Comisia Europeană a adoptat măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Regulamentul privind măsurile comerciale autonome.
Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanțele excepționale cu care se confruntă cinci state membre din cauza unor blocaje logistice grave, transmite Comisia Europeană.
Măsurile vizează doar patru produse agricole originare din Ucraina, și anume: grâul, porumbul, rapița și semințele de floarea-soarelui, și urmăresc reducerea blocajelor logistice legate de aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia.
Măsurile vor intra în vigoare pe 2 mai și se vor aplica până pe 5 iunie 2023.
În această perioadă, grâul, porumbul, rapița și semințele floarea-soarelui originare din Ucraina pot fi puse în continuare în liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cinci state membre aflate în prima linie, și anume Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia.
Produsele respective pot continua să circule în aceste cinci state membre ori să le tranziteze în cadrul unui regim de tranzit vamal comun sau pot fi expediate în continuare către o țară sau un teritoriu din afara UE.
În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia s-au angajat să anuleze măsurile unilaterale privind grâul, porumbul, rapița, semințele de floarea-soarelui și orice alte produse provenite din Ucraina.
Aceste măsuri reprezintă un răspuns la preocupările fermierilor din statele membre învecinate cu Ucraina și, în același timp, susțin angajamentul ferm al UE de a sprijini Ucraina și de a menține capacitățile acesteia de a-și exporta cerealele, care sunt esențiale pentru a hrăni populația mondială și pentru a menține prețurile alimentelor la un nivel scăzut, în contextul provocărilor uriașe generate de agresiunea neprovocată a Rusiei.
Îți mai recomandăm Acord de principiu pentru reluarea tranzitului de cereale din Ucraina cu 5 țări UE, printre care și RomâniaMăsurile fac parte din pachetul general de sprijin propus de Comisie și vor fi completate cu un sprijin financiar pentru fermierii din cele cinci state membre afectate și cu măsuri suplimentare de facilitare a tranzitului exporturilor de cereale din Ucraina prin culoarele de solidaritate către alte state membre și țări terțe.
Interdicția ANSVA
România nu mai permite, începând de marți, importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina. Interdicția este una temporară, potrivit autorităților, și va fi în vigoare până la data de 5 iunie 2023.
„ANSVSA nu va permite importurile în România de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță originare din Ucraina, de la data de intrării în vigoare a Regulamentului, până la data de 5 iunie 2023”, se precizează într-un comunicat al Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Potrivit informațiilor Europa Liberă, tranzitul acestor produse în interiorul UE și către țări terțe va fi asigurat în continuare de România, dar și de către Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia.
ANSVSA precizează că „măsurile preventive” sunt aplicate ca urmare a noilor prevederi ale Regulamentului de punere în aplicare al UE cu numărul 2023/903 al Comisiei Europene, publicat pe 2 mai în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Îți mai recomandăm Ministrul Daea: Comisia Europeană ar putea interzice exporturile de cereale ucrainene către România, până în iunieDe asemenea, interdicția privind importurile vizează „doar contractele semnate după data de intrare în vigoare a noilor prevederi”.
Instituția mai spune că realizează controale pentru transporturile provenite din Ucraina în ceea ce privește celelalte tipuri de produse de origine nonanimală atât la graniță, cât și la destinația finală - depozite de cereale, unități de procesare și comercializare - a acestor produse.
De asemenea, mai arată sursa citată, au fost înființate noi puncte de intrare în județele de la granița cu Ucraina și Republica Moldova, pentru a eficientiza controalele, dar și pentru a fi în concordanță cu recomandările Comisiei Europene privind sprijinirea rutelor de transport pentru Ucraina.
Îți mai recomandăm Ucraina acuză Rusia că a refuzat să permită deplasarea a patru nave cu cereale în Marea NeagrăMarți, ministrul Agriculturii din România, Petre Daea, a declarat că niciun contract comercial în ceea ce grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui nu se mai poate încheia între agenţii economici din Ucraina şi România, odată cu adoptarea de către Comisia Europeană a măsurilor excepţionale privind importurile acestor produse din Ucraina, relatează agenția națională de presă Agerpres.
Cererea celor cinci miniștri est-europeni
Miniștrii agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia au cerut, într-o scrisoare adresată vicepreședintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, și comisarului UE pentru comerț, Janusz Wojciechowski, să extindă lista restricțiilor la import din Ucraina și trecerea lor în regim exclusiv de tranzit.
Pe lângă produsele interzise în prezent - grâul, porumbul, semințele de rapiță și semințele de floarea soarelui - ei au cerut completarea listei cu: ulei de floarea soarelui, făină, miere, zahăr, fructe moi, ouă, toate tipurile de carne, lapte și produse lactate.
Îți mai recomandăm Surse UE: Fermierii români afectați de importurile din Ucraina ar urma să primească 30 de milioane de euro„Dorim să atragem încă o dată atenția asupra importurilor în creștere de produse agricole din Ucraina, care cauzează perturbări grave și daune pieței UE, producătorilor agricoli, în special în statele membre care se învecinează sau din apropierea graniței cu Ucraina”, se spune în scrisoarea comună a miniștrilor de resort din cele cinci state, consultată de Europa Liberă.
Ei spun că, deși subiectul a fost abordat în mod repetat la reuniunile Consiliului UE pentru agricultură și pescuit, „până acum nu a fost abordat în mod adecvat.”
Guvernul a aprobat săptămâna trecută hotărârea prin care producătorii agricoli din sectorul cerealelor vor beneficia de un sprijin de urgenţă în valoare totală de 20 de milioane de euro.
Astfel, producătorii agricoli afectaţi de creşterea importurilor de cereale din Ucraina vor putea beneficia de un grant, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului. Plăţile se vor efectua până la data de 30 septembrie, iar valoarea unitară a grantului va fi stabilită de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Banii vor fi acordaţi producătorilor agricoli din sectorul cerealelor pentru cheltuieli angajate cu depozitarea în spaţii de depozitare proprii sau la terţi a producţiei proprii de grâu din recolta anului trecut.
Îți mai recomandăm Statele din Estul Europei cer UE să extindă lista interdicțiilor la import din Ucraina