană.
„Duritatea este sub limita legală. Limita legală spune că apa ar trebui să fie mai mineralizată, dar apa brută din lacul Tarnița nu e de așa natură să îndeplinească acest criteriu. Nu are legătură cu calitatea apei, ci e pur și simplu conținutul de săruri”, spune purtătorul de cuvânt Lucian Croitoru.
Atunci când a furnizat către o parte a populației orașului apă din sursa subterană, aflată în parametrii legali de duritate, ar fi existat sesizări.
„Oamenii s-au plâns că le rămâneau acele urme albe pe marginea paharelor sau a vaselor în momentul când e folosită apa. Mineralele în apă sunt bune pentru copiii mici, dar nu prea este indicat pentru persoane cu afecțiuni cardiace, am avut sesizări și în acest sens, așa că preferăm să mergem pe apa așa cum vine din Tarnița, este foarte bună”, a conchis el.
Clorul rezidual, depășit în peste 600 de măsurători într-un an, în capitală
În București, calitatea apei în capitală este măsurată în 55 de puncte fixe ale rețelei de distribuție, ce măsoară peste 3500 de kilometri.
O hartă interactivă disponibilă pe site-ul distribuitorului permite vizualizarea parametrilor apei în câte 9 zone din fiecare sector.
Bucureștiul este alimentat cu apă din râurile Argeș și Dâmbovița, apa de aici fiind potabilizată în 3 stații de tratare, după care este distribuită prin 7 stații de pompare, 33 de stații de repompare și peste 100 de stații hidrofor - care asigură presiunea în imobilele înalte.
Chiar dacă de cele mai multe ori parametrii fizico-chimici și cei microbiologici sunt în graficul stabilit de lege, în 2021 s-au înregistrat peste 621 de analize neconforme, potrivit Raportului național sintetizat asupra calității apei potabile, publicat de INSP.
Potrivit datelor DSP București, probele neconforme sunt legate în majoritatea covârșitoare a cazurilor, de depășirea valorilor de clor rezidual liber. Cel mai recent raport detaliat disponibil, publicat anul trecut și care analizează datele de pe 2019, menționa 613 determinări neconforme, dintr-un total de peste 8.200.
Valorile maxime ale determinărilor neconforme au fost atinse în sectorul 2 al capitalei, 0,87 miligrane/litru (mg/l), în condițiile în care limitele legale sunt între 0,1 mg/l și 0,5 mg/l.
În schimb, în sectorul 6 s-a înregistrat cea mai ridicată valoare medie a depășirilor: 0,73 mg/l.
Raportul menționează și incidentul din ianuarie 2019, prezentat mai degrabă ca unul excepțional, când locuitorii din mai multe cartere ale capitalei, Militari, Drumul Taberei și Cotroceni, „au semnalat mirosul puternic, înțepător și gustul neplăcut, respingător al apei potabile”, distribuite de Apa Nova.
DSP a transmis atunci că apa din rețeaua publică nu este bună de băut, recomandând folosirea celei îmbuteliate, sau provenind din foraje autorizate. Incidentul a fost cauzat de poluarea cu amoniu a râurilor Argeș și Dâmbovița, pentru eliminarea căruia ar fi fost necesară folosirea unei cantități mai mari de clor în stațiile de tratare, iar concentrația acestuia a ajuns să depășească valoarea legală admisă, de 0,5 mg/ litru.
Ministerul Sănătății a recomandat de asemenea atunci folosirea altor surse de apă, dar transmitea că, potrivit ghidurilor Organizației Mondiale a Sănătății, „determină doar apariția disconfortului organoleptic, adică percepere gust modificat și miros și nu există alte efecte pe termen lung”.
Și în mod regulat, depășirile nivelului de clor sunt un efect colateral al utilizării acestuia pentru dezinfecția apei, măsura de baza pentru combaterea potențialelor bacterii care ar putea afecta sănătatea populației, notează reprezentanții DSP.
„Depășirea normei de 0,1-0,5 mg/l poate determina probleme de acceptabilitate din partea consumatorilor prin modificarea gustului și mirosului apei, dar riscul de îmbolnăvire sau deces datorat expunerii la germenii patogeni din apa potabilă este cu mult mai mare decât riscul atribuit clorului. Calitatea microbiologică a apei are o importanță majoră și trebuie să aibă prioritate față de depășirile moderate ale valorilor CRL în apă, iar eficiența dezinfecției nu trebuie niciodată compromisă”, au transmis reprezentanții DSP București într-un răspuns adresat Europei Libere.
Aceștia au mai precizat că în 2021 au autorizat sanitar funcționarea unei instalații automate de reducere a clorului rezidual din apa potabilă furnizată de Apa Nova, în incinta stației de pompare Preciziei din sectorul 6. Era de altfel una din măsurile recomandate încă din raportul pe 2019 amintit.
De precizat că raportul de activitate al DSP pe 2021 - unde monitorizarea calității apei este un subpunct - preciza că din analizele efectuate în punctele fixe ale rețelei de distribuție, în 13% din cazuri s-au înregistrat atât valori peste sub cele legale cât și sub limitele admise.
O situație similară celei din București din 2019 s-a înregistrat în Brașov, în 2018. Atunci, ploile abundente au afectat turbiditatea apei, aceasta devenind foarte tulbure și nerecomandabilă pentru băut.
Medic nutriționist: „Cantitatea de apă zilnică este cea mai importantă!”
Potrivit medicului diabetolog și nuriționist Nicolae Hâncu, ex-președinte al Asociației Române de Diabetologie, cantitatea de apă consumată este mai importantă decât proprietățile specifice ale apei, câtă vreme aceasta este potabilă.
„Doi litri de apă pe zi sunt absolut necesari. Apoi, depinde în ce oraș ne găsim. În unele orașe apa de la robinet este foarte bună, în zone mai nesigure din punct de vedere al calității apei, aceasta se poate fierbe dimineața și seara și consuma ca atare. Mai este și soluția apei de la dozator, sau apa minerală, plată sau gazoasă, dar nu toți își permit să cumpere apă”.
Potrivit autorilor studiului publicat pe site-ul Companiei de Apă Someș, care a analizat 35 de probe de apă, din rețeaua publică, de izvor și apă îmbuteliată, „apa ideală de consum zilnic ar trebui să fie necarbogazoasă, bogată în calciu și magneziu, dar săraca in sodiu, cloruri și sulfați”.
