Președinție: Kovesi, șefa viitorului Parchet european, eliberată din funcția de procuror în cadrul DIICOT Sibiu

Laura Codruța Kovesi este procuror-șef al viitorului Parchet European

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul DIICOT - Biroul teritorial Sibiu a Laurei Codruţa Kovesi, ca urmare a numirii sale în funcția de procuror-șef al viitorului Parchet European, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat, marţi, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de eliberare din funcţia de procuror a Laurei Codruţa Kovesi.

Secţia pentru procurori a CSM a hotărât rezervarea postului din cadrul DIICOT Sibiu, ocupat în prezent de Kovesi.

Decizia de numire a lui Kovesi în fruntea Parchetului European (EPPO) a fost semnată pe 23 octombrie, în cadrul unei ceremonii la sediul Parlamentului European, de preşedintele PE, David Sassoli, şi de ministrul finlandez al Afacerilor Europene, Tytti Tuppurainen, din partea Consiliului UE.

Semnarea deciziei de către cei doi oficiali, care reprezintă părţile implicate în proces, a avut loc după ce Conferinţa Preşedinţilor a Parlamentului European a făcut pe 16 octombrie ultimul pas pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi ca primul procuror-şef european. Conferința Președinților de grupuri politice a decis atunci că numirea nu mai are nevoie de votul plenului Parlamentului European, procedura de numire fiind astfel încheiată, din punct de vedere legislativ.

Cu puțin timp înainte, numirea fusese aprobată și de Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă capitalele celor 22 de țări ce participă la Parchetul European.