Democrații se întâlnesc între 19-22 august, la United Center din Chicago, Illinois, sub spectrul convenției istorice din 1968, de la Chicago, când violența activiștilor declanșată de războiul din Vietnam a transmis americanilor o imagine nemăgulitoare a partidului. Așa se face că alegătorii au îmbrățișat atunci un mesaj republican de dreapta.
Există și alte paralele cu acea convenție fatidică: a prezentat un vicepreședinte democrat, Hubert Humphrey, care a încercat și nu a reușit să câștige alegerile după ce președintele în exercițiu, Lyndon B. Johnson, a fost forțat să se retragă din cursă.
Săptămâna viitoare sunt așteptate din nou demonstrații, în special în rândul susținătorilor pro-palestinieni, ostili lui Biden pentru sprijinul acordat Israelului, într-un război în care au fost uciși zeci de mii de civili în războiul din Gaza.
50.000 de persoane vor participa la convenție, anunță pagina evenimentului: 5.000 sunt delegați și supleanți, iar 15.000 sunt reprezentanți ai presei.
Actualul președinte Joe Biden și foștii președinți Barack Obama și Bill Clinton, precum și fostul secretar de stat Hillary Clinton vor ţine discursuri în sprijinul actualei vicepreşedinte.
Convenția a fost reconfigurată în grabă pentru a o lansa în cursă pe Kamala Harris după retragerea actualului președinte, Joe Biden.
Îți mai recomandăm Tandemul Kamala Harris - Tim Walz, soluția democraților împotriva lui Donald TrumpPreședintele Joe Biden va vorbi luni seara unei mulțimi recunoscătoare că a acceptat să predea ștafeta, dar momentul va fi unul dulce-amărui pentru președintele de 81 de ani, care, în ciuda unui mandat productiv, a fost presat de proprii lideri de partid să renunțe la candidatură din cauza neajunsurilor vârstei.
Biden le-a spus americanilor luna trecută, când și-a anunțat plecarea din cursă, că „istoria este în mâinile voastre. Puterea e în mâinile voastre. Ideea Americii stă în mâinile voastre.”
Răspunsul partidului său a fost o reconfigurare rapidă a vicepreședintelui SUA, Kamala Harris, în vârstă de 59 de ani, care a spulberat speranțele unor activiști de a vedea o cursă cu mai multe staruri în devenire ale democraților.
Cu Harris și guvernatorul Minnesota Tim Walz în fruntea eșalonului, democrații speră acum să împiedice revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, într-un mandat despre care fostul președinte nici măcar nu ascunde că intenționează să-l dedice „răzbunării”.
Republicanii a încheiat convenția din Milwaukee în urmă cu o lună convinși că se îndreaptă spre o victorie zdrobitoare cu un candidat care a ieșit cu urechea ciupită de un glonț, dar sfidător, dintr-o tentativă de asasinat.
În acel moment, democrații se confruntau cu perspectiva sumbră a pierderii statelor cheie în fața lui Trump.
Îți mai recomandăm Prima dezbatere anunțată între Donald Trump și Kamala Harris, pe 10 septembrieHarris a transmis un impuls de energie și vitalitate, refăcând imaginea lăsată de Biden și de gafele sale datorate vârstei înaintate.
În unele sondaje naționale, Harris a obținut chiar și un mic avans față de Trump, dând speranță susținătorilor democrați că ar putea obține cele 270 de voturi necesare pentru a câștiga Casa Albă.
Schimbarea poate părea una notabilă, dar cele mai mari teste încă nu au fost susținute de Harris.
JB Pritzker, guvernatorul democrat al Illinois a spus duminică la CNN că Harris a reușit să dinamizeze partidul la un nivel de energie pe care nu l-a mai văzut din 2008.
Pe de altă parte, Harris nu s-a confruntat încă cu întrebări dificile într-o confruntare publică, dar a reușit să se prezinte ca agent al schimbării, în ciuda rolului secund pe care-l deține ca vicepreședinte în umbra lui Biden.
Cei mai mulți oficiali democrați consideră că sunt cele mai critice alegeri: și-au pus soarta în mâinile unui vicepreședinte care nu era văzut ca una din cele mai puternice forțe politice ale partidului.
Ea va avea prima confruntare cu Trump pe 10 septembrie, iar capacitatea ei de a menține impulsul campaniei ar putea fi testată la viitoarele interviuri televizate.
