Este, în consecință și printre țările care au anunțat, din nou, restricții menite să prevină răspândirea virusului.
Omicron se răspândește mai rapid decât orice altă tulpină, a spus premierul Boris Johnson miercuri, când a cerut populației să nu amâne deloc momentul în care își fac a treia doză (booster) a vaccinului anti-Covid.
Decizia de a reimpune restricții, a spus ministrul Sănătății, Sajid Javid, joi, va ajuta la temperarea răspândirii noii tulpini și la evitarea reintrării țării în carantină. Dacă răspândirea nu este temperată, până la sfârșitul lunii, Marea Britanie ar putea ajunge la 1 milion de infectări cu Omicron, a adăugat acesta.
Îți mai recomandăm Fără restricții de oră de Crăciun și Revelion | Magazinele vor fi deschise până la ora 22.00Potrivit Reuters, în opinia oficialilor de la Londra, noile restricții (extinderea obligativității purtării măștii, revenirea la munca de acasă) vor da Marii Britanii mai mult timp pentru vaccinarea cu doza booster.
În România a fost confirmat, joi, al treilea caz de infectare cu Omicron.
Potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), până în 8 decembrie, în Uniunea Europeană plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia fuseseră confirmate 337 de infectări cu tulpina Omicron, în 21 de țări.
Marea Britanie nu este singura țară care promovează vaccinarea cu a treia doză, în urma apariției tulpinii Omicron.
ECDC a recomandat încă din 24 noiembrie vaccinarea cu doza booster a tuturor adulților, nu doar a populației vârstnice sau cu probleme imunitare. Prioritate ar trebui să aibă, spune la acea vreme Centrul European, persoanele peste 40 de ani.
O zi mai târziu, Comisia Europeană recomanda doza trei pentru cei care vor dori să călătorească vara viitoare în interiorul Uniunii fără testare obligatorie sau carantinare.
Îți mai recomandăm Restricții și măsuri anti-Covid în Europa, România deschide primele târguri de CrăciunÎn prezent, precizează Reuters, numeroase țări europene, inclusiv România, Germania, Polonia, Ungaria etc., permit vaccinarea cu doza trei a tuturor adulților, nu doar a persoanelor vulnerabile. Mai mult, Grecia a coborât de la șase la trei luni perioada după care o persoană vaccinată cu schema completă poate solicita doza trei.
În Malta, doza trei a fost aprobată și pentru copiii peste 12 ani. Prioritizarea vaccinării cu doza trei vine în paralel cu studierea noii tulpini, dar primele date sugerează că, cel puțin în cazul vaccinului Pfizer, booster-ul oferă o „protecție semnificativă” în fața tulpinii Omicron a coronavirusului. Schema inițială, cu două doze, „ar putea să nu fie suficiente” a transmis compania.
Îți mai recomandăm De ce refuză cultele din România certificatul verde? Analist: Încercare de a prelua controlul asupra statuluiÎn Spania, doza booster este deocamdată acordată persoanelor vulnerabile, dar pe fondul creșterii recente a numărului de cazuri, Spania va începe, de miercurea viitoare, vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani.
Îmbolnăvirile în rândul acestei categorii de vârstă s-au amplificat în ultima perioadă, iar spitalizările cu Covid au înregistrat, în ultima săptămână, o creștere cu 32% față de săptămâna anterioară, transmite El País.
Îți mai recomandăm Covid | Numărul de infecții crește în vestul Europei. Termene de expirare pentru certificatele verziȘi Italia se află pe o pantă ascendentă a numărului de cazuri. Dacă în 8 noiembrie erau 4.547 de cazuri noi, în 8 decembrie au fost raportate 17.946. Italia și-a înăsprit recent restricțiile.
De luni, a apărut așa-numitul „super certificat verde” care a limitat și mai mult accesul în anumite locuri publice. Dacă înainte se putea merge la cinema, evenimente sportive, restaurante sau baruri și pe baza unui test negativ recent, acum mai este permis accesul doar pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală.
Un test negativ recent ajută încă pentru acces la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
Îți mai recomandăm Avertisment | Măsurile de relaxare de sărbători „pregătesc terenul pentru valul cinci”În România, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că următoarele săptămâni vor fi relevante din punct de vedere al agresivităţii tulpinii Omicron.
În ciuda nesiguranței cu privire la evoluția acesteia, România a relaxat înainte de sărbători măsurile menite să limiteze răspândirea virusului.
Îți mai recomandăm Covid | 13 persoane sunt infectate cu tulpina OmicronPotrivit Organizației Mondiale a Sănătății, arată Reuters, tulpina Omicron a fost raportată până acum în 57 de țări iar, pe măsură ce se răspândește, este de așteptat ca și spitalizările pacienților infectați cu aceasta să crească. Până în prezent nu s-au înregistrat decese. OMS admite că este nevoie de studierea în continuare a acestei tulpini pentru a stabili gradul de protecție pe care îl poate asigura vaccinarea.
Centrul pentru prevenirea și controlul bolilor (CDC) din SUA arată că se așteaptă ca vaccinurile disponibile în prezent să protejeze împotriva unor îmbolnăviri grave și a deceselor cauzate de Omicron, dar atrage atenția că și cei vaccinați se pot infecta cu această tulpină. „Evoluția recentă a Omicron subliniază importanța vaccinării și a dozei booster”, spune CDC.
De altfel, bărbatul în cazul căruia a fost confirmată infectarea cu Omicron joi, în România, este vaccinat cu schema completă. Starea acestuia este una bună, potrivit Ministerului Sănătății.