Harris va fi supusă unei presiuni extraordinare la discursul pe care-l va susține joi, în care se va prezenta americanilor care încă nu sunt familiarizați cu povestea ei de viață și cu ideile ei.
De aceea, discursul de luni al lui Biden este crucial, pentru că atunci va preda Kamalei Harris frâiele politice ale partidului, chiar dacă este încă președinte.
Îți mai recomandăm Președintele și vicepreședintele SUA i-au întâmpinat pe prizonierii eliberați din RusiaPentru a consolida perioada bună, democrații îl vor scoate în prim plan marți seară pe fostul președinte Barack Obama.
La douăzeci de ani după ce a apărut ca un legiuitor necunoscut din Illinois, cu un discurs electrizant la convenție și la aproape opt ani de când a părăsit Casa Albă, partidul se va baza din nou pe abilitățile retorice ale celui de-al 44-lea președinte.
Și Harris a adus o infuzie de optimism și speranță în stilul lui Obama. Avantajul ei ar putea fi chiar comparația, de generație, cu Biden, de 81 de ani și cu Trump, de 78 de ani.
Ea își va modela campania pe o luptă pentru viitorul Americii, pe un fundal de premiere istorice: dacă va fi aleasă în noiembrie, ea ar fi prima femeie președinte, prima femeie președinte de culoare și, totodată, primul președinte american cu origini indiene.
La un miting din Philadelphia, de la începutul acestei luni, în care l-a prezentat pe Tim Walz partener de candidatură pentru postul de vicepreședinte al SUA, Harris și-a reluat apelul către alegători sub stindardul libertăților civile și economice: dreptul la avort, drepturi economice și dreptul de a fi protejat de violența armelor.
„Tim și cu mine avem un mesaj pentru Trump și pentru alții care vor să întoarcă ceasul în privința libertăților noastre fundamentale: nu ne întoarcem”, a spus ea.
Îți mai recomandăm Tim Walz, guvernatorul statului Minnesota, ales de Kamala Harris pentru postul de vicepreședinteHarris, fost procuror și procuror general al Californiei, care a pus infractorii financiari și sexuali în spatele gratiilor, i-a transmis și lui Trump un mesaj de profil, prin raportare la condiția lui de inculpat de patru ori, în așteptarea unei sentințe după ce a fost condamnat într-un proces la New York.
„Am luptat împotriva făptuitorilor de tot felul – prădători care abuzau de femei, escroci care înșelau consumatorii, care încălcau regulile pentru propriul câștig. Așa că, credeți-mă atunci când spun: cunosc genul lui Donald Trump”.
Două sondaje publicate în ajunul Convenției democrate – de la CBS News/YouGov și ABC News/The Washington Post/Ipsos – au arătat că Harris are chiar un mic avans față de Trump.
Cu toate acestea, Harris este abia la începutul unei confruntări la care Trump a arătat că este dispus să facă orice, chiar cu riscul de a pune în pericol democrația, pentru a câștiga puterea.
Fostul președinte a început, de exemplu, să se refere la trecerea de la Biden la Harris ca la o „lovitură de stat” neconstituțională, spunând că va contesta rezultatul alegerilor din noiembrie dacă le va pierde.
Trump a declanșat un nou atac asupra lui Harris în weekend, după ce aceasta și-a dezvăluit planul economic care include promisiunea de a reduce costul locuințelor și de a folosi puterea federală pentru a reprima giganții supermarketurilor, pe care i-a acuzat de creșterea prețurilor.
Trump a profitat de criticile multor economiști conform cărora planul lui Harris ar echivala cu controlul prețurilor în economiile de stat, care a dus la dispariția produselor de bază din magazinele alimentare.
Abordareaprogresistă a lui Harris reprezintă un pariu riscant, pentru că Trump încearcă deja să o înfățișeze ca pe o socialistă ultra-liberală de natură venezueleană sau ca pe o comunistă.
Cu toate acestea, planul lui Harris ar putea avea rezultate politice, pentru că-i curtează pe alegătorii epuizați de inflație și prețuri ridicate în urma pandemiei.
La mitingul său din Pennsylvania de sâmbătă, Trump a dat semne de îngrijorare și a spus că planul vicepreședintei este „foarte periculos pentru că poate sună bine din punct de vedere politic și aceasta este problema”.
Îți mai recomandăm Biden propune reformarea din temelii a Curții Supreme a SUA